La fel de proști și la fel de săraci… „domnule sculptor”

Pentru că atât poate actualul ministru al Culturii, Irina Rimes a fost desemnată ambasadoare a Zilei Naționale Brâncuși: „Eu sunt mai mainstream. De mică am știut de Coloana Infinitului și m-a fascinat. Am fost la Târgu Jiu, am vizitat unele dintre lucrările domnului sculptor. N-am avut mereu tangență foarte foarte mare cu cultura, cu cultura ne-contemporană pentru că am fost și eu copil, am crescut la țară. În momentul când am început să-l descopăr pe Brâncuși, m-au fascinat lucrările lui că nu reprezentau neapărat cum se numesc.”

Nu ştiu care sunt raţiunile ce au condus în ultimii ani la încercările repetate de a demitizare opera și pe sculptorul Constantin Brâncuși. Pentru că doar despre rea intenție putem vorbi în cazul atâtor scandaluri iscate în jurul operelor lăsate moștenire de sculptorul născut în urmă cu 144 de ani, la Hobița, în Gorj. Credeam că Brâncuşi s-a născut ca să ne purifice de „mediocritatea şi superficialitatea” pe care viaţa ni le-a imprimat în fiecare zi, oră, minut şi secundă. Astăzi, ministrul Culturii, mediocru și superficial, ne-a oferit lecția despre cum Ziua Națională Brâncuși poate fi trântită în spatele imaginii unei simple duduie fascinată în copilărie că lucrările lui Brâncuși „nu reprezentau neapărat cum se numesc.”

Astăzi, aveam nevoie să-i spunem lui Brâncuși că nu ne-a lăsat nici proști și nici săraci, dacă i-au aparținut vreodată aceste vorbe, dar atât poate un domn ministru și consilierii săi să facă pentru Ziua Națională Brâncuși, iar mie îmi este rușine!

Alexandru Ioan Cuza și „monstruoasa coaliţie”

Se împlinesc astăzi 154 de ani de la abdicarea forțată a ultimului domnitor român, Alexandru Ioan Cuza. În perfectă concordanţă cu veacul în care a trăit, acesta reprezintă una dintre figurile luminoase ale istoriei românilor. Toate reformele liberale adoptate pe timpul domniei sale, au dat României o structură modernă, în pas cu Europa vremii.

În conştiinţa poporului, deci a istoriei subiective, scrisă cu inima, Alexandru Ioan Cuza a rămas „domnul ce a împroprietărit pe ţărani, cărora le-a luat apărarea ori de câte ori a putut; a fost ctitorul universităţilor din Iaşi şi Bucureşti şi fondatorul învăţământului primar gratuit şi obligatoriu”. Dar domnitorul era contestat de o mare parte a clasei politice româneşti. De asemenea, „politica sa externă a fost la fel de îndrăzneaţă ca şi cea internă”, sunt de părere numeroşi istorici, cu toate că „noul stat românesc era prins între trei imperii – otoman, rus şi austriac – toate trei fiind interesate, în diferite grade, să intervină în treburile româneşti”.

Astfel, în timp ce uneltirile ruseşti pregăteau ruperea unirii principatelor, forţe din interior, ostile domnului, se aliau în ceea ce s-a numit „monstruoasa coaliţie”: conservatorii îşi dădeau mâna cu liberalii radicali pentru a-l răsturna pe Cuza. Primii îi reproşau un pretins revoluţionarism, ceilalţi moderaţia. Se născuse o solidaritate temporară între adversari, ce avea să fie fatală domnului Unirii. Acesta urma să fie detronat, căzând victima unei conspiraţii.

„Câştigând sprijinul unor militari, care şi-au asumat înlăturarea domnului”, afirmă Florin Constantiniu, în lucrarea „O istorie sinceră a poporului român”, „monstruoasa coaliţie” l-a silit pe Cuza să abdice (11/23 februarie 1866) şi să părăsească ţara. De fapt, complotul politic, s-a întemeiat pe un grup de ofiţeri, care urma să realizeze răsturnarea. Prevenit în mai multe rânduri, Alexandru Ioan Cuza „a manifestat o atitudine de nedemnă nepăsare”.

