Dacă este să luăm de „bune” încercările disperate de redresare economică a ţării, înseamnă că avem în continuare conducători (preşedinte, miniştrii, … Mai mult
Categorie: andrei popete
Ulpia Traiana Sarmizegetusa
A şaptea ţară din U.E. şi totuşi la marginea Europei
Ca număr al populaţiei şi ca suprafaţă, România este, într-adevăr, a şaptea ţară din U.E. şi nu este de închipuit … Mai mult
Clişee în alb şi negru
După amalgamul politico-economico-social pe care România îl traversează în prezent, am copiat şi noi o nouă atitudine. Este supărător să … Mai mult
Adevărul de seară: Profesorul de istorie pasionat de poezie
Pasiunea pentru literatură se întrepătrunde cu cea pentru istorie. Andrei Popete-Pătraşcu este profesor de istorie, dar şi un apreciat poet. … Mai mult
Supravieţuitorii
Din nou ne-au liniştit specialiştii. Suntem, după părerea acestora, într-o situaţie incomparabil mai favorabilă decât populaţia din ţările dezvoltate. Românii posedă … Mai mult
27 octombrie 2011 – 73 de ani de la inaugurarea Coloanei fără sfârşit
Pe 27 octombrie 2011 se împlinesc 73 de ani de la inaugurarea Coloanei fără sfârşit. Cu acest prilej, Centrul Municipal … Mai mult
În curând
Viaţa cotidiană este, după aprecierea specialiştilor, partea cea mai importantă a existenţei umane. Cercetarea sa poate oferi o imagine mai … Mai mult
Experienţe-limită
Trăim într-o lume nebună, având senzaţia că înnebunim şi noi pe zi ce trece. Am încetat oare să avem idealuri, … Mai mult
Istorie
Istorie cls. a XI-a
A.P.P. octombrie 2011
Cum ne fac legal la buzunare
Într-o economie capitalistă este nevoie de oameni bine instruiţi care să-i facă legal la buzunare pe cei mulţi, cei care … Mai mult
Apariţie editorială
FORMELE TĂCERII Editura Contrafort, Craiova, 2011
Alături de istoricul Gheorghe Nichifor (14 oct. 2011, Filiaşi)
Omagiu profesorului Vladimir Osiac, la 70 de ani de viaţă
“Timpul şi scurgerea lui, lină sau zbuciumată, sunt adversarii implacabili ai omului. Nu de puţine ori, timpul este prea scurt pentru … Mai mult
14 octombrie 1916: Bătălia de la Podul Jiului
În ziua de 14/27 octombrie 1916, oraşul Târgu-Jiu a înscris o pagină glorioasă în istoria României cu prilejul bătăliei de … Mai mult
În curând
AUTORI: GHEORGHE NICHIFOR, DORINA NICHIFOR, ANDREI POPETE-PĂTRAŞCU Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită
Memoriu privitor la fenomenul Halloween
De câteva zile circulă pe youtube şi facebook filmuleţe despre petrecerile de… „Halloween”. În general apreciez activităţile extraşcolare, dar m-a … Mai mult
Press: Holocaustul între memorie şi uitare
Holocaustul – o lecţie despre suferinţă şi asumarea istoriei Holocaustul reprezintă un eveniment unic în istoria umanităţii, care a subminat … Mai mult
Acces Tv – CNET: Ziua Naţională a Holocaustului
9 octombrie Ziua Naţională a Holocaustului
Pe urmele lui Brâncuşi
Peste 70 de elevi de la Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu din Târgu-Jiu au participat la ultima seară a Programului REDESCOPERĂ GORJUL (Săptămâna … Mai mult
Holocaustul între Memorie şi Uitare
ZIUA NAŢIONALĂ DE COMEMORARE A VICTIMELOR HOLOCAUSTULUI ORGANIZATORI: Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj Colegiul Naţional Ecaterina Teodoroiu … Mai mult
Pe urmele lui Brâncuşi
Pe data de 8 octombrie 2011, începând cu orele 18.00, se va desfăşura acţiunea omagială PE URMELE LUI BRÂNCUŞI, organizată de … Mai mult
Toamna cuvintelor
Obtuze gânduri despre tine cu îngeri despuiaţi de nimb. E-n sângerarea lor ceva din toamna cuvintelor rostite în tăcere.
Curajul de a ne aduce aminte
„Holocaustul reprezintă un eveniment unic în istoria umanităţii, care a subminat valorile şi credinţele fundamentale ale civilizaţiei noastre şi a … Mai mult
Itinerar nemăsurabil
Astăzi, tendinţa generală este îndreptată către speranţă. O „speranţă” care poate fi măsurată după bunul plac al fiecăruia, căci la … Mai mult
O metafizică existenţială
Cultura zilelor noastre pare să îşi caute încă drumul propriu şi inefabil. Optimizând existenţa celor din jur si respirând aerul … Mai mult
7 octombrie 2011 – Sesiunea de comunicări: Holocaustul între memorie şi uitare
ZIUA NAŢIONALĂ A HOLOCAUSTULUI 1. Cuvânt de deschidere 9 octombrie – Ziua Holocaustului – prof. dr. Gheorghe Nichifor (preşedintele … Mai mult
Cultura şi drumul pe Golgota
Oricât am blama societatea pentru dezinteresul aproape total manifestat faţă de cultură, rezultatul ar fi acelaşi. Astăzi, poate mai mult … Mai mult
Baioneta-sabie Steyr 1881
De curând am intrat în posesia unei baionete-sabie Steyr 1881, fabricată în Austria, cu lama în formă de T. Dimensiunile … Mai mult