Scrisoare deschisă domnului secretar de stat la Ministerul Culturii și Identității Naționale, Mihai Alexandru Gherghe

La soluția inițială propusă de a solicita, oficial, Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” să cedeze o suprafață de 5.300 mp din proprietatea pe care o deține în Șoseaua Kiseleff nr. 1, cu scopul construirii Muzeului Național de Istorie a Evreilor și Holocaustului, Ministerul Culturii și Identității Naționale a adăugat acum și comasarea altor muzee în cadrul unui complex muzeal. 

Ministrul Valer-Daniel Breaz a anunțat joi seara, într-un comunicat, postat pe siteul instituției, „soluția” în disputa cu Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, în favoarea viitorului Muzeu Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România: comasarea a trei muzee reprezentative pentru cultura și identitatea națională cu un al patrulea care, nu înțelegem ce are de-a face cu identitatea națională.

Este trist că în Anul Omagial al Satului Românesc, după cum este declarat de către Patriarhia Română, Ministerul Culturii și Identității Naționale „sacrifică” identitatea individuală a trei instituții reprezentative pentru cultura națională, de dragul dorinței celor care au afirmat că Muzeu Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România trebuie să se afle într-o zonă centrală, unde există și alte muzee, nu „aruncat undeva” în oraș. 

Cu toate că zeci de personalități academice și ale societății civile au susținut Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Ministerul Culturii și Identității Naționale a dictat comasarea altor două muzee naționale, fapt fără precedent credem noi, pentru cultura românească. Ce interese au un preț mai mare decât identitatea națională? Susținem înființarea unui muzeu care să conserve memoria Holocaustului, dar nu printr-o măsură injustă față de o serie de instituții care transmit generațiilor actuale și viitoare memoria națională românească, ci printr-o analiză atentă care să nu altereze identitatea unor muzee datătoare de lumină atunci când praful uitării se așterne. 

Sunt acestea motivele pentru care, domnule secretar de stat, la Ministerul Culturii și Identității Naționale, Mihai Alexandru Gherghe, vă adresăm rugămintea de a susține cauza păstrării identității culturale românești, transmisă din generație în generație, de cei cărora muzeele amintite mai sus le păstrează memoria, prin activitatea și patrimoniul lor.

Târgu-Jiu, 19 iulie 2019

Consiliul Director al Asociației cultural-istorice „Dumitru și Maria Pleniceanu”

Atunci când unii își doresc România dezbinată

În ultimii ani regionalizarea României părea un subiect abandonat, dispărând de pe agenda publică de lucru a celor care se încăpățânau să reia subiectul.
Cel care deja ne-a obișnuit să reia teme de interes public, președintele Klaus Iohannis a promis de curând reluarea unei discuții serioase legate de regionalizare, sugerând că actuala hartă administrativă trebuie schimbată. Doar astfel, crede acesta, se pot reduce diferențele mari de dezvoltare dintre zonele României. Ultimele date pe regiuni arată că Bucureștiul parcă face parte din altă țară, având un PIB pe cap de locuitor aproape de cel al Berlinului. Banatul se dovedește „fruncea” restului țării, în timp ce Moldova este aproape cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană.
Cui foloseşte regionalizarea şi cum va ajuta aceasta la creşterea economică a României, sunt doar două din întrebările la care nimeni nu se mai gândea să răspundă. Mai mult, etnicii maghiari înțeleg prin regionalizare „autonomie”, în timp ce importanţi lideri locali din toate cele opt regiuni preconizate și-au manifestat nemulțumirea. Motivele sunt, desigur, evidente.
Din punct de vedere economic, sunt voci care afirmă că regionalizarea va ajuta ţara noastră la absorţia de fonduri europene şi atragerea de investiţii, care sinceri fiind, au lipsit cu desăvârșire în timpul guvernului Cioloș. Mai mult, organizarea administrativă este necesară, pentru că evoluţia pe care o avem de la ultima regionalizare, din timpul lui Ceauşescu, arată un lucru foarte grav: disparităţile dintre regiuni s-au păstrat. Numai că acestea nu sunt lucruri noi, neştiute. Regionalizarea nu se poate face pe genunchi, e datoria celor care o propun să vină cu o analiză de impact detaliată.
Nu ştim sigur dacă președintele Klaus Iohannis a studiat foarte bine consecinţele împărţirii României pe regiuni, pentru că se vor impun măsuri de natură fiscală, bugetară, a pieţei muncii, şi toate acestea, pentru a pregăti o dezvoltare în viitor. Concluzia nu este însă una doar de ordin economic. Măsura de reorganizare este necesară, dar nu se poate face doar prin voinţă politică. Ea trebuie să aibă în spate o judecată economică, sociologică, antropologică foarte serioasă, pentru că avem în atenţie mai mulţi factori – regionalizare înseamnă economie, societate, politică, cultură, tradiţie şi chiar religie.
Președintele, suntem siguri, cunoaște toate aceste detalii, dar cum multe nu mai are de spus în această perioadă, se folosește de subiecte care pot genera „patimi” printre unii și alții, că deh, o Românie dezbinată este mai de dorit pentru unii decât o Românie unită.

