Pe data de 8 octombrie 2011, începând cu orele 18.00, se va desfăşura acţiunea omagială PE URMELE LUI BRÂNCUŞI, organizată de Consiliul Judeţean Gorj, cu participarea mai multor licee din Târgu-Jiu. Manifestarea se doreşte un omagiu adus Titanului de la Hobiţa, participanţii fiind invitaţi să parcurgă traseul Calea Eroilor: Masa Tăcerii (Masa Căpitanilor), Poarta Sărutului (Poarta Eroilor), Coloana Infinitului (Columna Recunoştinţei).