Primăvara protestelor a debutat şi în învăţământ, profesorii refuzând să mai treacă notele şi calificativele elevilor în catalog, aceasta fiind…
Bancherii ajunşi cămătari
Pentru a ne forma o idee despre cum unele bănci din România îşi îndepărtează clienţii ar fi util să observăm…
U.D.M.R.-ul la putere
Unii lideri U.D.M.R.-işti încearcă de vreo câteva zile să ne explice, în româna lor stricată, că nici măcar Ceauşescu nu…
Politicienii interesaţi de „progresul României”
Lucrurile curioase de pe scena politică românească ne determină să credem că sistemul politic românesc traversează o perioadă marcată de…
Cum este domnilor cu pluralul?
Am aflat de curând că premierul şi ministrul de interne susţin poziţia ministrului învăţământului în campania de apărare a analfabeţilor.…
Lamentări şi etichete
Ce etichete am putea folosi la adresa Partidului Social Democrat când Victor Ponta însuşi se lamenta în „Proiectul P.S.D. pentru România”…
Vivat domnule preşedinte!
„Urăsc trădătorii… dar stau la masă cu ei” pare să fie deviza preşedintelui Traian Băsescu, sau cel puţin aceasta a…
Despre unguri doar de bine
Atunci când oferi un deget, te poţi aştepta să ţi se ia toată mâna, doar că invitând U.D.M.R.-ul la guvernare,…
Obligaţii de serviciu
Preşedintele Traian Băsescu s-a răzgândit în ceea ce priveşte propunerea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. După ce iniţial a…
„Primăvara nu-i ca iarna”
Într-o ţară care se vrea europeană, primul-ministru a ajuns să instige la ură sindicatele şi populaţia ţării împotriva celor cu…
Avem preşedinte academician
Nu ştim care este fundamentul ştiinţific al numirii preşedintelui Traian Băsescu în calitate de membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă…
Paradoxurile gândirii funeriene
De dragul „reformei” în învăţământ, domnul ministru Funeriu doreşte să sacrifice nu doar dascălii, ci şi elevii eminenţi. Prin introducerea…
Noul program anticriză
Ideile lui Boc nu prea se regăsesc şi pe hârtiile ce ies pe uşile Palatului Victoria. Umblă zvonuri, chiar de…
Ministrul şantierelor
Încă afectată de faptul că este percepută ca fiind „doamna ministru al Turismului”, Elena Udrea doreşte să schimbe această imagine…
Sporul de zâmbet şi de ochi frumoşi
„Dacă Guvernul nu ar reuşi să impună nişte cheltuieli rezonabile de funcţionare a statului”, la sfârşitul anului 2010, România riscă…
P.N.L. cu parfum de CRIN
Nici nu a fost bine reconfirmat Antonescu la şefia Partidului Naţional Liberal, că cel alintat cu apelativul „dragă Stolo” a…
Justiţia mai presus de politică?
Mă întreb câţi dintre dumneavoastră sunt tentaţi să creadă că în România justiţia este mai presus de politică? Eu unul…
Recomandare
Prin luna ianuarie a anului de graţie 2010, primul-ministrul Emil Boc ne dădea asigurări cu privire la creşterile economice pe…
Ultimul scaun
După modelul câştigării alegerilor de către Traian Băsescu prin arătarea cu degetul spre Parlament, în fişa postului membrilor P.D.L. probabil…
Civilizaţie, har şi cultură
„Cultura zilelor noastre este într-o evidentă subalimentare cu har” ar putea afirma o persoană întrebată pe stradă, ce crede despre…
Liber la scumpiri de 1 martie
Aşa cum preconizau unii specialişti, scumpirile vor atinge un punct maxim în luna martie. Majoritatea produselor alimentare, ţigările, alcoolul, dar…
Băsescu sănătos şi la minte şi la corp?
Preşedintele Traian Băsescu a efectuat zilele trecute o investigaţie RMN, un control la tiroidă, precum şi o consultaţie oftalmologică. Nimic…
Operaţiunea „Dacia”
De câteva zile asistăm la o veritabilă vendetă îndreptată împotriva posesorilor de maşini marca Dacia 1310, modele mai vechi de…
Dalmaţienii şi-au ales stăpânul
Cum în politica românească rufele pur şi simplu nu pot fi spălate în familie şi petele reapar inevitabil, mai mult…
Băsescianismul
Despre noul concept politic numit grosso-modo „băsescianism” s-a vorbit în ultimele zile într-o manieră ale căror conotaţii peiorative au născut…
Au venit banii
Suntem din nou cu sacii în căruţă. Fondul Monetar Internaţional s-a învoit să ne ofere tranşele a treia şi a…
99% dintre români, manelişti?
Suspectăm statisticile pe care Traian Băsescu le primeşte la Cotroceni ca fiind de rea credinţă, aceasta în cazul în care…
Vise în buzunarele pensionarilor
Încă o taxă? A stat Sebastian Vlădescu şi a meditat, în condiţia sa de meloman, şi mai puţin de ministru…
Între politică şi cultură
De ceva vreme, în România, chiar şi cultura a început să fie promovată după unele principii politice. Faptul în sine…
Stăpânul trandafirilor
S-a întâmplat ca Victor Ponta să câştige alegerile pentru şefia Partidului Social Democat. Nu mulţi au crezut asta la început,…