România este astăzi o republică semi-prezidențială, în care președintele este ales de către popor prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, el având aceeași legitimitate ca Parlamentul, cele două instituții aflându-se pe picior de egalitate. Cu toate acestea, doar în teorie, România funcționează astfel. Președintele continuă să fie util doar grupului de interese din partidul care i-a susținut candidatura pentru un nou mandat. Primul-ministru este desemnat de către președinte, fără competențe și expertiză certă, criteriul principal fiind servilismul, iar Guvernul și membrii acestuia, lipsiți de moralitate și pregătire profesională, primesc votul de încredere din partea unei majorități parlamentare de coaliție, toxice pentru români în general, care își susține propriile interese, nicidecum a celor pe care în teorie îi reprezintă. La acestea adăugăm jocul opoziției, care fără un lider autentic este supusă serviciilor și intereselor personale sau de grup.
Această formă de guvernământ a devenit în timp un adevărat flagel pentru România, pentru suveranitatea, independența și identitatea națională a românilor în propria țară. Totul are o limită, iar atunci când republica devine dușmanul propriului popor, ea trebuie înlocuită cu forma de guvernământ care și-a arătat loialitatea față de români de-a lungul istoriei: Monarhia!
În ultimii ani o nepermisă eroare care s-a perpetuat în spațiul publicistic, editorial și istoriografic din România, în special cel online, preluată și de importante instituții naționale de cultură, a făcut ca textul Proclamației lui Tudor Vladimirescu către bucureșteni, semnată în data de 20 martie 1821, să fie incorect atribuit unei alte proclamații, datată 16 martie 1821.
Mult prea puțini istorici s-au aplecat, din nefericire, în ultimii 30 de ani, asupra cercetării documentelor din Arhiva Națională a României, majoritatea apelând la articole, studii și lucrări deja publicate, referitoare la revoluția din anul 1821. Acest lucru explică și erorile tot mai frecvente în ultima vreme din biografia eroului nostru.
20 martie 1821. Proclamația lui Tudor „Către toți locuitorii din orașiul Bucureștilor, parte bisericească și mirenească, boierească și negustorească, și către tot norodul.Pricinile care m-au silit a apuca armele, sânt: pierderea privilegiurilor noastre și jafurile cele nesuferite care le pătimea frații noștri. Mai naintea intrării mele în București, cu cale am socotit să vă vestesc mai întâi ca din partea norodului uitare de istov celor mai nainte lucrate; și să vă chiem pe toți ca să vă uniți cu norodul și să lucrați cu toții dinpreună obșteasca fericire, făr’ de care norocire în parte nu poate fi.
Fraților! Câți n-ați lăsat să se stingă în inimile dv. sfânta dragoste cea către patrie, aduceți-vă aminte că sunteți părți ale unui neam; și că, câte bunătăți aveți, sânt resplătiri din partea neamului către strămoșii noștrii pentru slujbele ce au făcut. Ca să fim și noi vrednici acestei cinstiri ale neamului, datorie netăgăduită avem să uităm patimele cele dobitocești și vrăjbele care ne-au defăimat atât, încât să nu mai fim vrednici a ne numi neam. Să ne unim dar cu toții, mici și mari, și ca niște frați, fii ai unia maici, să lucrăm cu toții împreună, fieștecare după destoinicia sa, câștigarea și nașterea a doua a dreptăților noastre.
Vericarele va îndrăzni a face cea mai mică împotrivire în lucrarea acestei nașteri de al doilea, unul ca acela, fraților, să se pedepsească cumplit ca să cunoască adevărații patrioți și osârdia celor ce voiesc a sluji patriei cu dreptate și făr’de vicleșug, cu cale am găsit a se întări legătura cea de obște pentru binele norodului și prin jurământ, care să și trimite ca să-l iscăliți, adeverații fii ai patriei.”
Pentru a elucida neconcordanța din textul proclamației semnate de Tudor Vladimirescu în 16 martie 1821, la Bolintin, am reușit să identificăm în lucrarea „Acte justificate la istoria revoluției române de la 1821”, semnată de C.D Aricescu, în anul 1874, textul acestei proclamații. Am aflat astfel și de ce aceasta nu se găsește în fondul Arhivei Naționale a României, alături de celelalte proclamațiile semnate de Tudor Vladimirescu, originalul aflându-se, după cum mărturisea chiar C.D. Aricescu, directorul Arhivei Statului de atunci, în posesia lui Cezar Boliac.
În speranța că această eroare nu va mai fi repetată în continuare, vă prezentăm astăzi fotocopiile originalului proclamației semnată de Tudor Vladimirescu în data de 20 martie 1821 și transcrierea acesteia, precum și textul documentului semnat de eroul nostru în ziua de 16 martie 1821.
Fotografie rară cu „Cei nouă din Vaslui și cu sergentul zece”, prezenți la Parastasul Regelui Carol I, de la Curtea de Argeș, din ziua de 27 septembrie 1915.
În plan central, pe rândul de jos, îl putem observa pe sergentul Constantin Țurcanu, intrat în legendă sub numele de Peneş Curcanul. Vasile Alecsandri cântă vitejiile acestuia şi a celor „nouă din Vaslui” în bătălia de la Grivița, din timpul Războiului de Independență.
„Plecat-am nouă din Vaslui, Şi cu sergentul, zece, Şi nu-i era, zău, nimănui În piept inima rece. Voioşi ca şoimul cel uşor Ce zboară de pe munte, Aveam chiar pene la picior, Ş-aveam şi pene-n frunte.”
A.P.P. Foto: „Actualitatea”, București, an III, nr. 28, din octombrie 1915, p. 4.
Actul de abdicare al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Arhiva Națională a României, SANIC, Colecţia Manuscrise, dosar 1363, f. 7.
„Noi, Alessandru Ioan I, conform dorinței națiunii întregi și angajamentului ce am luat la suirea mea pe Tron, depun astăzi, 11 februarie 1866, cârma guvernului în mâna unei locotenențe Domnești și a ministrului ales de popor.” – Alexandru Ioan.
Alături de actul de abdicare al lui Alexandru Ioan Cuza, la Arhiva Națională a României mai pot fi cercetate și alte documente referitoare la acest subiect. Unul dintre acestea este scrisoarea adresată de fostul domnitor generalului Nicolae Golescu, membru al Locotenenței domnești, în care susține necesitatea respectării principiilor recunoscute de Marile Puteri, printre care alegerea unui principe străin.
În ultimul an, Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” a desfășurat mai multe proiecte educaționale, unul dintre acestea fiind „Uniforma militară, simbol al regalității românești”.
În întâlniri directe cu elevii, sau online, asociația a prezentat uniforme și accesorii specifice regalității românești, din perioada 1866-1947. Proiectul a adus în fața elevilor din peste 20 de școli gimnaziale și licee, reproduceri istorice ale ținutelor militare purtate de regii Carol I, Ferdinand I, Regina Maria, Carol al II-lea, Principesa Elena sau Mihai I, accesorii, explicații uniformologice, dar și evocări ale unor momente importante din timpul monarhiei românești.
Foto: Uniformă de aviație, cu însemnele gradului de mareșal, demnitate purtată de Regele Mihai I al României.
Tăiat în urmă cu 29 de ani de autoritățile locale, cu toate că figurează pe Lista Monumentelor Istorice, Podul „Ferdinand I” este exemplul iresponsabilității celor care administrează patrimoniul istoric al Târgu Jiului. În 1916, acest pod a fost apărat de populația civilă a orașului, în fața trupelor germane care doreau să ocupe orașul, moment intrat în istorie sub numele de Bătălia de la Podul Jiului.
În timp ce trei dintre modulele podului inaugurat în anul 1897 au fost relocate în Parcul Central din Târgu Jiu, alte două module zac abandonate pe malul drept al Jiului. Autoritățile au tot promis soluții pentru punerea în valoare a monumentului însă fără succes. De 29 de ani, la Târgu Jiu, Legea privind protejarea monumentelor istorice este încălcată și nimeni nu este tras la răspundere. În prezent, primarul Romanescu alături de viceprimarii Coica și Bejinaru manifestă un dezinteres complice față de soarta acestui monument istoric. Să dăm doar două exemple, art. 11, aliniatul 2, din Legea privind protejarea monumentelor istorice („Desfiinţarea, distrugerea parţială sau totală, profanarea, precum şi degradarea monumentelor istorice sunt interzise şi se sancţionează conform legii”), sau art. 36, privind obligațiile proprietarilor de monumente istorice.
