Despre cultura politică

Despre cultura politică le vorbeam elevilor mei de clasa a XI-a, în cadrul unui capitol intitulat „Statul şi politica”. Încercam să le trezesc interesul pentru înţelegerea formelor de guvernământ şi a sistemelor politice (parlamentar, prezidenţial şi semiprezidenţial) în concordanţă cu unele competenţe pe care ei trebuie să le deprindă în urma studierii istoriei. Astăzi, am aflat cu părere de rău cum stimabililor noştri „aleşi” le lipseşte exact ceea ce pretind eu de la elevii mei, cultura politică, şi chiar ceva mai mult. Sunt orice vreţi dumnevoastră, dar cu siguranţă nu membrii unei clase politice, cei care odată la patru sau cinci ani, după caz, cerşesc minţindu-ne, votul şi pe care unii dintre noi, închizând ochii îl oferim cu atâta geneozitate.

Politicienii interesaţi de „progresul României”

Lucrurile curioase de pe scena politică românească ne determină să credem că sistemul politic românesc traversează o perioadă marcată de paradoxuri. Ceea ce până ieri era doar un zvon despre care unii şi alţii îşi dădeau coate zâmbind complice, s-a concretizat în ceea ce „independenţii” au numit Uniunea Naţională pentru Progresul României. Altfel spus, în Parlamentul românesc nu vor mai exista „dalmaţieni”, ci doar politicieni sincer interesaţi de progresul României (sic!), în timp ce P.D.L.-iştii, P.S.D.-iştii, P.N.L.-iştii, U.D.M.R.-iştii şi minorităţile vor intra la categoria „restul politicienilor”.