„În noaptea de 10/22 spre 11/23 februarie 1866, ofiţerii complotişti au pătruns în camera domnitorului, cerându-i să abdice. Fără a se împotrivi, Alexandru Ioan Cuza a semnat abdicarea” (Tratatul de Istoria Românilor, editat de Academia Română, vol. VII, tom I, Bucureşti Editura Enciclopedică, 2003, p. 537). Curând, fostul domnitor avea să ia calea exilului. Şapte ani mai târziu înceta din viaţă, iar trupul avea să-i fie îngropat la Ruginoasa, în mai 1873.

Lipsurile înregistrate, mai ales în ultima parte a domniei, nu pot pune în umbră marile realizări ale „celui dintâi domnitor al României, domnul Unirii şi al reformelor – Alexandru Ioan Cuza” şi nici justifica brutala sa înlăturare la 11/23 februarie 1866. În timpul domniei sale au fost create într-un ritm intens instituţii statale moderne, România intrând pe scena statelor europene, nu numai ca stat naţional, ci şi ca stat modern.

Ca o încheiere, se impune un comentariu firesc pentru a repune în memoria colectivă a românilor personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Acest deziderat este necesar mai mult ca oricând, cu luminile și umbrele sale, primul domnitor al României și ultimul domnitor român, fiind astăzi surclasat de imaginea ultimului suveran al țării, defunctul Mihai I. Pentru că uitarea nu este o scuză, Alexandru Ioan Cuza a murit departe de România, într-un exil impus de către cei care și-au dorit pe tronul țării un principe străin.

Mai suntem un stat independent?

„Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare… suntem o națiune liberă și independentă”, iar guvernul „va face tot ce va fi cu putinţă ca starea noastră de stat independent să fie recunoscută de Europa”. Așa suna discursul lui Mihai Kogălniceanu, ministru de Externe în 1877, în Parlamentul României. Pe vremea aceea românii și România visau frumos. Apoi fii și fiicele românilor din acel an memorabil, când de la tribuna Parlamentului se spunea răspicat că trebuie să dovedim „că suntem în stare să facem sacrificii pentru ca să păstrăm această țară și drepturile ei pentru copiii noștri”, au făcut în 1918 Unirea cea Mare.
De atunci și până astăzi, au trecut generații și ani. Am uitat că suntem un stat independent și că trebuie să păstrăm țara pentru copiii noștri. Este curios la prima vedere cum ştiu ei, străinii, mai bine decât noi, cu ce probleme ne confruntăm şi de ce avem nevoie. Și aceasta pentru că ei vor și pot, în timp ce noi doar ne cârpim. La cum este astăzi condusă România, nu avem prea multe motive să credem că suntem independenți. Știm și noi ce ni s-a impus la intrarea în NATO, apoi în Uniunea Europeană. La felul în care suntem astăzi tratați de mai marii lumii, se pare că fărâmiturile pe care le cerşim la masa bogaţilor sunt prea mari. Atât timp cât ne facem conștincios datoria, totul este bine pentru partenerii noștri „strategici”, în timp ce așteptările noastre continuă să bată pasul pe loc.
Ne complacem în starea de indiferență acută și atunci când ne trezim, nu știm să ne exercităm dreptul constituțional de cetățeni ai unui stat liber. Ieșim în stradă nu pentru că suntem batjocoriți în propria țară de firmele străine, nu atunci când ambasadori străini se amestecă în treburile interne ale României, când specialiștii lor ne oferă mesaje ferme sau consultanță fără să ne fii privit în ochi măcar odată. Da, este evident faptul că actualul derapaj politic intern din România pune în pericol interesele celor care știu mai bine decât noi în ce direcție trebuie să ne deplasăm, ca nu cumva să alergăm în „direcția greșită”. Afirma la un momendat un oficial UE că „mai sunt câteva recomandări ale Comisiei Europene care trebuie implementate”. Altfel ce? Adică recomandările, nu-s chiar sugestii. Ele „trebuie implementate”. Ce nu s-a spus de pildă, la momentul potrivit, prin 2007, de către partenerii strategici, s-a trecut la capitolul „aflați când implementăm”: impunerea unui deficit bugetar de maximum 3% și a unei rate a inflaţiei de sub 10%, cât de stricte sunt rigorile impuse de U.E. în privinţa liberalizării preţurilor, a importurilor şi exporturilor sau ce efecte va genera accelerarea procesului de restructurare a economiei, prin valurile de disponibilizări și exemplele pot continua. România anului 2020 arată fix așa cum vor cei în ochii cărora România nu este nicidecum un stat independent și capabil să facă sacrificii pentru drepturile sale.