GJ-II-m-B-09163 este codul din Lista Monumentelor Istorice din Gorj care corespunde Podului „Ferdinand I”, construit între anii 1894 şi 1895 și inaugurat la data de 3 iulie 1897, în prezenţa primarului Titu Frumuşanu, a prefectului Iancu Carabatescu, a primului ministru D.A. Sturza şi a ministrului lucrărilor publice din acea vreme, I.C. Brătianu.
Construit după planurile a doi ingineri francezi Dayde şi Pille, o parte din pod (monument istoric) a fost mutat în Parcul Central din Târgu Jiu, în anul 1994, fiind ieșit din uz, pentru a face legătura cu o insuliță, iar două dintre cele cinci module, au fost abandonate pe malul drept al Jiului.
Au trecut de atunci 29 de ani, timp în care s-au tot căutat soluții, de fapt o batjocură continuă, prin încălcarea legii de către autorităților locale, față de un monument istoric martor al luptei de la Jiu, din ziua de 14 octombrie 1916. Fără o restaurare completă și conservare în parametrii tehnici corespunzători, acest monument riscă să fie declasat din Lista Monumentelor Istorice.
Abandonate, cele două module de fier ale Podului „Ferdinand I”, sunt astăzi năpădite de buruieni și condamnate uitării! Starea celorlalte trei module arată iresponsabilitatea autorităților locale. Ruginite, zgâriate și pline de mesaje obscene, ele completează imaginea dezinteresului pentru patrimoniul istoric al orașului.
În România există o Lege privind protejarea monumentelor istorice, în cazul în care sunteți nedumeriți! O lege ca și inexistentă pentru primarii și viceprimarii Târgu Jiului. Practic, așa cum se prezintă el astăzi, cu două module dezafectate, aruncate pe celălalt mal al Jiului, și alte trei batjocorite iresponsabil, acest monument istoric a fost distrus, fără ca vreo autoritate locală să manifeste un interes real pentru soarta sa. Iar scuzele, după 29 de ani, nu mai au nicio valoare! Un monument istoric este distrus, ca multe altele, de iresponsabilitatea autorităților locale.
Se împlinesc astăzi, 23 ianuarie, 102 ani de la citirea Proclamației lui Tudor Vladimirescu, la Padeș, în prezența a câteva sute de panduri, eveniment ce marchează în istoriografie începutul Mișcării din anul 1821 în Țara Românească.
Documentul citit de Tudor Vladimirescu la Padeș, a fost redactat anterior datei de 23 ianuarie 1821, finalizat probabil la Mănăstirea Tismana, în seara zilei de 22 ianuarie. Acesta se află în fondurile Muzeului Național de Istorie a României, fiind clasat prin ordinul nr. 2604 din 7 aprilie 2003, în categoria Tezaur al patrimoniului cultural național mobil.
În anul 2021, am fotocopiat documentul, al cărui text este redactat pe hârtie, cu cerneală neagră, în limba română, cu alfabet chirilic.
În prezența pandurilor olteni și a locuitorilor din zonă, Tudor Vladimirescu a adresat Proclamația de la Padeș, locuitorilor Țării Românești promițându-le pandurilor restabilirea privilegiilor, iar clăcașilor că le va împărți „averile cele rău agonisite ale tiranilor boieri” și tuturor încetarea abuzurilor, slobozenie și ușurarea sarcinilor. Documentul semnat de Tudor Vladimirescu marchează începutul Mișcării din 1821 din Țara Românească, având un program de revendicări economice, sociale și politice menite să aducă schimbări în structurile societății românești.
* * *
Proclamația de la Padeș
„Către tot poporul român din București și din toate celelalte orașe și sate ale Țării Românești, dragoste frățească și sănătate. Fraților lăcuitori ai aceștii țări, nicio pravilă nu se împotrivește de a nu zdrobi cineva răul. Când un șarpe iese înaintea noastră, trebuie să năvăliți cu parii și să-l omorâți. Cu cât mai vârtos când ranele și ruperile din trupurile noastre, prin care balaorii neîncetat ziua și noaptea sug tot sângele din noi încă de vii, precum de față vedeți. Aceștia sunt, precum îi cunoașteți prea bine, Grecii și boierii noștri, atât partea bisericească, cât și politicească.
Până când dar vom suferi ca niște dobitoace, când răul nu este priimit nici de Dumnezeu? Pierderea răului înaintea lui Dumnezeu este lucru cel mai bun (fiindcă bun este Dumnezeu). Ca să ne asămănăm și noi cu dânsul, trebuiește să săvârșim binele, care nu se poate săvârși dacă mai întăiu nu vom goni răul, după cum, până nu urmează iarna, nici primăvară nu se face. Au zis Dumnezeu să se facă lumină și s ̓ au făcut. Dar mai întăiu a lipsit întunerecul. Asemenea și locțiitorul lui Dumnezeu, prea-puternicul nostru Împărat, dorește ca să trăim bine ca niște credincioși ai lui supuși și nu iartă relele, prăzile și dezmoștenirile ce le aduc peste capetele noastre tiranii și lipitorile acestea mârșave de Greci, dimpreună cu boierii noștri.
Năvăliți dar, fraților, ca cu răul să omorâm răul și să iasă din noi binele, și, alegând pe cei buni boieri ai noștri din cei răi, pe aceia să-i și cunoaștem ca ai noștri, cum și lucrători binelui, ca să iasă de la noi binele după cum făgăduim. Pentru care dar grăbiți-vă să vă ridicați toți cât mai în grabă: cei ce veți avea arme, cu arme, iar cei ce nu veți avea, cu suliți, cu topoare, cu furci, cu pari și cu ce veți găsi. Și, fără cea mai mică zăbavă, alergați unde veți auzi că se fac adunări pentru binele obștii și pentru folosul țării. Și după cum vă vor povățui căpeteniile ce vi se pun așa să urmați; și oriunde vă va trimite aceia, acolo să vă duceți.
Pentru că ajunge, fraților de când lacrimile de pe fețele noastre nu se mai usucă. Vă încredințez către aceasta că nimenea din voi nu va avea slobozenia fără de poruncă în toată vremea, pe cât se vor face aceste adunări ale țării, a se întinde măcar până la un bob, și a-l lua din casa vre unui neguțător, vre unui locuitor, sau vre unui boier măcar, oricât de rău ar fi adunate stările acestora; ci numai ale acelora ce nu se vor ridica dimpreună cu noi, se vor lua în obștească folosință. Iscălit: Tudor Vladimirescu.”
Proclamația lui Tudor Vladimirescu.
Reproducerea imaginilor este permisă doar cu acordul autorului!
Două treimi dintre români habar nu au care este rolul puterilor în stat, al Parlamentului și al Guvernului, în general, sau al Președintelui, în particular.
România este astăzi o țară condusă din afară, în ciuda unei clase politice aleasă prin vot de către popor, fără un orizont ideatic, mulțumită cu statutul de membră a Uniunii Europene și aspirantă la spațiul Schengen.
Tabla de șah pe care România se chinuie să supraviețuiască este în mâinile nevăzute ale celor din strategia cărora face parte întotdeauna sacrificarea pionilor.
Suntem încă la ani buni distanță de progresele reale ale unei Europe în plină transformare și în care statele mari au nevoie de țări precum România.
Asistăm, după 33 de ani de libertate prost înțeleasă, la o degradare intelectuală a vieții politice, la o contraselecție care ne-a adus în prim-plan repere analfabete funcțional nu doar în politica propriilor partide, cățărate sinecurist, dar cu pretenții să ne salveze, să ne facă mai europeni decât visa generația trecută la venirea americanilor, cu gen alternativ, dar fără tricolor.