Inedit: Fotografie document cu mama Ecaterinei Teodoroiu, realizată de regele Mihai I (18 iunie 1938)

Fotografia realizată de prințul moștenitor Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia, în vara anului 1938, mamei eroinei Ecaterina Teodoroiu, în fața casei din Vădeni, este o fotografie document deosebit de importantă pentru istoria Gorjului. Viitorul rege al României se află într-o vizită de documentare, alături de colegii din clasa palatină.

(Ion Conea, Un prinț prin țara lui, Craiova, Editura Scrisul Românesc S.A., 1940)

Gorjul pe harta României eroice. Studii și articole

Față de patrie – spunea Nicolae Iorga – nu ți-e îngăduit să ai convingeri, ci numai devotament”, în timp ce Lucian Blaga scria: „Nici un popor nu e atât de decăzut încât să nu merite sa te jertfești pentru el, dacă îi aparții”.

Ce se întâmplă însă astăzi cu noi românii, cu decăderea morală și degradarea socială, fără a pune la socoteală pe cele economice sau politice? Vorbim astăzi despre o degradare generală, a calității vieții, a sistemului de valori, a culturii și educației, dar mai presus de toate, a condiției umane înseși. Ne sunt smulse rădăcinile, și când spunem ră-dăcini spunem Istorie și legătura noastră fizică, directă cu istoria: EROII.carte

Ajungem astfel să rătăcim, căci fără repere, ne pierdem identitatea națională. Ei, eroii și istoria tăcută a jertfei lor sunt acele repere pe care încet le pierdem din vedere, nu neapărat ignoranți, dar preocupați de condiția imediată, directă. Nu mai avem timp să ne hrănim sufletul cu aceste repere, atât de necesare astăzi. Eroii au fost, sunt și vor rămâne piatra de temelie a comunității, fără de care, identitatea noastră se poate prăbuși. Și atunci se naște o întrebare: Ce datorăm noi eroilor?

Cu siguranță, răspunsurile pot apărea într-un mod suprinzător, în funcție de felul în care fiecare își raportează propria existență la eroi. Nu avem nevoie de cuvinte în fața eroilor, ci doar de o inimă care să simtă pulsând istoria familiilor noastre prin vene. Fără ei, astăzi noi nu ne-am numi români, nu am duce mâna la piept atunci când se intonează Imnul național și nu am avea credința că cele trei culori: albastru, galben și roșu simbolizează într-un cuvânt România de astăzi.

Despre istoria tăcută a jertfei eroilor vorbesc mormintele lor, monumentele, sigur acelea care încă își mai înalță trupurile spre cer. Să credem oare că ei eroii, în tăcerea lor își vor întoarce privirea de la noi, așa cum noi o facem, periclitându-le memoria? Sau ne veghează încă și în buna lor credință ne pot înțelege, chiar și atunci când noi nu mai suntem în stare să o facem? Tăcerea lor poate prinde glas doar în sufletele curate care simt românește.

