Unii veseli, alţii trişti. Vorbim desigur de clasa politică românească, în urma alegerilor locale din 5 iunie, nu şi de simplii cetăţeni, mult prea preocupaţi pentru ziua de mâine, ca să mai ia în calcul promisiunile oferit de politicieni în timpul campaniei electorale. Acest lucru s-a văzut şi din prezenţa la vot, românii ne mai fiind interesaţi să îşi exercite dreptul prevăzut de Constituţie.

De acum înainte este nevoie de și mai multă muncă. Am pierdut prea multe fabrici, uzine sau combinate şi suprafeţe întregi de teren arabil au fost lăsate de izbelişte. De la reprezentanţii FMI la specialiştii noştri politici sau tehnocrați, cu toţii trăiesc într-o lume a lor, teoretică, despre economie. Nu înţeleg şi nici nu par dornici să înţeleagă mecanismele reale ale unei economii precum cea a României, care miroase a faliment de prea multă vreme. De ce este nevoie? De investiţii serioase. Investiţii în industrie, agricultură şi turism, dar care să nu mai miroase doar a iz politic românesc, clientele, sau interese străine.

Judecând aşadar la rece, rezultatele scrutinului pentru alegerile locale 2016 demonstrează şi o sensibilă maturizare a electoratului. „Scorurile” şi surprizele, pe care sinceri să fim unii dintre noi nici nu le-am visat, arată că pentru români aprecierile subiective contează tot mai puţin. Dar de aici şi până la o maturitate conştient asumată mai este cale lungă. Oricum, după mai bine de 25 ani de alegeri libere, românii au înţeles că atunci când ai de unde alege, alegi… şi nu o faci oricum. Pentru prima oară de la debutul alegerilor democratice „votul pragmatic” a ucis „votul politic”.

La fiecare patru ani, am asistat în campaniile electorale la două tipuri de discurs. Primul a aparținut primarilor în funcţie, aspiranţi la un nou mandate, predominând angajamentele de genul „Vreau să duc la capăt proiectele cetăţenilor!”. Culmea e că astfel de angajamente s-au auzit şi de la politicieni care de exemplu stau în scaunul de primar de 16 ani. Al doilea tip de discurs a fost întâlnit la competitorii celor aflaţi în funcţie, care s-au angajat că vor face „altceva”, „mai mult” şi „mai bine” decât au făcut predecesorii.

Unii dintre candidați au cheltuit degeaba fondurile destinate campaniei electorale din acest an, căci „lupta” a fost câştigată cu mult înainte de a începe. Liderii partidelor mari au ezitat în acest an să îşi asume însă un procent clar la scrutinul din 5 iunie, social-democraţii fiind însă siguri de locul întâi, liberalii dovedindu-se cei mai temători, iar cele trei partide mici – ALDE, UNPR şi PMP visând fiecare la un scor din două cifre. Unii, e drept, au rămas cu visele, în timp ce alții au ajuns neașteptat în cărți la primării, consilii locale și consilii județene. Dar greul de acum va începe. Urmează patru ani în care promisiunile electorale trebuie îndeplinite, fie că vorbim de continuarea unor proiecte mai vechi, fie că vorbim de altceva, mai mult sau mai bine.