Mai suntem un stat independent?

„Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare… suntem o națiune liberă și independentă”, iar guvernul „va face tot ce va fi cu putinţă ca starea noastră de stat independent să fie recunoscută de Europa”. Așa suna discursul lui Mihai Kogălniceanu, ministru de Externe în 1877, în Parlamentul României. Pe vremea aceea românii și România visau frumos. Apoi fii și fiicele românilor din acel an memorabil, când de la tribuna Parlamentului se spunea răspicat că trebuie să dovedim „că suntem în stare să facem sacrificii pentru ca să păstrăm această țară și drepturile ei pentru copiii noștri”, au făcut în 1918 Unirea cea Mare.
De atunci și până astăzi, au trecut generații și ani. Am uitat că suntem un stat independent și că trebuie să păstrăm țara pentru copiii noștri. Este curios la prima vedere cum ştiu ei, străinii, mai bine decât noi, cu ce probleme ne confruntăm şi de ce avem nevoie. Și aceasta pentru că ei vor și pot, în timp ce noi doar ne cârpim. La cum este astăzi condusă România, nu avem prea multe motive să credem că suntem independenți. Știm și noi ce ni s-a impus la intrarea în NATO, apoi în Uniunea Europeană. La felul în care suntem astăzi tratați de mai marii lumii, se pare că fărâmiturile pe care le cerşim la masa bogaţilor sunt prea mari. Atât timp cât ne facem conștincios datoria, totul este bine pentru partenerii noștri „strategici”, în timp ce așteptările noastre continuă să bată pasul pe loc.
Ne complacem în starea de indiferență acută și atunci când ne trezim, nu știm să ne exercităm dreptul constituțional de cetățeni ai unui stat liber. Ieșim în stradă nu pentru că suntem batjocoriți în propria țară de firmele străine, nu atunci când ambasadori străini se amestecă în treburile interne ale României, când specialiștii lor ne oferă mesaje ferme sau consultanță fără să ne fii privit în ochi măcar odată. Da, este evident faptul că actualul derapaj politic intern din România pune în pericol interesele celor care știu mai bine decât noi în ce direcție trebuie să ne deplasăm, ca nu cumva să alergăm în „direcția greșită”. Afirma la un momendat un oficial UE că „mai sunt câteva recomandări ale Comisiei Europene care trebuie implementate”. Altfel ce? Adică recomandările, nu-s chiar sugestii. Ele „trebuie implementate”. Ce nu s-a spus de pildă, la momentul potrivit, prin 2007, de către partenerii strategici, s-a trecut la capitolul „aflați când implementăm”: impunerea unui deficit bugetar de maximum 3% și a unei rate a inflaţiei de sub 10%, cât de stricte sunt rigorile impuse de U.E. în privinţa liberalizării preţurilor, a importurilor şi exporturilor sau ce efecte va genera accelerarea procesului de restructurare a economiei, prin valurile de disponibilizări și exemplele pot continua. România anului 2020 arată fix așa cum vor cei în ochii cărora România nu este nicidecum un stat independent și capabil să facă sacrificii pentru drepturile sale.

România, la periferia Europei

Despre criza soluțiilor în România ultimilor ani, am scris de fiecare dată când am avut ocazia. Și tot aici am scris despre faptul că România continuă să fie privită ca o țară insuficient adaptată la standardele Uniunii Europene, iar prezența noastră este utilă doar când interesele generale o cer.
Ne-am obișnuit să plecăm umil capul și să ne mulțumim cu fărâmiturile oferite pe tavă, alături de tacâmuri scumpe, dar de care, nu ne putem folosi. Suntem încă la ani buni distanță de progresele reale ale unei Europe în plină transformare și în care statele mari au nevoie de țări precum România.
La aderarea țării noastre în Uniunea Europeană au existat numeroase raţiuni geopolitice. Ne-am trezit, apoi, în opinci şi flămânzi într-o Europă care ne-a ridiculizat ori de câte ori a avut ocazia. Am plecat capul şi am mers mai departe. Teoretic, problema era una simplă, dar privind lucrurile din altă perspectivă, mentalitatea nu s-a schimbat, iar nivelul de trai nu a crescut prea simţitor în ultimii ani. Din contra, s-a simţit un regres. Şi toate acestea doar pentru că în 30 de ani, nu am reuşit să ne aliniem noilor standarde.
Ca număr al populaţiei şi ca suprafaţă, România este, într-adevăr, a şaptea ţară din U.E. şi nu este de închipuit că, odată, ar putea ajunge şi a şaptea putere economică, lucru care i-ar conferi, fără discuţie, şi o mai mare putere de influenţă în cadrul Uniunii. Acest deziderat nu se va împlini însă niciodată. Adevărul este că, de 30 de ani, România se află, de fapt, la periferia Europei, la aproape toate capitolele. Şi aici va rămâne pentru foarte mult timp.

