„Primăvara nu-i ca iarna”

Într-o ţară care se vrea europeană, primul-ministru a ajuns să instige la ură sindicatele şi populaţia ţării împotriva celor cu pensii şi salarii aşa-zise nesimţite, acordate însă de stat. Încrezător în culoarea violet a cămăşii pe care o purta, Emil Boc şi-a spus înainte de a ieşi din Palatul Victoria că „primăvara nu-i ca iarna”, doar că bulgării de zăpadă care au zburat spre el, din partea sindicaliştilor de la „Cartel Alfa”, l-au convins repede că se află în eroare. Prezenţi în Piaţa Victoriei, aceştia au huiduit şi i-au cerut demisia. Premierul a arătat că este de acord să discute cu sindicatele şi le-a cerut să formeze o echipă de negociere cu care să vină la cabinetul său. După ce a fost tras de urechi de ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene, nu ştim însă cine mai crede ce spune Emil Boc.

Un comentariu la “„Primăvara nu-i ca iarna”

  1. bubu spune:

    Eu nu credeam pana de curand in femeile care fac politica… dar acum ma gandeam daca nu cumva calitatea femeilor de gospodine ar putea servi drept mijloc de revenire… desigur daca am avea o femeie atat de puternica… acum lasand imaginarul… sunt sigura ca va veni vremea cand vom arde steagul domnului Boc si implicit al sefului domniei sale, insusi presedintele Basescu, marele carmuitor al frumoasei noastre patrii… Pana atunci taci si inghite, Romanie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s