Românii și România anului 2018

Două treimi dintre români habar nu au care este rolul puterilor în stat, al Parlamentului și al Guvernului, în general, sau al Președintelui, în particular. Să ne surprindă că doar 34% dintre cei chestionaţi, conform unui studiu dat recent publicităţii de Asociaţia ProDemocraţia, au identificat rolul Președintelui – acela de a reprezenta statul român și de a fi garantul independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării? Alţi 34% dintre respondenţi au afirmat că rolul Președintelui este să vegheze la bunul mers al ţării şi să îmbunătăţească nivelul de trai al populaţiei, iar restul au vorbit despre rolul de conducere sau de reprezentativitate, iar 10 % au dat răspunsuri negative la adresa Președintelui. Asta aşa pentru a ne face o idee despre cei care de 28 de ani votează în România. Nu ar fi rău dacă buletinele de vot ar include pe viitor şi câteva întrebări din Constituţia României, mai cu seamă Articolul 80, pentru viitoarele alegeri.

Ştiţi ce e trist? Că la ultimele scrutinuri electorale, în secţiile de votare din România, am văzut prea puţini tineri, dar suficient de mulţi bătrâni care atunci când au avut ştampila de vot în mână s-au gândit la viitorul nepoţilor lor. România ultimilor ani suferă de o criză acută de ignoranţă a tinerilor, pentru care non-valorile au devenit valori şi modele. Pe ei și pe românii din diaspora îi vedem însă tot mai des la proteste, bâlbâind ceva ce nici ei nu înțeleg prea bine, animați de un soi de solidaritate ambiguă prezentă pe rețelele de socializare, acolo unde sunt îndemnați să manifeste deschis împotriva unor reprezentanți ai clasei politice aleși prin vot, în mod democratic. Nu #rezist, nu proteste, nu cuvinte obscene însăilate pe te miri ce, nu intimidările diasporei înseamnă democrație în România.

Da, știm și faptul că mizând pe ignoranţa unora şi prostia altora, politicienii români, indiferent de culoarea politică, și-au adaptat stilul unui anume soi de capitalism în care de cele mai multe ori primează interesul personal, fără a fi interesaţi să asigure „viitorul ţării”, prin locurile de muncă, educaţie sau sănătate. Sigur, toate acestea sunt mai puţin prioritare atunci când locuiești într-o vilă de sute de miliarde de lei, conduci una sau mai multe mașini de zeci de mii de euro, îţi tratezi problemele de sănătate în clinici particulare din străinătate sau îţi trimiţi copiii la studii în afara ţării.

România suferă astăzi și odată cu ea, toți cei care simt românește sau știu că Președintele veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice, că nu caută să instige, ci să exercite funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.

Reclame

Produsul unui sistem educațional reprezintă viitorul unui popor

Începem editorialul de astăzi cu o întrebare care chiar dacă nu se află pe buzele multora, cu siguranță naște noi întrebări și generează diverse răspunsuri. Ce ar trebui făcut pentru ca școala să redevină acel loc în care copiii își însușesc adevăratele valori morale, învață să fie oameni, învață să prețuiască munca și puterea educației?

Cu cât nivelul educațional al României descrește, cu atât mai mult scad și șansele noastre de redresare ca țară. Produsul unui sistem educațional reprezintă viitorul unui popor. Dacă acel produs final e defect, mediocru, lipsit de valori morale și onestitate, atunci nici nu putem avea pretenția unei evoluții. Afirma un fost președinte că „școala românească scoate tâmpiți”. Reacția imediată a întregii opinii publice a fost una de vehementă dezaprobare.

Astăzi, un alt președinte, declară că un sistem educațional performant necesită, printre altele, „un segment preuniversitar suficient de consistent, dar nu bazat exclusiv pe acumulare  de informații, ci pe o formulă duală care îmbină în mod creativ teoria cu practica și care oferă opțiuni diferite de ieșire, în funcție de abilități și competențe”. Da, știm deja că este nevoie de un sistem propriu și performant în educație, pe bază de „proceduri”. Ce facem însă atunci când aplicăm teorii fără fond?