2020, anul lansării bancnotei cu imaginea eroinei Ecaterina Teodoroiu

Banca Națională a României va lansa în circulație, în cursul acestui an, bancnota de 20 de lei, care va celebra o personalitate feminină – Ecaterina Teodoroiu, eroina căzută în luptă în timpul Primului Război Mondial, potrivit comunicatului oficial.

Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis lansarea în circulație, în cursul anului 2020, a unei bancnote care va avea pe una dintre fețe portretul Ecaterinei Teodoroiu, eroina căzută în luptă în timpul Primului Război Mondial. Bancnota va avea valoarea nominală de 20 de lei. Această valoare nominală a mai fost utilizată în istoria emisiunilor de bancnote românești și se regăsește printre cele aflate în circulație în zona euro.

Alegerea imaginii Ecaterinei Teodoroiu are o dublă semnificație, așa cum se arăta încă de anul trecut în comunicatul Băncii Naționale a României, care susține astfel preocupările pentru consolidarea egalității de gen, în linie cu inițiativele altor bănci centrale din lume.
Consiliul de Administrație al BNR consideră că promovarea imaginii unei femei pe o bancnotă cu putere circulatorie este un demers care răspunde unui interes public legitim – de promovare a personalităților feminine – ce a găsit o largă susținere în societatea românească. Banca Națională a răspuns încă din 2018 acestui demers prin alegerea imaginii Reginei Maria pentru bancnota aniversară de colecție dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. BNR va face publice în curând macheta bancnotei, elementele de siguranță și identificare, precum și data exactă a lansării în circulație.
Gorjenii și-ar dori ca lansarea oficială a bancnotei cu imaginea eroinei Ecaterina Teodoroiu să aibă loc la Târgu Jiu!

83516516_3631884790187003_3048861691312865280_n

Încotro ne îndreptăm?

Aproape că a devenit stânjenitor pentru unii dintre noi să vorbim astăzi despre cultura românească, despre istoria trăită în tranșee, de pildă, de soldatul român de ieri, eroul ignorat de astăzi, despre patrie și neam. Pentru că unora li se pare demodat, dar dacă nu o vom face astăzi, generația care va urma generației tinere nu va mai avea repere, nu va mai avea modele care să dea sens identității lor.

Ce se întâmplă astăzi cu noi, românii, cu decăderea morală și degradarea socială, fără a pune la socoteală pe cele economice sau politice? Vorbim astăzi despre o degradare generală, a calității vieții, a sistemului de valori, a culturii și educației, dar mai presus de toate, a condiției umane înseși. Ne sunt smulse rădăcinile, și când spunem rădăcini spunem cultură și istorie.

Din nefericire, și este o situație obiectiv constatată, în ultimii ani, școala românească nu mai este capabilă să direcționeze interesul tinerilor spre aceste subiecte, sau să ilustreze în mod corect istoria și cultura națională, consolidând legăturile dintre cei tineri și trecut, cu valorile sale naționale reale.
„Față de patrie – spunea Nicolae Iorga – nu ți-e îngăduit să ai convingeri, ci numai devotament”, în timp ce Lucian Blaga scria: „Nici un popor nu e atât de decăzut încât să nu merite să te jertfești pentru el, dacă îi aparții”.

Ne pierdem coloana vertebrală și vom sfârși prin a ne deplasa în genunchi. Poate doar așa vom fi mai aproape de cei pe ale căror oase odihnește astăzi pământul României. Nu avem nevoie de cuvinte în fața lor, ci doar de o inimă care să simtă pulsând în vene istoria fiecăruia dintre noi. Fără ei, astăzi, nu ne-am numi români, nu am duce mâna la piept atunci când se intonează Imnul național și nu am avea credința că cele trei culori: albastru, galben și roșu simbolizează, într-un cuvânt, România!

Andrei Popete Pătrașcu

COMUNICAT: Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”

Asociația de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I”, în parteneriat cu Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu”, Asociația „Frontiera Gălățeană”, Asociația „Galați orașul meu” și Asociația culturală „Tomis” Filiala Galați, organizează la București, în ziua de 24 ianuarie 2020, începând cu ora 12.00, cu ocazia împlinirii a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, un eveniment de reconstituire istorică, cu uniforme militare din perioada 1859-1866.
Evenimentul se va desfășura în fața clădirii unde în anul 1859 s-a hotărât dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, viitor domnitor al Principatelor Române Unite, pe atunci Hotelul Concordia, astăzi într-o stare avansată de degradare (Centrul Vechi al Capitalei, strada Smârdan nr. 39) și Statuia domnitorului Unirii
din Dealul Patriarhiei.
În urmă cu un an, pe 24 ianuarie, o parte din membrii fondatori ai noii Asociații de Reconstituiri Istorice „Ferdinand I” depuneau o jerbă de flori în fața clădirii în care se năștea România Modernă, atrăgând atenția prin prezența lor, față de modul condamnabil în care istoria și monumentele de patrimoniu istoric sunt ignorate de către autorități.

