Armata de ocupaţie

În 21 de ani, politicienii din România au lăsat impresia că îşi tratează ţara şi poporul ca o armată de ocupaţie. Cetăţeanul simplu, fără pensie şi salariu nesimţit, a strâns din dinţi, şi deşi guvernul presară acum din abundenţă sare pe rana-i sângerândă, se încăpăţânează să îndure. Aceasta până când lama ascuţită a sărăciei îi va ajunge la os şi îl va scoate în stradă. Şi nu va protesta ca în Grecia anului 2011, pentru acordarea celui de-al paisprezecelea salariu în valoare de 2.000 de euro, ci pentru amărâta de pâine pe care Guvernul se uită să i-o smulgă de la gură.      

„Primăvara nu-i ca iarna”

Într-o ţară care se vrea europeană, primul-ministru a ajuns să instige la ură sindicatele şi populaţia ţării împotriva celor cu pensii şi salarii aşa-zise nesimţite, acordate însă de stat. Încrezător în culoarea violet a cămăşii pe care o purta, Emil Boc şi-a spus înainte de a ieşi din Palatul Victoria că „primăvara nu-i ca iarna”, doar că bulgării de zăpadă care au zburat spre el, din partea sindicaliştilor de la „Cartel Alfa”, l-au convins repede că se află în eroare. Prezenţi în Piaţa Victoriei, aceştia au huiduit şi i-au cerut demisia. Premierul a arătat că este de acord să discute cu sindicatele şi le-a cerut să formeze o echipă de negociere cu care să vină la cabinetul său. După ce a fost tras de urechi de ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, nu ştim însă cine mai crede ce spune Emil Boc.