S-a afirmat prea des că, în urmă cu vreo 10 ani, mecanismul de învățare încă era unul rudimentar, bazat pe memo-rarea a sute de pagini și nu pe stimularea creativității și libertății de exprimare a elevilor. Astăzi, subiectele nerezolvate la Evaluările Naționale și Bacalaureat, deși au un grad redus de dificultate, au devenit ținta petițiilor online. Cum e mai bine, sau cui aparține vina? Poți să-i ceri implicare și putere de muncă unui dascăl atunci când remunerația lui pe o lună este echivalentă cu prețul telefonului mobil al unui elev care vine la ora lui cu lecția neînvățată, deranjează colegii sau răspunde obraznic când este scos la tablă? Nu generalizăm, cu toate că astfel de cazuri există în aproape fiecare clasă.

Mergem pe stradă și dăm la tot pasul de proastă creștere, limbaj vulgar și gesturi obscene. Ajungem să ne gândim mereu la ce nivel de educație ne situăm noi, ca nație? De ce copii de școală generală îți lezează timpanul cu înjurături murdare și comentarii răutăcioase la adresa oame-nilor în vârstă sau elevii de liceu ies în evidență mai mult prin modul ostentativ de a se îmbrăca sau afișa un telefon mobil de ultimă generație? Parcă avem de-a face cu mai multe întrebări decât răspunsuri, iar atunci când acestea ne copleșesc dăm vina pe „sistem”.

În ce măsura cei care trec prin școală rămân într-adevăr cu ceva după, iar aici nu ne referim doar la cunoștințe și competențe, ci și la valori morale? Pentru că un om educat și cultivat are întâi de toate valori morale și principii pe care le respectă. Pe acest cumul de valori se construiește o societate, nu pe cârpeli și false exemple de viață, promovate tot mai mult în societatea românească, fără ca școala, pentru a le face față, să poată aplica „procedurile” care se impun. Deși avem „n” proceduri în sistem, cele pentru valori și principii… lipsesc.

La 313 ani de la moartea lui Cornea Brăiloiu, misterul apariției unei sfere luminoase suscită și astăzi curiozitate

În urmă cu 313 ani, pe 13 iulie, „într-o vineri, leat la vremea chindiei,  se stingea din viaţă Cornea Brăiloiu, mare ban al Craiovei. În vizitele de documentare pentru cartea Biserica din Vădeni. Trecut și prezent (apărută în 2007, la Târgu-Jiu) sau pentru romanul Blestemul la care lucrez în prezent, l-am identificat pe Cornea Brăiloiu pictat în pronaosul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Vădeni, în pridvorul bisericii  Sfintei Mănăstiri Tismana, dar și Mănăstirea Sfinții Voievozi de la Baia de Aramă . În toate cele trei fresce, marele ban al Craiovei impresionează prin ţinută şi atitudine. Despre personalitatea sa aflăm din mărturiile vremii că „era un bărbat aspru, cu judecată, prompt şi iscusit în răspunsuri”.

cornea braoiloiu

Marele ban Cornea Brăiloiu, frescă Biserica Adormirea Maicii Domnului din Vădeni (Târgu-Jiu)

Despre moartea marelui ban dar și despre un fenomen straniu care s-a petrecut a doua zi, în timpul slujbei de înmormântare, aflăm dintr-o mărturie a vremii, aflată în arhivele craiovene, cunoscută sub numele de Cronica lui Tănasie: „Şi când au fost la iulie 13, într-o vineri, leat la vremea chindiei, sufletul în mâna îngerului lui Dumnezeu s-au dat. A doua zi, sâmbătă, în tron trupul l-au aşezat şi părintele Chir Athanasie egumenul sfintei mânăstiri, împreună cu cucernicul întru ermonahi chir Pahomie, carele multe călătorii au făcut cu dumnealui la Ţaringrad şi la Odrii, avându-l rugător către Dumnezeu şi cu mulţime de egumeni şi de preoţi la sfânta mânăstire l-au dus…. Iar acolo aşa, în vederea multora, deasupra trupului său, în cer, mare şi luminată stea s-au văzut şi pîn`s`au făcut slujba pagrebanii toţi la dânsa au privit. Şi după ce în pământ s-au astrucat, steaua nu s-a mai văzut…