În acest an, la acțiunea organizată de aceștia s-au alăturat și alte asociații culturale și istorice, care prin activitățile desfășurate promovează valorile naționale, cunoașterea istoriei și tradițiile militare românești.
Organizatorii evenimentului fac apel la toate instituțiile în măsură să intervină pentru salvarea acestei clădiri de patrimoniu istoric, reper al identității naționale, unde în seara zilei de 23 ianuarie 1859, s-a hotărât dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, viitor domnitor al Principatelor Române Unite. Într-un București cu aspirații europene, dar în care valorile identității naționale nu trebuie ignorate, un edificiu dedicat Unirii Principatelor Române ar constitui cu siguranță un obiectiv de atracție pentru toți cei care vizitează capitala României, o punte deschisă în timp și spațiu, între trecut, prezent și viitor.

Untitled-11

România, între moștenirea secolului trecut și prezent

Scriem astăzi despre sistemele economice în care industria și agricultura sunt în continuă reducere și redimensionare, iar România este un astfel de exemplu, în timp ce multinaționalele domină, creând premisele aplicării conceptului de globalizare care, presupune, în același timp, o împărțire severă între cei foarte bogați (prea puțini) și cei foarte săraci (prea mulți). O asemenea evoluție nu este neapărat un rezultat al globalizării, dar, printr-o analiză atentă, se poate remarca faptul că globalizarea are darul de a accelera fenomenul de ștergere a unor sisteme economice, cu rădăcini locale și desigur apariția acestor decalaje sociale.
Globalizarea nu presupune doar consecințe pozitive, astfel încât există și riscuri, iar acestea nu sunt deloc de neglijat. Unele dintre acestea sunt riscurile economice, iar fenomenul de globalizare este adesea însoțit de o filosofie a învingătorilor din perspectivă economică prin ștergerea unor întregi sisteme economice, mai puțin adaptabile la noul fenomen.
Vorbind despre globalizare, desigur că nu putem evita o discuție chiar și subiectivă despre multinaționale. Cheia succesului acestor giganți nu este aceea că plătesc salarii foarte mari după standardele locale, dar medii după cele occidentale. Multinaţionalele au menţinut, în mod obişnuit, standarde mai ridicate de muncă decât concurenţii locali și au format o nouă mentalitate. În plan teoretic ele aduc capital, înzestrări şi idei superioare, care înclină unii să afirme „ridică nivelul de viaţă şi cresc oportunităţile oferite consumatorilor locali”. Nimic mai adevărat, doar că reversul medaliei duce în mod direct la decalajele sociale despre care scriam la începutul editorialului.
Se vorbește foarte mult, astăzi, despre o moștenire a secolului trecut, în care normele etice și morale sunt reconsiderate și ca urmare a fenomenului de globalizare. În discursurile sale chiar și Vladimir Putin, de exemplu, scoate în evidență, în mod voluntar, carențele de ordin național și cultural ale Uniunii Europene, atrăgând atenția asupra riscului aplicării sintagmei unitate în diversitate. Înțelegem desigur interesele Rusiei, dar iată că subiectul preocupă, și dacă până în secolul XX, tradițiile naționale constituiau puncte de reper, norme etice și morale, astăzi, acestea se estompează și voit sunt șterse, în contextul europenizării statelor bătrânului continent. În același registru, și președintele SUA, Donald Tramp, sublinia că viitorul nu aparține globaliștilor, ci patrioților.
Vorbind despre rădăcinile locale, în fața cărora tot mai mulți ajung astăzi să strâmbe din nas, ele sunt profund ancorate și într-un anumit tip de cultură ce le acompaniază, ajungându-se într-un final la ștergerea acesteia. Este și cazul României, în care evoluția economică din mediul rural și ștergerea tradiției prin plecarea celor mulți din acest mediu, conduce la părăsirea tradițiilor locale, deci a culturii.

Fotografie cu Arethia și Gheorghe Tătărescu, în Arhiva Națională a României

Am identificat de curând în fondurile Arhivei Naționale a României o fotografie realizată la mijlocul anilor ’30, în care apar Arethia și Gheorghe Tătărescu.
În Gorj, de numele celor doi se leagă o mulțime de realizări economice și culturale, care cu greu pot fi egalate chiar și după 80 de ani. Din păcate multe dintre acestea și-au găsit de-a lungul ultimelor decenii sfârșitul.