România, la periferia Europei

Despre criza soluțiilor în România ultimilor ani, am scris de fiecare dată când am avut ocazia. Și tot aici am scris despre faptul că România continuă să fie privită ca o țară insuficient adaptată la standardele Uniunii Europene, iar prezența noastră este utilă doar când interesele generale o cer.
Ne-am obișnuit să plecăm umil capul și să ne mulțumim cu fărâmiturile oferite pe tavă, alături de tacâmuri scumpe, dar de care, nu ne putem folosi. Suntem încă la ani buni distanță de progresele reale ale unei Europe în plină transformare și în care statele mari au nevoie de țări precum România.
La aderarea țării noastre în Uniunea Europeană au existat numeroase raţiuni geopolitice. Ne-am trezit, apoi, în opinci şi flămânzi într-o Europă care ne-a ridiculizat ori de câte ori a avut ocazia. Am plecat capul şi am mers mai departe. Teoretic, problema era una simplă, dar privind lucrurile din altă perspectivă, mentalitatea nu s-a schimbat, iar nivelul de trai nu a crescut prea simţitor în ultimii ani. Din contra, s-a simţit un regres. Şi toate acestea doar pentru că în 30 de ani, nu am reuşit să ne aliniem noilor standarde.
Ca număr al populaţiei şi ca suprafaţă, România este, într-adevăr, a şaptea ţară din U.E. şi nu este de închipuit că, odată, ar putea ajunge şi a şaptea putere economică, lucru care i-ar conferi, fără discuţie, şi o mai mare putere de influenţă în cadrul Uniunii. Acest deziderat nu se va împlini însă niciodată. Adevărul este că, de 30 de ani, România se află, de fapt, la periferia Europei, la aproape toate capitolele. Şi aici va rămâne pentru foarte mult timp.

2020, anul lansării bancnotei cu imaginea eroinei Ecaterina Teodoroiu

Banca Națională a României va lansa în circulație, în cursul acestui an, bancnota de 20 de lei, care va celebra o personalitate feminină – Ecaterina Teodoroiu, eroina căzută în luptă în timpul Primului Război Mondial, potrivit comunicatului oficial.

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis lansarea în circulație, în cursul anului 2020, a unei bancnote care va avea pe una dintre fețe portretul Ecaterinei Teodoroiu, eroina căzută în luptă în timpul Primului Război Mondial. Bancnota va avea valoarea nominală de 20 de lei. Această valoare nominală a mai fost utilizată în istoria emisiunilor de bancnote românești și se regăsește printre cele aflate în circulație în zona euro.

Alegerea imaginii Ecaterinei Teodoroiu are o dublă semnificație, așa cum se arăta încă de anul trecut în comunicatul Băncii Naționale a României, care susține astfel preocupările pentru consolidarea egalității de gen, în linie cu inițiativele altor bănci centrale din lume.
Consiliul de Administrație al BNR consideră că promovarea imaginii unei femei pe o bancnotă cu putere circulatorie este un demers care răspunde unui interes public legitim – de promovare a personalităților feminine – ce a găsit o largă susținere în societatea românească. Banca Națională a răspuns încă din 2018 acestui demers prin alegerea imaginii Reginei Maria pentru bancnota aniversară de colecție dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. BNR va face publice în curând macheta bancnotei, elementele de siguranță și identificare, precum și data exactă a lansării în circulație.
Gorjenii și-ar dori ca lansarea oficială a bancnotei cu imaginea eroinei Ecaterina Teodoroiu să aibă loc la Târgu Jiu!