România educată de politicieni corigenți la găsirea soluțiilor economice și sociale nu poate fi decât o țară repetentă de acum înainte, fără identitate, lăsată deliberat la periferia Europei.
A fost considerat cel mai bun pilot militar român din Primul Război Mondial și o adevărată legendă a aviaţiei româneşti. S-a născut în localitatea Novaci, din judeţul Gorj, iar în anii războiului a fost apreciat de generalul Eremia Grigorescu ca fiind cel mai bun pilot de vânătoare al aviaţiei române, fiind decorat cu Ordinul Militar „Mihai Viteazul”, cea mai importantă decorație de război românească.
Vasile Craiu s-a născut pe 31 decembrie 1894, la Novaci, județul Gorj, din părinți care fugiseră din Ardeal din cauza regimului maghiar de ocupație. Tatăl său ridicase tricolorul românesc pe Primăria din Arad, fiind aspru pedepsit de autorități din această cauză.
La vârsta de 15 ani, acesta a rămas orfan de tată și a fost nevoit să se mute în București cu mama și frații săi. A studiat la Liceul „Cantemir Vodă”. Cu toate că a avut o viață dificilă, Vasile Craiu nu a renunțat la visul său de a zbura. A urmat, la început, Școala Pregătitoare de Ofițeri de Infanterie, pentru că nu avea posibilități financiare să se înscrie la aviație. Rezultatele excelente l-au făcu să ajungă plutonier chiar din primul an de studii. Ulterior, în anul 1913, a reușit să fie șef de promoție. A luat parte la campania din Bulgaria și a primit medalia „Avântul Țării”. Mai târziu, a ajuns sublocotenent și i s-a permis înscrierea în aviație.
Vasile Craiu a dovedit o măiestrie ieșită din comun în pilotarea avionului. În 1915 a devenit cel de-al 59-lea aviator român. Tânărul aviator Vasile Craiu a executat primele misiuni în zbor de noapte din istoria aviației române, iar victoriile l-au făcut să fie promovat la excepțional. Craiu obținuse, alături de camarazii din escadrila sa, un număr de victorii aeriene mai mare decât al tuturor celorlalte escadrile românești, executând peste 500 de misiuni.
La 1 septembrie 1917 a fost avansat, la Excepțional, la gradul de căpitan. Avea numai 23 de ani! Superiorii îi recunoșteau, astfel, meritele și era cunoscut în rândul tuturor aviatorilor, iar numele său era un simbol al curajului și iscusinței piloților militari. A fost apreciat și de generalul Eremia Grigorescu ca fiind cel mai bun pilot de vânătoare al aviației române din Primul Război Mondial. Pe lângă cea mai înaltă decorație românească, Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul”, Vasile Craiu a primit și medalia „Sfântul Vladimir” clasa a IV-a, cu spade și fundă din partea Rusiei, dar și „La Croix de Guerre avec palme” din partea Franței, alături de „Coroana României” cu spade, în gradul de ofiţer cu panglică de Virtute Militară și „Steaua României” cu spade, cu gradul de Cavaler.
Pe 24 august 1918, „șoimul de la Mărășești”, căpitanul aviator Vasile Craiu, fiu al Novaciului, zbura pentru ultima dată, înălțându-și aripile spre cer de pe aerodromul din Bârlad. Craiu a dorit să facă acrobații, dar o componentă a avionului său a cedat și avionul s-a prăbușit brusc, iar sufletul lui Vasile a plecat spre veșnicie, în Escadrila cerului. A fost înmormântat cu mari onoruri militare la Bârlad, de unde gorjenii i-au ridicat osemintele în anul 1927, pentru a-l reînhuma la Târgu Jiu, în Cimitirul Eroilor. Din păcate, astăzi, mormântul său nu mai este cunoscut.
În vara anului 2021, pe 24 august, la Novaci, în memoria Eroului cpt. av. Vasile Craiu, la inițiativa Asociației cultural-istorice Pleniceanu, Asociației culturale Tătărescu și Asociației de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, a fost dezvelită pala unei elice de avion, un modest omagiu adus primului „As al aviației românești de vânătoare”.
Despre regele Mihai I al României s-a scris mult în ultimii ani. Cu siguranță se va scrie în continuare, obiectiv, cu emoție sau ferm, dar se va scrie, pentru că înainte de toate, Regele Mihai I rămâne un reper în istoria românilor.
Se împlinesc pe 5 decembrie, cinci ani de când Regele Mihai I a trecut în rândul celor drepți. A fost înmormântat în Necropola Regală de la Curtea de Argeș, alături de regii și reginele României.
Cei care l-au cunoscut din manualele de istorie nu și-au putut forma imaginea omului Mihai I. Dincolo de clișee, de abordări specifice unei științe, așa cum este istoria, căutând să cunoaștem omul, cu împlinirile și apoi cu suferințele sale, Mihai I a iubit țara în care s-a născut și pe care a purtat-o pentru tot restul vieții în suflet. În alte vremuri, alte împrejurări, acest rege ar fi fost cu siguranța pilda de dragoste a unui suveran pentru țara sa.
„Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.” Astăzi, când scriem aceste rânduri, Regele Mihai I nu mai poate fi nici culpabilizat, nici socotit fără vină, ci privit doar ca un om al timpului său. Printre puținii care au purtat însă cu adevărat România în suflet. Onoarea, demnitatea, respectul, seriozitatea și puterea exemplului, mi-aș dori să le împrumute copiii noștri de la cel care credea cu deplină convingere că lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie.
Ultimul suveran a purtat România în suflet întreaga sa viață, transmițând mereu românilor mesajul de unitate, făcând apel la morală, credință și memorie: „Nu putem avea viitor, fără a respecta trecutul. Trebuie să fim uniți și să rămânem uniți și să aducem România înapoi acolo unde-i este locul. Nu așa cum a fost, pentru că acela este trecutul. Dar acel trecut trebuie să fie inspirație pentru viitor. Pentru ca lucrurile să meargă mai bine decât acum, ceea ce îi rog pe români din tot sufletul este să rămână uniți, pentru că există forte care încearcă să-i separe și astfel nu vom ajunge acolo unde trebuie să fim. Se cuvine să rezistăm prezentului și să ne pregătim viitorul. Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”, spunea Regele Mihai I al României.
Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a avut loc la 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, fiind convocată de către Marele Sfat Național Român, prin Consiliul Național Român Central de la Arad, la care au participat 1228 de delegați pentru a vota Rezoluția de la Alba Iulia, prin care se pecetluia Unirea Transilvaniei cu Regatul Român. Locul desfășurării a fost cazinoul militar din Alba Iulia, într-o sală care astăzi poartă numele de Sala Unirii.
Sursă fotografie: Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
În timp ce Transilvania şi Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, pe stil nou, 1 decembrie 1918, Regatul României şi Basarabia foloseau stilul vechi, 18 noiembrie 1918.
În „Manifestul Marelui Sfat Naţional din Ungaria şi Transilvania”, dat publicităţii la 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, adresat popoarelor lumii, se arăta că naţiunea română şi-a declarat voinţa de a se constitui într-un „stat liber şi independent protestând, totodată, împotriva încercării guvernului ungar de a o supune dominaţiei şi oprimării”.
Redăm o fotografie care surprinde atmosfera Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, din ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, realizată de Samoilă Mârza, singurul fotograf care a imortalizat acel moment de aur al istoriei României, cu un aparat de fotografiat cu burduf, achiziționat din banii obținuți în urma vânzării unei perechi de boi. Tehnica de fotografiere greoaie și vremea neprielnică i-au permis să realizeze numai cinci fotografii care au fost folosite de delegația română la Conferința de Pace de la Versailles, pentru ca aliații să vadă clar susținerea populară a evenimentului. Este posibil ca și ele să fi influențat decizia Marilor Puteri de a recunoaște Marea Unire.
La Alba Iulia, Samoilă Mârza a încercat să intre în sala în care se desfășurau discuțiile, dar, întrucât nu avea credențional (permis de intrare), i-a fost refuzat accesul. Pentru această ceremonie importantă fusese angajat un fotograf german, pe nume Arthur Bach, dar care, din motive necunoscute, nu s-a mai prezentat la eveniment.