Steaua, la care se referă cronica, era probabil o sferă luminoasă care s-a manifestat timp îndelungat, atât cât a durat slujba de înmormântare, în privirile a mii de credincioşi adunați de un eveniment atât de rar în zonă, respectiv îngroparea unui personaj foarte important. O astfel de sferă luminoasă ar fi putut să fie chiar un obiect zburător neidentificat (OZN) descris, în maniera proprie nivelului de percepție al oamenilor epocii, în urmă cu trei secole de către cronicarul Tănasie în a sa lucrare.  Zona mănăstirii Tismana, se afirmă în unele lucrări și site-uri, prezintă un interes energetic teluric şi cosmic deosebit. Datorită gradului său ridicat de spiritualitate, Sfântul Nicodim ştia de existenţa acestui punct sacru pe care l-a căutat mai mulţi ani la rând prin apropieri succesive, fiecare etapă beneficiind de o mânăstire pe suprafaţa Olteniei, mai întâi la Vodița, apoi la Vișina. În faza finală căutarea a fost mai frenetică, călugărul Nicodim, pe atunci, folosindu-se de un toiag de fier cu care lovea pământul, acesta comportându-se ca o antenă a subteranului. Aşa a găsit acesta și amplasamentul mănăstirii de la Tismana. O astfel de energie aparte ar putea atrage prezențe misterioase, greu de explicat chiar și pentru generația contemporană? Mit sau realitate, prezența unui obiect zburător neidentificat  în urmă cu peste 300 de ani deasupra Mănăstirii Tismana, nu poate astăzi decât să suscite curiozitate și  de ce nu, să fie subiectul unor discuții pro sau contra acestui fenomen.

Ochii și urechile celor creduli din România

Mai nou primim recomandări din partea tuturor celor care, în scris sau vorbit, își asumă calitatea de specialiști. Fie că sunt reprezentanți ai diferitelor ambasade din țară, fie că sunt reprezentanți ai instituțiilor europene, toți se pricep la recomandări. Nu contează domeniul, contează doar capacitatea de a știi să arate cu degetul sau, după caz, să ofere soluții teoretice. Și chiar ai noștri politicieni. Toată lumea se pricepe la așa ceva. De la parlamentari până la membrii guvernului, toți se pretind specialiști.

Meteahna aceasta au preluat-o de câțiva ani chiar și bancherii care, după ce în anii precedenți ameninţau cu blocarea conturilor, pe banii noştri, acum ne sfătuiesc cum să facem economii. Câteva dintre marile bănci derulează chiar programe educaţionale întrecându-se în recomandări. Cum sună unele dintre sfaturile acestora în plin sezon estival? „Fixează-ţi o zi pe săptămână în care să nu cheltui nimic, stinge lumina când nu te afli în cameră şi închide calculatorul, radioul sau televizorul când nu le foloseşti”. Ceea ce bancherii se fac a nu ştii, este că foarte mulţi români nu cheltuiesc nimic nu doar o zi pe săptămână, ci două – trei, nu pentru că se pricep la economii, ci din motivul că pur şi simplu nu au ce să cheltuiască. De ce nu fixează băncile o zi în care să nu ceară dobânda şi alte comisioane, dacă tot îşi asumă responsabilitatea socială? O întrebare la care desigur nimeni nu va oferi vreun răspuns.  