Prezentul volum cuprinde o serie de studii și articole scrise în ultimii ani, dedicate eroilor gorjeni care, de-a lungul timpului, au așezat Gorjul pe harta României eroice. Sacrificiul și numele lor rămân pildă generațiilor de azi și de mâine.

Memorialul de război care are nevoie să intre în conștiința tuturor românilor: „Calea eroilor” de la Târgu-Jiu

Ca un arc peste timp, Ansamblul monumental comemorativ „Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu, înscris în Lista monumentelor istorice din Gorj cu cod LMI GJ-III-a-A-09465, este un omagiu adus eroilor, proiectat și construit de Constantin Brâncuși, în urmă cu 78 de ani, cu valoare de operă comemorativă de război, chiar dacă acest lucru este mai puțin cunoscut astăzi. Fiecare parte componentă a acestui ansamblu monumental are o simbolistică proprie, dar parte integrantă a unui tot unitar, dedicat eroilor știuți și neștiuți căzuți pe câmpurile de luptă în timpul Primului Război Mondial.

„Calea Eroilor” ar trebui să semnifice astăzi un tribut adus tuturor eroilor, indiferent de naționalitate și timp, căzuți la datorie, căci jertfa lor trebuie să rămână un veșnic memento. Vorbim așadar, aici la Târgu-Jiu, în „orașul eroilor”, despre o operă comemorativă de război cu valoare excepțională, alături de Mausoleul de la Mărășești, Crucea Eroilor Neamului de pe Caraiman, Mormântul Ostașului Necunoscut sau Arcul de Triumf de la București, care prin simbolistica sa, este un veritabil memorial de tip sanctuar.

Alături de Ansamblul monumental comemorativ Calea Eroilor, Târgu-Jiul așează Gorjul pe harta României eroice, prin mausoleul care adăpostește osemintele eroinei poporului român, slt. Ecaterina Teeodoroiu, și Cimitirul Internațional al Eroilor care adăpostește osemintele a peste 1100 de eroi români, germani, austrieci, unguri, ruși și polonezi, pe ale căror oase odihnește astăzi statornic pământul Gorjului.

Astăzi, la 80 de ani de la inaugurare, semnificația reală, comemorativă, este prea puțin cunoscută. Opiniile exegeților, a brâncușiologilor, de-a lungul anilor, au redus într-o anumită măsură semnificația simbolisticii inițiale pe care Brâncuși a dat-o ansamblului de la Târgu-Jiu. S-a vorbit mai mult despre operele de artă ale lui Brâncuși și mai puțin despre semnificația lor ca parte unitară a unui memorial de război. Nu avem doar o Masă a tăcerii, o Poartă a Sărutului, o Coloană fără Sfârșit și niște scaune de piatră. Încă nu ne-am obișnuit să vorbim despre Ansamblul monumental comemorativ „Calea Eroilor”. Fiindu-i solicitat să realizeze la Târgu-Jiu un monument al eroilor, Brâncuși nu a putut face un simplu monument. „Cunoștea prea bine obiceiurile locului, precum și Legea cultului eroilor ce impunea anumite condiții pentru desfășurarea ceremonialurilor de pomenire și de cinstire a celor trecuți în lumea de dincolo. Și-a organizat opera în ordinea cerută de filosofia ceremonialului de trecere, în sensul de mers al sufletului spre înălțare și înviere.” (general de brigadă (r.) Grigore Buciu)