Din fericire, Samoilă Mârza a avut inspirația de a realiza cinci clișee (imagini fotografice negative): trei cu mulțimile care asistau la evenimentul istoric, pe Platoul Romanilor, și două cu tribunele oficiale, la care au luat cuvântul dr. Aurel Vlad, președinte al Consiliului Național Român, Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu și Episcopul ortodox de Caransebeș Miron Cristea. Acestea au rămas singurele imagini de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.
Ilustrul om politic gorjean, cu un doctorat în Drept, la Sorbona, a fost prim-ministru, ministru, senator, deputat, consilier regal, ambasador al României la Paris, membru de onoare al Academiei Române.
În ciuda unor controverse și mai ales critici aduse activității și rolului de om politic și înalt demnitar al statului român, atât din perioada interbelică, cât și de după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, a face o analiză mai atentă, dar mai cu seamă obiectivă, este absolut necesar. Cu atât mai mult cu cât, dincolo de orice fel de îndoială, ilustrul fiu al Gorjului a fost și rămâne în rândul marilor personalități ale vieții politice românești și ale istoriei naționale, un demnitar remarcabil.
Gorjul datorează mult familiei Tătărescu și celui care afirma la începutul anilor ’30, că „țara se găsește azi la o răspântie hotărâtoare, iar județul Gorj se zbate în cele mai grele dificultăți, pe care le-a cunoscut vreodată… De aceea, toată puterea mea de muncă, toată autoritatea mea, toate putințele mele, de realizare politică, socială și economică vor fi închinate Gorjului.”
Gheorghe Tătărescu a fost unul dintre puținii oameni politici români care în anii celui de-al Doilea Război Mondial nu și-a făcut iluzii în mult așteptatul sprijin anglo-american pentru România. În septembrie 1943, el îi spunea diplomatului român Raoul Bossy: „Pacea va fi încheiată sub semnul biruinței rusești”. Poate de aici și reticența celor care încă nu fac hotărât pasul spre reabilitarea completă a acestui remarcabil om politic, căzând în postura celor cu prejudecăți, în funcție de cum bat vânturile acestor vremuri.
Și am încheia pentru luare aminte, vizând autoritățile locale sau județene, oare, pentru întreaga sa viață și activitate politică, cu înalte demnități în structuri instituționale ale statului român, Gheorghe Tătărescu nu merită măcar un loc simbolic pe aleea personalităților din Târgu- Jiu, alături de celelalte celebrități de seamă ale Gorjului istoric și pitoresc, dacă pentru un bust nu există disponibilitate morală? Răspunsul, cu siguranță, este Da, și mai mult decât atât!
„Ostașul român a mers cu mâinile goale în fața tunului și mitralierei germane, în prima parte a campaniei (1916). Țăranul român a impresionat pe adversar prin curajul său demn de o conducere mai fericită și de o înarmare la nivelul timpului său. Și totuși armata română, – datorită energiei tinerești a micilor comandanți ca și supunerii oarbe a soldatului, – a avut succese uimitoare. Un exemplu concludent este: Izbânda de la Jiu.” – Lt. Col. Nicolae Pătrășcoiu, martie 1937.
Notă: În data de 20 noiembrie 1916, Nicolae Pătrășcoiu (sublocotenent, la acea dată) a fost decorat cu Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, pentru actul de eroism săvârșit în ziua de 14 octombrie 1916. „Fiind însărcinat să respingă pe inamic, a pornit la atac cu atâta vitejie și elan încât, deși compania sa avea un efectiv foarte redus, totuși, a spart frontul inamic, aruncând în dezordine infanteria și artileria vrăjmașe de pe Dealul Mare și din satul Arsurile pe care le-a ocupat. A pus stăpânire pe două baterii complete de obuziere 105 mm din Regimentul 21 Bavarez și cu ajutorul a doi tunari români a deschis cu câteva din ele focul asupra inamicului. După respingerea acestuia a predat cele 8 obuziere cu chesoanele lor de muniții și cu un bogat material de războiu unui regiment de artilerie român.” – Anuarul Ordinului „Mihai Viteazul” (1916-1920), București, Atelierele Grafice Socec & Co., p.70.
Lucrarea „Recenzie asupra Istoriei Războiului pentru Întregirea României”, apărută la București, în anul 1923, semnată de Gen. Ioan Culcer, fost comandant al Armatei a I-a, decorat „Motu Proprio” de Regele Ferdinand I cu „Marea Cruce a Coroanei cu Spade” pentru comanda acestei armate, alături de o fotografie inedită a generalului, datată 1927.
Sursă imagini: Biblioteca Națională a României, Fond Saint-Georges, Arhiva Ioan Culcer (PLXIX/9, f. 80-99, 101).
Generalul Culcer – un om, un caracter
Ioan Culcer, ortografiat uneori și Ion Culcer (n. 29 iulie 1853, Târgu Jiu – d. septembrie 1928) a fost unul dintre generalii Armatei Române și om politic român. De-a lungul carierei militare a ocupat diferite funcții, cele mai importante fiind cele de Secretar General al Ministerului de Război, comandant de divizie și de corp de armată.
Participă la războiul de independență din 1877-1878, fiind rănit încă din primele zile ale războiului și internat în spitalul militar din Craiova. În octombrie 1877 revine pe front participă la luptele de la Plevna și Lom Palanca. După război este avansat la gradul de locotenent și este trimis să urmeze cursurile Școlii Politehnice din Paris, și, în continuare, pe acelea ale Școlii de Aplicație de la Fontainbleau.
Revenit în țară, în 1882 este numit în echipa coordonată de generalul belgian Alexis Brialmont, care avea menirea de a proiecta sistemul de fortificații permanente ale României.
Ulterior a fost numit comandant al Corpului III Armată și Corpului V Armată, dislocat în Dobrogea. La comanda acestuia a participat la acțiunile din cadrul celui de-Al Doilea Război Balcanic din anul 1913, fiind numit guvernator al Cadrilaterului de către regele Carol I. În 1914 este numit Sub-inspector general al armatei, în subordinea directă a principelui de coroană Ferdinand.
Trecut în rezervă la începutul anului 1916, este rechemat în activitate la intrarea României în Primul Război Mondial. A îndeplinit funcția de comandant al Armatei 1 între 14/27 august – 11/24 octombrie 1916, când îi este ridicată comanda, fiind înlocuit cu generalul Ioan Dragalina.
După război a intrat în politică, fiind ministru și senator din partea Partidului Poporului, condus de generalul Alexandru Averescu, precum și președinte al Asociației Generale a Ofițerilor în Rezervă și Retragere. Moare în 1928 fiind înmormântat în Cimitirul Eroilor din Târgu Jiu.
Din paginile cărții document Armata română în răsboiul mondial (1916-1918), vol. II, apărută la Editura Ig. Hertz, din București, la sfârșitul anilor douăzeci ai secolului trecut, scrisă de generalul Gheorghe Dabija, care păstrează amprenta celor mai bine de 80 de ani scurși de la apariția sa, aflăm un fapt inedit care așează într-o nouă lumină, evenimentele din ziua de 14 octombrie 1916 sau, așa cum au intrat în conștiința poporului român: Bătălia de la Podul Jiului.
Generalul Gheorghe Dabija, cel care a trăit dramaticii ani ai participării României la Primului Război Mondial, din postura de comandat, mai întâi al Diviziei 6 Infanterie, apoi comandant al Diviziei 2 Vânători, evocă în paginile cărții sale Bătălia de la Podul Jiului. Grație informațiilor sale identificăm un personaj pe care memoria posterității l-a reținut prea puțin: maiorul Alexandru Mlădinescu, din cadrul Diviziei a XI-a Infanterie.