83516516_3631884790187003_3048861691312865280_n

Încotro ne îndreptăm?

Aproape că a devenit stânjenitor pentru unii dintre noi să vorbim astăzi despre cultura românească, despre istoria trăită în tranșee, de pildă, de soldatul român de ieri, eroul ignorat de astăzi, despre patrie și neam. Pentru că unora li se pare demodat, dar dacă nu o vom face astăzi, generația care va urma generației tinere nu va mai avea repere, nu va mai avea modele care să dea sens identității lor.

Ce se întâmplă astăzi cu noi, românii, cu decăderea morală și degradarea socială, fără a pune la socoteală pe cele economice sau politice? Vorbim astăzi despre o degradare generală, a calității vieții, a sistemului de valori, a culturii și educației, dar mai presus de toate, a condiției umane înseși. Ne sunt smulse rădăcinile, și când spunem rădăcini spunem cultură și istorie.

Din nefericire, și este o situație obiectiv constatată, în ultimii ani, școala românească nu mai este capabilă să direcționeze interesul tinerilor spre aceste subiecte, sau să ilustreze în mod corect istoria și cultura națională, consolidând legăturile dintre cei tineri și trecut, cu valorile sale naționale reale.
„Față de patrie – spunea Nicolae Iorga – nu ți-e îngăduit să ai convingeri, ci numai devotament”, în timp ce Lucian Blaga scria: „Nici un popor nu e atât de decăzut încât să nu merite să te jertfești pentru el, dacă îi aparții”.

Ne pierdem coloana vertebrală și vom sfârși prin a ne deplasa în genunchi. Poate doar așa vom fi mai aproape de cei pe ale căror oase odihnește astăzi pământul României. Nu avem nevoie de cuvinte în fața lor, ci doar de o inimă care să simtă pulsând în vene istoria fiecăruia dintre noi. Fără ei, astăzi, nu ne-am numi români, nu am duce mâna la piept atunci când se intonează Imnul național și nu am avea credința că cele trei culori: albastru, galben și roșu simbolizează, într-un cuvânt, România!

Andrei Popete Pătrașcu

COMUNICAT: Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”

Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, în parteneriat cu Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu”, Asociația „Frontiera Gălățeană”, Asociația „Galați orașul meu” și Asociația culturală „Tomis” Filiala Galați, organizează la București, în ziua de 24 ianuarie 2020, începând cu ora 12.00, cu ocazia împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, un eveniment de reconstituire istorică, cu uniforme militare din perioada 1859-1866.
Evenimentul se va desfășura în fața clădirii unde în anul 1859 s-a hotărât dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, viitor domnitor al Principatelor Române Unite, pe atunci Hotelul Concordia, astăzi într-o stare avansată de degradare (Centrul Vechi al Capitalei, strada Smârdan nr. 39) și Statuia domnitorului Unirii
din Dealul Patriarhiei.
În urmă cu un an, pe 24 ianuarie, o parte din membrii fondatori ai noii Asociații de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” depuneau o jerbă de flori în fața clădirii în care se năștea România Modernă, atrăgând atenția prin prezența lor, față de modul condamnabil în care istoria și monumentele de patrimoniu istoric sunt ignorate de către autorități.

În acest an, la acțiunea organizată de aceștia s-au alăturat și alte asociații culturale și istorice, care prin activitățile desfășurate promovează valorile naționale, cunoașterea istoriei și tradițiile militare românești.
Organizatorii evenimentului fac apel la toate instituțiile în măsură să intervină pentru salvarea acestei clădiri de patrimoniu istoric, reper al identității naționale, unde în seara zilei de 23 ianuarie 1859, s-a hotărât dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, viitor domnitor al Principatelor Române Unite. Într-un București cu aspirații europene, dar în care valorile identității naționale nu trebuie ignorate, un edificiu dedicat Unirii Principatelor Române ar constitui cu siguranță un obiectiv de atracție pentru toți cei care vizitează capitala României, o punte deschisă în timp și spațiu, între trecut, prezent și viitor.

Untitled-11