A nu recunoaște că multe din proiectele de relansare economică a României tehnocrate, sunt în continuare puse sub semnul întrebării,…
Flight to the Sunrise © A.P.P
Eroii și România de astăzi
„Față de patrie – spunea Nicolae Iorga – nu ți-e îngăduit să ai convingeri, ci numai devotament”, în timp ce…
Photography # Navy Blue
România după alegeri
Unii veseli, alţii trişti. Vorbim desigur de clasa politică românească, în urma alegerilor locale din 5 iunie, nu şi de…
Navy blue © A.P.P
Inedit: Ce studiau la gimaziu elevii gorjeni, în timpul ocupației germane (1917-1918)
Oraşul Târgu-Jiu a fost unul dintre primele oraşe din ţară ocupate de către armatele germane şi austro-ungare, suferind din prima…
Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” Târgu-Jiu
Despre România credulă
După două decenii de capitalism şi perioada ultimilor ani în care foşti și actuali guvernanţi politici sau tehnocrați au închis…
Perioada în care totul este posibil…
În plină campanie electorală, în România curg din nou laptele și mierea, doar că laptele este degresat, iar mierea conține…
Simpozion de istorie la Târgu-Jiu
Sub egida Societății de Științe Istorice din România – Filiala Gorj se vor desfășura la Târgu-Jiu în data de 25…
România reală, între tehnocrație și scutul anti-rachetă
Dezechilibrele economice pe care le-am contabilizat în ultimii ani atrag atenţia că în România există în continuare o piaţă nefuncţională.…
Misterul desenele rupestre de pe Cheile Sohodolului
S-a vorbit în presa locală (în general fără măcar o sumară verificare a surselor de documentare) despre manifestările artistice preistorice…
Românii, carne de tun în Afganistan
Despre cum armata română a pierdut alți doi soldați în Afganistan se vorbește în ultimele zile cu nuanțele de rigoare,…
Pheonix
România, țara moaștelor sfinte (cu certificat de autenticitate)
Pentru că în această perioadă atenția este mai mult concentrată asupra vieții spirituale, ne-am propus să aducem în atenția celor…
Paștele la promoții și în Biserică
Se apropie Sfintele Paşte, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii și asistăm pe parcursul acestor zile la un…
România incapabilă să se ridice din genunchi?
Parcă mult prea dezamăgiţi de actuala clasă politică şi de sistemul care a împins România dintr-o parte în alta, când…
Despre șomaj în România tehnocrată
Cu o rată a şomajului de doar 6,8% înregistrată la nivel naţional şi cu mai puţin de 630.000 de şomeri,…
Another spring
România, ferită de statistici în lupta cu terorismul
De câțiva ani buni, Serviciul Român de Informații (SRI) avertizează că România riscă să devină țintă pentru teroriști. Mai devreme…
Ne-am săturat! Și ce?…
Nu de puţine ori în ultimii ani clasa politică a dezamăgit, în timp ce nivelul de trai al celor mai…
Despre „cumințenie” și cultură în România
În aceste zile, când „Cumințenia pământului”, lucrare atribuită sculptorului Constantin Brâncuși, naște vii controverse în spațiul public românesc, iar Ministerul…
România dincolo de rațiuni geopolitice
La nivelul Uniunii Europene, România nu a fost nicicând un bun exemplu, doar că este nevoie de noi acolo. Ne-am…
Inedit: Hartă germană din 1918 cu operațiunile militare desfășurate pe frontul de la Jiu, în timpul Primului Război Mondial
În urmă cu ceva timp identificam o hartă germană cu operațiunile militare desfășurate pe frontul de la Jiu, în timpul…
Tehnocrații noștri, made in U.E.
După semnarea Tratatului de aderare al României la Uniunea Europeană, de la Bruxelles, oficiali ai U.E. se declarau pe atunci…
Ajungem cu inflația pe minus
A rămas la fel de neclar, şi cu noul Cabinet condus de Dacia Ciloș şi echipa sa, dacă România va…
Ne apărăm, dacă avem cu ce…
Criza refugiaților și războiul civil din Siria au făcut ca tensiunile la nivel mondial să crească. Rusia a început raidurile…
Gorjeanul nostru, Brâncuși
Este anul 2016 dedicat din punct de vedere cultural marelui sculptor Constantin Brâncuși, marcând astfel cei 140 de ani de…
Despre limite și experimente în România
Atunci când statul de drept nu îți mai aparține ție ca țară, nu poți decât să te supui directivelor impuse.…