Iată ce consemnează generalul Dabija în paginile cărții sale: „Maiorul Mlădinescu, ofițerul de legătură al Grupului Jiu, lăsat de col. Anastasiu la poșta din Tg. Jiu, fiind încunoștiințat de apariția inamicului (btl. V/69 Infanterie german) în fața podului și văzând slăbiciunea celor 2 companii de miliții aflate în apărare la pod (2 cp. erau în oraș la grădina publică) constatând și lipsa de inițiativă a comandantului de batalion, face el act de inițiativă, și ia dispozițiuni pentru apărarea digului Jiului, adunând jandarmii rurali, gardiști de ai orașului în cap cu comisarul Popilian, cercetași și femei; cu ei și cu cp. 13/R. 59 Infanterie, maiorul Mlădinescu organizează repede o apărare, grație acestei initiative btl. V/69 Infanterie german nu poate executa ordinul „de a ocupa Tg. Jiu și de a întoarce apărarea depe stânga Jiului”, dacă acest btl. nu ar fi găsit în fața sa pe maiorul Mlădinescu, desigur că frontul român ar fi fost rupt”.
Concluzia autorului, în calitate de șef de stat major al Corpului 3 Armată, oferă, iată imaginea unui personaj care prin inițiativa și curajul său a scris o filă memorabilă din istoria participării României la Primul Război Mondial.
Sursă captură foto: ANF, Prima reconstituire a Bătăliei de la Podul Jiului (1933).
Dintr-o recipisă a Școlii Superioare de Arte și Meserii din București aflăm că în anul 1927, Tancret Constantinescu (membru în conducerea P.N.L., deputat și senator, în câteva legislaturi, director general al CFR, Secretar general la Ministerul Comerțului și Industriei), fost ministru al Industriei și Comerțului în Guvernul Ion I.C. Brătianu (30 octombrie 1923 – 29 martie 1926), achita „către Banca Românească, al doilea avans pentru comanda turnatului a 1232 busturi în bronz <>”, în valoare de 255.000 lei. (Biblioteca Națională a României, Fond AI F Brătianu-u.a.I1-inv.143, Cota AIFB I1)
Cercetând acest subiect, am descoperit faptul că era vorba despre 1232 de busturi tip portret, reprezentândul pe Ion I.C. Brătianu, cu dimensiunile înălțime = 21 cm., lățime = 15 cm., adâncime = 9 cm., realizate în manieră tipică portretisticii de tradiție academistă, turnate în bronz, semnate și datate 1926, de sculptorul Ion Jalea.
O parte din aceste busturi reprezentându-l pe Ioan I.C. Brătianu, unul dintre cei mai importanți oameni politici români ai modernității, se află astăzi expuse în muzee, fac parte din colecții private sau sunt pur și simplu comercializate la diverse prețuri pe site-urile de profil.
Regele Carol al II-lea și prim-ministrul Gheorghe Tătărescu au fost prezenți la dezvelirea monumentului eroinei Ecaterina Teodoroiu, la Târgu Jiu, în ziua de 8 septembrie 1935.
Cu acest prilej, regele a rostit un emoționant discurs, în prezenţa a peste 40.000 de gorjeni: „Comemorarea de astăzi trebuie să depăşească cadrul strâmt al acestei pieţe. Prăznuind eroismul unei fete din Gorj, noi sărbătorim astăzi virtuţile unui neam întreg. În aceste crâncene pierderi, pe care ni le-a pricinuit întregirea Neamului nostru, sacrificiul României nu ar fi fost întregit dacă nu ar fi fost şi acela al acestei tărance. Moartea ei. Moartea vitejească de ostaş – dra mai ales sacrificiul unei credinţe şi al unei energii care n-ar fi putu fi oprită de nici o piedică. Monumentul acesta, aici pe plaiurile Gorjului, formează şi încheie astăzi triunghiul credinţelor şi al sacrificiilor noastre din război: Curtea de Argeş – Mormântul suveranilor; Bucureşti – Eroul Necunoscut; iar aci mormântul unei eroine pe care o cunoaşteţi. Conducerea neamului, – trecut istoric cunoscut şi dincolo, – partea misterului, ceea ce nu se cunoaşte şi ceea ce datorim noi toţi viitorului Neamului nostru. În acest gând, fie ca această piatră, să rămână generaţiilor de mâine o veşnică pildă de credinţă, de avânt şi de energie.”
La începutul anului 1935, Arethia Tătărescu, președinta Ligii Naționale a Femeilor din Gorj și soția prim-ministrului României, Gheorghe Tătărescu, i-a comandat Miliței Petrașcu, ucenica lui Constantin Brâncuși, să execute un monument-sarcofag care să acopere mormântul Ecaterinei Teodoroiu din Târgu-Jiu.
Monumentul făcea parte dintr-un șir de intenții comemorative destinate eroilor gorjeni căzuți în Primul Război Mondial, la fel ca Ansamblul sculptural „Calea Eroilor” comandat lui Constantin Brâncuși. Milița Petrașcu a acceptat și până în toamna anului 1935, deasupra criptei, a realizat un monument din piatră albă (travertin italian), sub forma unui sarcofag, sculptat în basorelief cu imagini reprezentând scene din viața Ecaterinei Teodoroiu. Dimensiunile acestuia sunt de 2,90 x 1,60 m și înălțimea 2,10 m, așezat pe un postament cu trei trepte. Basoreliefurile de pe fețele laterale ale sarcofagului, sunt organizate astfel: pe fața dinspre miazăzi, apare un tablou prezentând copilăria, în cadrul vieții din satul ei natal; pe latura opusă, apare eroina, în medalion, salutată de cercetașii din care a făcut parte, ca elevă de curs secundar; celelalte două fețe ne-o înfățișează în război, pornind la atac cu plutonul și momentul final, când este dusă pe brațe la locul de odihnă de soldați. În cele patru colțuri, veghează patru Fecioare îmbrăcate în costume naționale (două câte două, în port deosebit, sugerând provinciile istorice) strâng la piept o coroană martirică, scrutând cele patru zări.
„Găsesc înălțătoare ideea de a comemora printr-un monument înaltele fapte ale Ecaterinei Teodoroiu. Va fi din partea celor vii o dovadă de recunoștință și de admirație; dar va fi de asemenea cel mai frumos exemplu de virtuți ale neamului pentru generațiile ce vor veni”, a spus generalul Henri Mathias Berthelot despre această inițiativă.
În ziua de 8 septembrie 1935, în prezența a peste 40.000 de suflete venite din întreaga țară, a avut loc dezvelirea Monumentului. La ora 11 a sosit în Gara Târgu-Jiu trenul regal din care a coborât suveranul Carol al II-lea, însoțit de comandantul și mareșalul Palatului. Pe peron a fost salutat de președintele Consiliului de Miniștri, ilustrul om politic gorjean Gheorghe Tătărescu, și primit cu pâine și sare de oficialitățile locale și de miniștrii Internelor, Comunicațiilor, Sănătății, Finanțelor și Apărării Naționale. Ministrul de Externe, Nicolae Titulescu, sosise de sâmbătă seara cu un tren special, venind din străinătate. De la gară, suita regală s-a deplasat, în îndelungate ovații, pe jos, până în fața catedralei, unde a fost de o parte amenajată tribuna. Orașul întreg, de la un capăt la altul, a fost pavoazat ,,în tricolor, verdeață și chilimuri oltenești”. Pentru păstrarea ordinii, au fost aduse efective polițienești de la București și Craiova, Târgu-Jiul nedispunând decât de 20-30 sergenți.
„Marea doamnă Arethia Tătărescu i-a prezentat regelui pe mama Cătălinei, Elena Toderoiu, în vârstă de 68 ani, dar îmbătrânită prematur de necazuri și sărăcie, care, emoționată, a început să plângă. Slujba religioasă a fost omagiată de un numeros sobor de preoți, în frunte cu episcopul Vartolomei al Râmnicului. În timp ce corul orașului (condus de preotul Gh. Gâță) intona «Veșnica pomenire», regele a coborât de pe estradă, condus de d-na Tătărăscu, a mers la Monument și a tras pânza ce-l acoperea… A urmat un moment de pioasă reculegere și desigur, cuvântările, – mai toate ample – ținute de episcopul Vartolomei, d-na Maria Dumitrescu, secretara Ligii Naționale a Femeilor Române din Gorj, Paul Angelescu, ministrul Apărării Naționale, Şerban Frumușanu, primarul orașului. După cuvântul Regelui, au urmat impresionante defilări, la ora 13,00 manifestația luând sfârșit. Regele a cercetat, apoi, cu de-amănuntul Monumentul și a felicitat-o pe artista Milița Petrașcu. Urcat, apoi, în autoturism, avându-l alături pe prim-ministrul Gheorghe Tătărescu, Regele a plecat, în uralele nesfârșite ale mulțimii încolonate până la marginea orașului, la Poiana, reședința premierului, unde s-a servit masa.”