Plecarea eroului din punctul primordial al existenței sale, gospodăria umbrită de pădure (Parcul Central), acolo unde se află masa pietrelor de moară care macină grâul vieții, el însuși, eroul, devenit asemeni grâului măcinat, zdrobit de pietrele războiului, luând calea tăcerii. Până la poarta despărțirii, Arcul de Triumf al eroilor, stilizat de Brâncuși, sub forma unei porți a despărțirii de iubirea celor dragi, prin sărutul morții și trecerea spre o altă ființă, sunt scaunele păstrate de priveghi, împietrite, dar nu de veșnicie ci de durerea despărțirii. Sunt grupate câte trei, simbol cheie a treimii creștine. „Sufletul eroilor, părăsind lumea aceasta, calcă, jelit de bătrâni și plâns de urmași, pe Calea eroilor, făcând o ultimă oprire la mijlocul drumului”, sfințindu-se prin slujba creștinească de înmormântare în biserica neamului. Străbate a doua partea a drumului, ușurat de păcatele lumii, spre întâlnirea cu strămoșii nemuritori, acolo unde e așezat stâlpul de căpătâi, Coloana fără Sfârșit. Pe aceasta urcă sufletul eroului căzut pentru țară și neam. Acest semn de căpătâi, încă mai poate fi văzute în cimitirele din satele din sudul Gorjului. El marchează totodată simbolic un mormânt fără trup. Iată cum Brâncuși, cel căruia atâția și atâția exegeți caută să-i deslușească opera, a redat simplu, cum doar el știa, conceptul liturgic, ritualul de înmormântare în stil gorjenesc și prin extensie național, dar fără mort, subliniind moartea sacrificială. Și mai arată general de brigadă (r.) Grigore Buciu că aici, la Târgu-Jiu, Brâncuși a creat „catedrala eroilor neamului în toată măreția ei simplă și genială”, întrebându-se retoric de ce nu s-a petrecut până acum niciodată o ceremonie liturgică în acest sanctuar plin de spiritualitate. Complexul de la Târgu-Jiu, așa cum marele Brâncuși l-a gândit „a intrat în uitare, aproape nimeni nu mai vede sanctuarul, ci numai operele disparate”. Doar organizarea de ceremonialuri adecvate scopului pentru care a fost construit i-ar reda memorialului de război de la Târgu-Jiu măreția omagiului adus eroilor.

photo_APP (24)

Când noroiul e doar în ochii lor

Că principiul echidistanței lipsește în ultima vreme, în presa din Gorj, îmi era bine cunoscut. Atunci când presa se face fără argumente, iar informațiile sunt preluate din alte surse, atunci când principiul „audiatur et altera pars”, nu este respectat, deși este menționat în lege, îmi pare că jurnalismul la unele publicații se face mai mult după ureche.

De ce scriem despre principiul echidistanței? Pentru că atunci când acesta este încălcat, înseamnă că din varii motive, informațiile culese și interpretate de o publicație, editor sau autor, nu au fost de la bun început confruntate și cu persoana la care ele fac – direct sau indirect – referire.

Acum înțelegeți de ce se impune să afirmăm că în ultimii ani acest principiu a fost călcat în picioare. Cum spațiul online este suficient de generos, au apărut chiar și o serie de publicații cu un pronunțat caracter „conspirativ”, cu autori necunoscuți, ostile unora sau altora, după cum interesele o cer. De data aceasta nu despre ele vorbim, ci despre o publicație a cărei istorie o cunosc mai bine alții și mai puțin proprii jurnaliști. Dar, nu-i așa, e mai ușor să arunci cu noroi în cei din jur decât să îți îngrijești propria imagine, care impune totuși o anumită rigoare? Când presa de informație este înlocuită cu presa de opinie, atenția autorilor ar trebui îndreptată cu mai multă băgare de seamă asupra felului în care se raportează la o problemă evitând astfel interpretarea în cheia unui interes părtinitor față de un anumit subiect.