Revenind la clasa politică românească, dacă este să luăm de „bune” încercările disperate de redresare economică a ţării, înseamnă că avem în continuare conducători (parlamentari, preşedinte, premier, miniştri) care nu au stofă de lideri şi nici pregătire sau, poate, nu au interes. Poate nu ar trebui să-i judecăm atât de dur, cu toate că o merită, după cum poate nu ar trebui să trecem nici peste interesele statelor occidentale sau cele oculte despre care se discută la nivelul cetăţeanului de rând. 

În timp ce politicienii atunci când nu sunt în vacanțe exotice, îşi duc somnul confortabil în Parlament şi Guvern, iar atunci când se trezesc mimează implicarea în actul legislativ sau cel de guvernare, indiferent de culoarea politică, România suportă cu greu umilințele impuse de Uniunea Europeană și mai nou de unele ambasade. Și toate acestea în timp ce ochii și urechile celor creduli continuă să asigure ratingul celei mai noi puteri în stat, pe lângă cele trei constituționale. Mass-media românească, căci despre ea este vorba, vine să substituie poporul, mințit și păcălit de celelalte puteri ale statului în numele lui însuși, cu deviza: „Noi vă spunem, ce trebuie să știți!”

Despre binele general, la români

La nivelul Uniunii Europene, ţara noastră nu a fost nicicând un bun exemplu, doar că este nevoie de noi acolo. Atunci când deții resurse, dar ele nu îți mai aparțin ție ca țară, pentru că trebuie să te supui unor directive impuse, se numește, din perspectiva unora desigur, fie capitalism, fie globalizare, fie mondializare, pentru binele general. Eu mă alătur însă celor care numesc asta, așa cum este și în cazul României, colonizare.

Poate analiștii economici sunt mulțumiți că la nivelul Uniunii Europene se arată că, în acest an, România a avut o evoluție bună în special datorită îmbunătățirii semnificative a cheltuielilor de consum, dar asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm ideea de a deveni o țară preponderent dependentă de consum. Uităm parcă prea ușor că în urmă cu vreo două-trei decenii, România a avut o industrie care de bine, de rău, performa, apoi bucată cu bucată, totul a ajuns la fier vechi, precum și un important sector agricol.

Să ne mire că astăzi în materie de stimulare a exporturilor, România merge bine, după declarațiile unora? Exporturile româneşti cunosc ritmuri de creştere cu două cifre, dar nimeni nu pune pe tapet deficitul comercial. Faptul că exportăm mărfuri cu valoare adăugată mică și importăm produse cu valore adăugată ridicată. De pildă, suntem pe primul loc în Europa la exportul de grâu, dar continuăm să importăm făină. Sau exportăm lemn brut și importăm produse fabricate din lemn și mobilier. Şi cum să nu mergă bine stimularea exporturilor când am ajuns să experimentăm „culmea agriculturii”, cultivând mere, pere sau castraveţi, dar exportând banane? Și astfel de exemple avem în fiecare domeniu de activitate din România anului 2018.

Vina pentru situația în care România a ajuns mai ceva ca în perioada secolului al XVIII-lea, nu o poartă pe umeri doar guvernele Dăncilă, Tudose, Grindeanu, Cioloș sau Ponta, ci și nume precum: Roman, Stolojan, Văcăroiu, Ciorbea, Isărescu, Năstase, Tăriceanu sau Boc. Alături de ei sunt alte câteva sute de miniștri, unii mai cunoscuți, alții dimpotrivă, dar cu toții bine intenționați fie pentru propriul interes, fie pentru cel general. Căci până și binele general poate fi interpretat în funcție de care parte privim: stânga, dreapta, centru stânga, centru dreapta, centru sau… nici stânga, nici dreapta, nici nimic. Țara a fost vândută bucată cu bucată, de la resurse naturale, până la cele umane. Astăzi, ceea ce se strigă în stradă este rezultatul democrației prost înțeleasă și de unii și de alții, iar în acest caz vina nu o mai poartă doar politicienii. Pentru binele general, al nostru, al românilor, nu a mișcat nimeni măcar un deget. Astăzi s-ar putea să fie târziu.