Mausoleul de la Târgu-Jiu rămâne, așa după cum s-au pronunțat mari arhitecți și oameni de artă, una din piesele artistice cele mai de preț, din patrimoniul național, menită a eterniza amintirea unei femei-erou de către o femeie-artist. Monumentul Cătălinei vorbește, de fapt, cu trei ani mai devreme, de Ansamblu monumentalul „Calea Eroilor” ce va fi ridicat (cu același neprecupețit ajutor al Ligii Naționale a Femeilor din Gorj, în frunte cu Marea Doamnă Arethia Tătărescu) de Constantin Brâncuşi, în anul 1938, intrând, astfel, în rezonanță cu Mesajul și Spiritul acestuia.
În fotografie se regăsesc o serie de oameni politici care, în anul 1899, s-au întâlnit la Târgu-Jiu în casele lui Ion Carabatescu. Au fost prezenți la întrunire: Dimitrie Sturza – Prim Ministru, Ionel Brătianu – Ministrul Lucrărilor Publice, Ion Carabatescu, Titu Frumuşanu, Dumitru Culcer, Cezar Pârăianu, Dincă Schileru, Numa Carabatescu, Numa Frumuşanu, Nicolae Iunian, Scarlat Moscu, Alexandru Ștefulescu ș.a.
Pe aversul şi pe reversul fotografiei aflate în Fondul Colecții Speciale. Fotografii, de la Biblioteca Națională a României, este aplicată ştampila roşie a Muzeului Al. Saint Georges.
Începând cu anul 1901, imobilul din fotografie aparține filialei Gorj a Băncii Naționale a României. Terenul pe care Ion Carabatescu a construit casa a aparținut, în anul 1877, lui Constantin Stanciovici Brănișteanu. Mai târziu, bucata de pământ a trecut în proprietatea familiilor Petrescu și Caribolu, iar în anul 1895, Ion Carabatescu a cumpărat de la avocatul Ștefan Dobruneanu și de la Ana Petrescu câte o bucată de teren. Aici a construit casa care se mai află și astăzi într-o stare foarte bună, aici fiind sediul Sucursalei Gorj a Băncii Naționale a României.
Grupul Civic Gorj vă invită să participați joi, 7 iulie 2022, la Marșul „Împreună pentru Calea Eroilor”, desfășurat la Târgu Jiu, între orele 17⁰⁰-19⁰⁰.
Scopul organizării acestui marș este de a atrage atenția opiniei publice locale și naționale cu privire la importanța culturală și turistică a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”, obiectiv aflat pe Lista Monumentelor Istorice – GJ-III-a-A-09465 – Categoria A – monument de interes național și universal și includerea sa în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Reprezentanții Grupului Civic Gorj semnalează modul dezastruos în care sunt realizate lucrările de modernizare și reabilitare a Căii Eroilor, calitatea acestora și termenul de execuție prelungit, lucrările trebuind să fie finalizate în anul 2020. Ca urmare a acestor aspecte, Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, obiectiv cultural național și de patrimoniu European, riscă să nu mai fie inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO.
Marșul „Împreună pentru Calea Eroilor” se va desfășura în conformitate cu reglementările Legii nr. 60/1991, privind organizarea și desfășurarea de adunări publice.
Traseu desfășurare marș: B-dul Constantin Brâncuși (în fața Primăriei Târgu Jiu) – „Poarta Sărutului” din Parcul Central al Municipiului Târgu Jiu – Strada Calea Eroilor – zona Bibliotecii Județene „Christian Tell”.
Negru pe alb! Primăria Târgu Jiu NU recunoaște „Calea Eroilor” ca fiind monument istoric!
Cât de departe pot merge reprezentanții primăriei când vine vorba de interesele grupurilor din care fac parte și cum se opun intrării Ansamblului monumental „Calea Eroilor” în Patrimoniul UNESCO, am aflat!
ȘOCANT! Pentru ei, „Calea Eroilor” nu face parte din ansamblul monumental aflat pe Lista Monumentelor Istorice din România!
Și impostori și analfabeți funcționali, parcă e prea mult! E vremea să afle și ei că Târgu Jiul nu e orașul lor, ci al nostru!
Pe 7 iulie, ne vedem la Târgu Jiu, pe „Calea Eroilor”!
Asociația culturală Tătărescu și Asociația cultural-istorică Pleniceanu, în parteneriat cu Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei – Filiala Gorj, organizează la Târgu Jiu, în data de 24 iunie 2022, cu ocazia celei de-a X-a ediții a Zilei universale a iei, Expoziția Națională de Fotografie Documentară „Cămașa tradițională, simbol al regalității românești”.
Expoziția va cuprinde 24 de fotografii document, o parte dintre acestea colorizate, cu reginele și prințesele României purtând costume și cămăși tradiționale, peste ani acestea devenind un simbol al regalității românești. Astăzi, ia tradițională, cămașa cu altiță, are șanse să ajungă în Patrimonial Mondial UNESCO.
Prin organizarea Expoziției Naționale de Fotografie Documentară „Cămașa tradițională, simbol al regalității românești”, Asociația culturală Tătărescu, Asociația cultural-istorică Pleniceanu și Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei – Filiala Gorj își propun să marcheze la Târgu Jiu, cea de-a X-a ediție a Zilei Universale a Iei, organizând această expoziție în data de 24 iunie 2022, între orele 10.00-17.00, în Piața Victoriei din Târgu Jiu, zona pietonală din fața Prefecturii Gorj.
Fotografiile expuse vineri la Târgu Jiu, provin din colecții particulare, Arhiva Națională a României și presa vremii, înfățișându-le pe reginele și prințesele României purtând costume și cămăși tradiționale. Prin organizarea acestei expoziții foto-documentare, Târgu Jiul se alătură municipiilor și orașelor care organizează în acest an evenimente dedicate Zilei Universale a Iei, dar și celebrării Centenarului Încoronării de la Alba Iulia.
Pe 23 martie 1821, la două zile după intrarea în București, Tudor Vladimirescu făgăduia să nu „cugete” împotriva vieţii, „cinstei” şi – în plus – a averii boierilor „patrioţi”, să ceară „toate trebuincioasele oştirilor a se împlini prin poruncile acestei stăpâniri”, deci conlucrare în administraţie cu reprezentanţii acestor boieri, să ia măsuri „spre încetarea pagubelor şi a răutăţilor ce au cercat drumeţii şi alţii” şi să determine poporul „a da toată supunerea şi ascultarea la stăpânirea ţării”.
În ziua de 23 martie 1821, Tudor Vladimirescu şi boierii rămaşi în Bucureşti au ajuns la un acord, cunoscut ca jurământul reciproc de credinţă. În virtutea acestuia, Tudor Vladimirescu recunoaşte „vremelnica stăpânire” a ţării, alcătuită din boierii „patrioţi”, acceptând să conducă ţara împreună cu ei. Boierii declară că „pornirea slugerului Tudor nu este rea”. Astfel, clasa politică a legitimat acţiunile lui Tudor. Despre soarta Revoluţiei, despre sfârşitul tragic şi nedrept al domnului Tudor, acest om cu „stofă de om mare, dar căruia i-au lipsit timpul, locul şi mijloacele”, se ştiu multe, dar istoricii mai au destule controverse cu privire la autorul memorabilei ziceri: „Patria se cheamă norodul, iar nu tagma jefuitorilor”.
Cunoscut sub numele de „Jurământul lui Tudor Vladimirescu”, aducem astăzi în spațiul online, acest document, după două secole de la semnarea sa.