Atunci când tu, autor, editor sau publicație te așezi confortabil cu bocancii pe onoarea, reputația, precum și dreptul la imagine ale unei persoane, fără să ții cont de principiul echidistanței, practicat în jurnalismul de înaltă clasă, înseamnă că ai încălcat Art. 30, aliniatul 6, din Constituție sau, dacă preferi altfel, te-ai coborât la cea mai de jos speță a practicării unei meserii ce impune luciditate, nicidecum atitudine de falsă obiectivitate și pretinsă nepărtinire. Unele voci i-au spus direct, jigodism, având o poziție tranșantă față de felul în care se acceptă punerea la zid a unor oameni dedicați meseriei lor, buni practicanți, repere pentru mâine într-o societate care astăzi vede doar senzaționalul, care râde cu gura larg deschisă când vede noroiului, fără să înțeleagă că de fapt noroiul este doar în ochii lor.

Despre profesorul meu, Gheorghe Nichifor, nu voi avea niciodată suficiente cuvinte care să exprime tot ceea ce reprezintă omul, dascălul și nu în ultimul rând prietenul care simte și trăiește prin pasiunea sa pentru trecut și istorie un altfel de prezent, scrutând spre mâine cu speranța zecilor de generații pe care le-a învățat că sinceritatea este cea mai importantă lecție a istoriei!

http://www.andreipopete.com

România de azi

România, așa cum arată ea astăzi, este o țară racordată la valorile și legislația europeană, dar încă tributară unei mentalități ce designează o formă de gândire specifică. Un studiu dat recent publicității arată imaginea României la nivelul de percepție al cetățeanului simplu și ce cuvinte îi apar în minte acestuia, atunci când aude expresia: România de astăzi. O primă categorie, definită ca stare de rău, cuprinde cuvinte cu frecvenţă mai mare sau mai mică, dar cu un minimum de cel puţin două menţionări, ca: nesiguranţă, sărăcie, şomaj, corupţie, mafie, criză, anarhie, min­ciună, dezordine, dezamăgire, eşec, umilinţă, lipsa banilor, bătaie de joc, ceartă, dezbinare, droguri, violuri, prostituţie, neocomunism, foamete, imoralitate.

Există și o a doua categorie evidențiată, denumită sentimentul de bine sau starea de bine, aceasta incluzând cuvinte care exprimă o percepţie pozitivă: democraţie, evoluţie, deschidere spre vest, liberă exprimare, normalitate, liberă circulaţie, speranţă, afaceri.

Două  treimi din populaţia adultă a României exprimă, intuitiv, sentimente negative, o „stare de rău” mai degrabă decât de bine, chiar dacă ponderea nemulţumiţilor de modul în care trăiesc este mai redusă. Analiza, în funcţie de diferite caracteristici socio-demografice, arată că nu există diferenţieri majore induse de gen, nivel de instrucţie, stare civilă, statut ocupaţional sau religie în ceea ce priveşte imaginea pe care o au oamenii despre România de azi, iar singurele variabile care diferenţiază populaţia pe categorii sunt: vârsta, etnia şi regiunea de rezidenţă.

Astfel, tinerii au opinii mai favorabile decât vârstnicii, adică o parte (16%) descriu România zilelor noastre printr-o stare de bine, cei mai mulţi (59%) definesc spontan România prezentă prin cuvinte ce exprimă o stare de rău şi un alt procent (11%) au în minte simboluri ale acestei perioade precum: Iohannis, Băsescu, libertate ș.a. Cei de vârstă medie şi peste medie sunt mai degrabă omogeni, peste două treimi dintre ei îşi proiectează România de azi printr-o „stare de rău”.

România se află, așadar, între cele două stări. O Românie blocată pe modul „Repede înainte”, o Românie a „formelor fără font” actuale și astăzi. După un secol și jumătate, România continuă să copieze masiv forme instituționale din Europa Occidentală, să le aplice fără a ține însă cont de realitățile greu de suportat de către majoritatea cetățenilor.

Aceasta este România care își trimite din 26 mai reprezentanții în Parlamentul European. O Românie care speră ca locul ei să fie de această dată respectat la Bruxelles. O Românie care speră la prosperitate și respect. O Românie care insistă pentru interesul național, fără a ignora valorile europene. O Românie a noastră, a tuturor românilor.

61936178