(Sursa: Colecția digitală Restitutio – Asociația Pleniceanu, în original Arhiva Națională a României, Fond Muzeul Saint Georgeos, dos. III/12, f. 1, 1v.)
Asociația culturală Tătărescu, Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” și Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu”, în parteneriat cu Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu”, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Gorj și Asociația Detecții Gorj, au organizat vineri, 14 ianuarie 2022, la Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu” din Vădeni, un eveniment dedicat memoriei Eroinei, cu ocazia împlinirii a 128 de ani de la nașterea sa.
La eveniment au participat istorici, oameni de cultură, cadre militare în retragere și rezervă, profesori, pasionați de istorie, dar și elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 7, din partea familiei eroinei Ecaterina Teodoroiu fiind prezentă strănepoata acesteia, doamna Luminița Dragomir. Organizatorii au prezentat publicului o expoziție de fotografie documentară, copia actului de naștere al Ecaterinei Teodoroiu, precum și uniforma de sublocotenent a eroinei noastre, reprodusă conform regulamentului militar din timpul Primului Război Mondial”.
Evenimentul a fost moderat de către istoricul Andrei Popete Pătrașcu, președintele Asociației Pleniceanu, care a evocat personalitatea Ecaterinei Teodoroiu, fiica Gorjului intrată în legendă, prin jertfa sa eroică în timpul Primului Război Mondial. Despre eroină, faptele sale și evenimentul desfășurat la Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu” din Vădeni, au luat cuvântul: Marinela Strîmbulescu, președintele Asociației culturale Tătărescu, prof. univ. dr. Ion Mocioi, autor al unei importante monografii dedicate eroinei de la Jiu, Luminița Dragomir, strănepoată a Ecaterinei Teodoroiu, col. (rtr.) Walter Loga, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Gorj, istoricul Valentin Pătrașcu, de la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” și documentaristul gorjean Dorin Brozbă, realizatorul filmului documentar „Cătălina Teodoroiu, eroina poporului român”.
În cadrul manifestării organizate cu ocazia împlinirii a 128 de ani de la nașterea Ecaterinei Teodoroiu, Asociația culturală Tătărescu a prezentat copia actului de naștere al eroinei, originalul aflându-se în fondurile Serviciului Județean al Arhivelor Naționale din Gorj, într-un registru de nou născuți din anul 1894, iar Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” a expus uniforma de sublocotenent voluntar a eroinei Ecaterina Teodoroiu, reprodusă în conformitate cu regulamentele militare ale epocii, atât vestonul, cât și gradul de sublocotenent voluntar al tinerei eroine care și-a jertfit viața pentru întregirea națională, timpul Primului Război Mondial.
La 128 de ani de la naștere, dedicăm acest eveniment memoriei eroinei noastre „pentru dragostea-i de ţară, pentru simţul rar al datoriei, pentru energia şi avântul cu care şi-a împlinit ceea ce socotea misiunea ei, până la jertfa supremă!”.
Din informațiile referitoare la desfășurarea operațiunilor militare din timpul Primului Război Mondial, în zona de nord a Târgu-Jiului, pe vremea aceea, comuna Vădeni, aflăm de prezența unui colonel francez, reprezentant al Misiunii Militare Franceze în România și despre un schimb de telegrame între acesta și generalul Berthelot la Marele Cartier General al Armatei, în seara zilei de 14 octombrie 1916.
Precizăm că în Vădenii Gorjului s-a dispus funcționarea „centrelor de reîmprospătare a munițiilor” (G.A. Dabija, Armata română în răsboiul mondial (1916-1918), vol. II, p. 414-415), astfel încât companiile și detașamentele batalioanelor aflate în dispozitiv în zona de nord a județului, comandate de col. Jippa, lt. col. Coandă și col. Obogeanu, au trecut pe aici pentru a-și suplimenta rezervele de muniție. Pe lângă acest centrul de reîmprospătare a munițiilor, la Vădeni a funcționat și comandamentul Grupului Jiu, condus la acea dată de colonelul Ioan Anastasiu, postul de ajutor sanitar și ambulanțe.
Alături de col. I. Anastasiu, la Vădeni, pe întreaga desfășurare a operațiunilor militare s-a aflat și col. francez Fain, delegatul Marelui Cartier General, pe lângă Armata I-a, din partea Misiunii Militare Franceze conduse de generalul H. Berthelot. Să precizăm că Misiunea Militară Franceză se referă la numele a două detașamente cu personal militar și civil trimise de Franța în România, pentru consilierea, sprijinirea și instruirea unităților și autorităților militare române în timpul Primului Război Mondial.
Iată ce scria colonelul I. Anastasiu, în data de 14/X, ora 21,45, în Ord. Oper. No. 120 pentru ziua de 15/X, de la comandamentul Grupului Jiu, de la Vădeni: „În urma vrednicului atac de astăzi al trupelor noastre, inamicul a fost respins. Pentru a continua în mod desăvârșit succesul zilei de astăzi am toată încrederea că mâine bravele noastre trupe vor continua victoria, izgonind pe vrăjmaș din Vălari și Schela, adică a ne ridica pe înălțimi de unde cu cea mai mare ușurință vom putea izgoni pe vrăjmaș de tot, din țară. În acest scop ordon: Mâine, la 15/X/1916 ora 10 a.m. se va relua mișcarea ofensivă spre Nord. (…) Cer tuturor comandanților de unități a însufleți pe oameni, în vederea atingerii scopului acțiunei de mâine, precum și li se atrage atențiunea că dacă astăzi s-a recurs la împușcarea pe dată a fugarilor, a fost a-i prevesti pe cei care vor mai gândi că pot să fugă depe câmpul de luptă, că moartea îi așteaptă cu siguranță, pe când luptând vitejește, pot să fie numiți bravi și vrednici de numele de român. Pe timpul luptei mă voi găsi la Vădeni. Centrele de reîmprospătare a munițiilor va fi la Vădeni.” (Ibidem)
În aceeași noapte de 14 spre 15 octombrie 1916, col. francez Fain, trimitea de la Vădeni, atât Armatei a I-a, cât și generalului Berthelot la Marele Cartier, următoarea telegramă: „Pentru continuarea succesului operațiunilor și spre a fi o unică directivă de conducere, rog a dispune ca colonelul Anastasiu sub comanda căruia s-a obținut acest succes, să fie numit comandant al Diviziei a I-a!” (Ibidem, p. 415)
Ca urmare a telegramei semnate de colonelul francez, se primea următoarea comunicare: „Din Înalt Ordin, colonelul Anastasiu Ioan, se numește comandant al Diviziei a I-a. M.S. Regele adresează mulțumiri comandantului și Grupului Jiu pentru victoria de astăzi!” (Ibidem, p. 416)
Precizăm cititorilor noștri că prezența colonelului francez Fain în Gorj nu a fost singulară, în luna noiembrie a anului 1918, la Târgu-Jiu aflându-se un alt colonel francez pe nume Cagin. De numele acestuia se leagă un alt episod, pe care îl vom relata în curând.
Foto: Uniformă soldat, Regimentul Nr. 18 Infanterie Gorj, în timpul Campaniei din 1916.
Românii lăsați pe cont propriu în plin val patru al pandemiei de Covid-19, de o clasă politică neasumată, repetentă la responsabilitate și bun simț. România se află într-o criză politică repetată, în care rămân prioritare doar interesele personale și de grup ale politicienilor, nicidecum siguranța cetățenilor.
„Partidul Național Liberal a decis în ședința Biroului Executiv Național, ca nominalizarea PNL, pentru funcția de prim-ministru, la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, să fie Florin Cîțu, prim-ministrul interimar, președintele PNL”, anunță un comunicat al liberalilor. Un document care arată cât de mare este tupeul, sau iresponsabilitatea, celor de la PNL.
Dezinteres sau rea-voință? O soluție pentru învestirea unui nou guvern este puțin probabil să se contureze după prima rundă de consultări, fixate de președinte abia după șase zile de la căderea guvernului Cîțu. Social-democrații refuză să susțină un guvern în fruntea căruia s-ar afla PNL. Cei de la USR nu vor să mai intre într-o coaliție de guvernare cu liberalii, cât Florin Cîțu este propunerea de premier, în timp ce PNL și președintele se arată extrem de deranjați că USR a votat moțiunea de cenzură care a dus la căderea guvernului.
Cei de la PSD propun soluția alegerilor anticipate, dar nu își asumă guvernarea și cer un guvern tehnocrat care să gestioneze această iarnă dificilă până la primăvară, când s-ar putea organiza un nou scrutin legislativ. Păi cum vine asta, domnilor? Depuneți o moțiune pe care nu aveți curajul să vi-o asumați? Îl împingeți pe Cîțu pe scările Palatului Victoria și îl întrebați de ce aleargă?
Niciun partid nu își asumă eșecul clasei politice românești și a României ca țară. În tot acest timp spitalele nu mai fac față valului patru al pandemiei, școlile sunt focare de infecție cu virusul Covid-19, iar politicienilor le arde în continuare de maimuțăreală în Parlament, iresponsabilitate fără margini la guvernare și dispreț față de români. Aaa și să nu uit, România mai are Constituție, sau Arafat e noul satrap peste colonie?
S-au împlinit în acest an 105 ani de la înființarea Ordinului Militar de Război „Mihai Viteazul”, cel mai înalt ordin militar de război acordat ofițerilor şi unităţilor militare, instituit de Regele Ferdinand I al României în Războiul de întregire din 1916-1919, prin Înaltul Decret nr. 2968 din 26 septembrie 1916.
Regele Mihai I a fost ultimul purtător al Ordinului „Mihai Viteazul”, clasa I. A primit toate cele trei clase ale Ordinului, deținând demnitatea de Mareșal al României și Comandant Suprem al Armatei Regale Române, prin jurnalul Consiliului de Miniștri din 8 noiembrie 1941. A fost cel mai longeviv Cavaler al Ordinului, din anul 1941 până la trecerea Sa din această lume, în ziua de 5 decembrie 2017.
Foto: Uniforma de aviație, cu însemnele gradului de Mareșal, demnitate deținută de Regele Mihai I al României și pelerina Ordinului Militar de Război „Mihai Viteazul”.
Când România educată este doar un slogan politic, când premierul țării spune că educația nu este o prioritate, iar respectul societății este minim, responsabilitatea de a educa generațiile viitoare nu este deloc ușoară, așa că Ziua Mondială a Educației este o oportunitate excelentă pentru a arăta puțină recunoștință dascălilor.
Începând cu anul 1994, Ziua Mondială a Educației este sărbătorită în fiecare an în data de 5 octombrie. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a Recomandării UNESCO/OIM (Organizația Internațională a Muncii) privind statutul profesorilor’, recomandare ce constituie principalul cadru de referință pentru abordarea drepturilor și responsabilităților cadrelor didactice la scară globală.
De-a lungul timpului, diferite tipuri de zile au fost create în cinstea profesorilor din întreaga lume. Ideea a devenit populară în secolul al XIX-lea, când au fost omagiați diverși educatori locali. Poate că au avut loc la date diferite, dar au un lucru în comun: celebrarea și aprecierea profesorilor.
Punând toate acestea cap la cap, UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) a proclamat că prima Zi Mondială a Profesorilor va fi sărbătorită pe 5 octombrie 1994. Se organizează diverse ceremonii și distincții pentru profesorii din lume care au depășit așteptările profesiei. Multe țări organizează concursuri în cadrul cărora educatorii speciali pot fi nominalizați pentru a câștiga importantul titlu de profesor al anului.
Ziua Mondială a Profesorilor este sărbătorită în prezent în peste 100 de țări.
Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată de ONU în septembrie 2015, garantează o educație de calitate și subliniază că, pentru atingerea acestui obiectiv, este nevoie nu numai de creșterea substanțială a numărului de cadre didactice calificate, ci și de motivarea acestora, prin valorizarea muncii lor. Se estimează că până în 2030 vor fi necesare 3,2 milioane de cadre didactice suplimentare pentru a asigura învățământul primar universal, și încă 5,1 milioane de profesori, pentru asigurarea învățământului secundar general (gimnazial).
Cum să sărbătorim Ziua Educației? Spuneți unui profesor pur și simplu: Mulțumesc! Sunt posibile zeci de moduri de a spune unui profesor cât de mult este apreciat. Și cu cât este mai creativ modul, cu atât mai mult vor aprecia gestul! De la a le oferi o felicitare sau un cadou până la a le scrie o poezie sau a crea o lucrare de artă, profesorii sunt fericiți atunci când știu că elevii lor învață ceva și că munca lor nu este în zadar.
Mai mult decât necesară, o discuţie ce poate ţine de actualitatea imediată este cu siguranță nevoia de cultură istorică. Abordarea cea mai potrivită a constituit-o starea de necesitate în care se găseşte studiul, cunoaşterea şi popularizarea istoriei. A istoriei naţionale în primul rând şi a istoriei universale în al doilea rînd.
Una dintre concluzii ultimilor ani a fost aceea că obiectul de studiu istorie în raport cu sistemul de educaţie şi învăţământ şi-a pierdut mult din amploarea, distincţia şi utilitatea sa, ca urmare a unei schimbări de gândire forţată de factori politici şi economici.
Desigur, istoria va rămâne ca fundament pentru formarea unei educaţii solide, consistente, însă nu pentru un număr aproape nelimitat de oameni în cadrul unui proces de şcolarizare exemplar. Poate că cel mai evident, mişcarea de globalizare oferă rezultate vizibile în sistemul de educaţie. În viitorul apropiat, cultura istorică a unui cetăţean, apoi extrapolată la un popor şi o naţiune va avea de suferit prin gradul de superficialitate şi interes arătate. Nu este limpede dacă această mutaţie va surveni şi în cazul popoarelor de mare cultură.
Revistele de cultură istorică sunt puţine pe piaţa românească, iar suportul financiar este neînsemnat. Oamenii au posibilitatea alegerii informaţiei de factură istorică din nenumărate surse, însă credibilitatea şi exactitatea surselor rămâne discutabilă în absenţa unei referinţe importante.
Percepţia publicului faţă de studierea sau cunoaşterea istoriei, chiar şi a celei naţionale s-a schimbat. Publicul este obişnuit cu alegeri uşoare a subiectelor, urmăreşte aspecte pozitive şi o lectură mai simplă, mai puţin orientată spre gândire aprofundată. Adaptarea la noua tehnologie de comunicare pentru cercetători ar putea uşura accesul către un public mai larg, cum de altfel şi cunoaşterea istoriei cel puţin pentru popularizare trebuie să urmărească aceiaşi cale.
România nu mai poate continua cu actuala formă de guvernământ. Republica nu mai asigură principiile care stau la baza modului în care autoritățile statului, în special șeful de stat și Parlamentul se constituie și funcționează.
România este astăzi o republică semi-prezidențială, în care președintele este ales de către popor prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, el având aceeași legitimitate ca Parlamentul, cele două instituții aflându-se pe picior de egalitate. Cu toate acestea, doar în teorie, România funcționează astfel. Președintele continuă să fie util doar grupului de interese din partidul care i-a susținut candidatura pentru un nou mandat. Primul-ministru este desemnat de către președinte, fără competențe și expertiză certă, criteriul principal fiind servilismul, iar Guvernul și membrii acestuia, lipsiți de moralitate și pregătire profesională, primesc votul de încredere din partea unei majorități parlamentare de coaliție, toxice pentru români în general, care își susține propriile interese, nicidecum a celor pe care în teorie îi reprezintă. La acestea adăugăm jocul opoziției, care fără un lider autentic este supusă serviciilor și intereselor personale sau de grup.
Această formă de guvernământ a devenit în timp un adevărat cancer pentru România, pentru suveranitatea, independența și identitatea națională a românilor în propria țară. Totul are o limită, iar atunci când republica devine dușmanul propriului popor, ea trebuie înlocuită cu singura formă de guvernământ care și-a arătat loialitatea față de români de-a lungul istoriei: Monarhia!
andrei popete 