 

Târgu-Jiul de altădată. Un concept cultural, bazat pe repere, istorie, memorie colectivă și spațiu identitar

Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu”, alături de Școala Gimnazială „Gheorghe Tătărăscu” din Târgu-Jiu, au inițiat în Anul Centenarului Marii Uniri, un proiect cultural-artistic în cadrul căruia elevii pasionați de pictură au realizat pe sticlă reproduceri după vederi și cărți poștale care înfățișează clădiri și străzi din Târgu-Jiul de altădată.

Prin acest proiect, organizatorii își propun să promoveze arta, pictura și istoria în rândul tinerilor din Târgu-Jiu, dezvoltarea simțului estetic, creativ și practic, responsabilizarea în direcția formării viitoarei generații cu aplecare spre cultură și artă în general și pictură, în special. Proiectul s-a dorit totodată un mijloc de recreere utilă pentru elevi și apropiere a acestora de valorile culturale locale, apartenența la comunitate, trecutul și istoria acesteia.

Ideea proiectului s-a născut din dorința de a implica elevii într-o activitate care, credem noi, îi apropie de valorile nealterate ale comunității folosind un concept cultural, bazat pe repere, istorie, artă, memorie colectivă și spațiu identitar. Pe lângă faptul că au acum ocazia să cunoască o parte din clădirile care astăzi nu se mai găsesc, pot să își pună în practică aptitudinile și abilitățile artistice, stimularea creativității, cunoașterea istoriei locale, cultivarea sensibilităţii deschise spre valorile istorice și estetice.

 Aşezat într-un cadru geografic deosebit, într-un amfiteatru natural ce-i conferă protecţie şi frumuseţe, oraşul Târgu-Jiu îşi pierde existenţa în negura istoriei. Numele şi-l trage atât de la vijeliosul râu în care secole de-a rândul s-a oglindit, cât şi de la activităţile economice specifice locului unde s-a înfiripat, intersecţie a unor drumuri comerciale tradiţionale. Locuitorii, proprietari de pământ, meseriaşi, comercianţi sau funcţionari îşi leagă viaţa statornic de pământul pe care-l cultivă, de negoţul pe care-l fac, de meseria aleasă. Ei îşi denumesc uliţele după specificul muncii: Olari, Pietrari, Dogari, Cărămidari, Negustori etc.

Din secolul al XVIII-lea îşi fac apariţia clădiri mai impunătoare sub forma culelor cu două sau chiar trei nivele. Ulterior se construiesc case boiereşti din zid, între care azi se mai pot vedea Casa Dimitrie Măldărescu, Casa Barbu Gănescu (lângă Palatul Prefecturii) şi Casa Vasile Moangă (Biblioteca pentru Copii şi Tineret), bisericile Sfinţii Apostoli (1747) şi Sfinţii Voievozi (1748-1764).

La începutul secolului al XIX-lea, prin înfăţişarea sa modestă, Târgu-Jiul dădea „o impresiune adevărată de sat”. Situaţia se schimbă radical după 1834, când, odată cu instaurarea domniilor regulamentare, începe un proces de modernizare vizând: alinierea străzilor, introducerea iluminatului public, construirea Grădinii publice, dezvoltarea şi modernizarea învăţământului etc.

În 1860 se înfiinţează Oficiul telegrafic, la 1879 se fac primele trotuare, iar la 1 iulie 1888 îşi face apariţia primul tren în gara Târgu-Jiu. În consens cu modernizarea edilitară de ansamblu îşi fac apariţia şi alte clădiri publice mai însemnate: Palatul Administrativ (Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu” de astăzi), Teatrul Milescu, Spitalul Orăşenesc, Gimnaziul „Tudor Vladimirescu” şi altele.

Multe dintre edificiile Târgu-Jiului de altădată se datorează unuia dintre cei mai activi și destoinici primari ai orașului: Titu D. Frumușeanu. A fost inițiatorul unor investiţii care au rămas în istoria urbei de pe Jiu. Printr-un împrumut al autorităților locale s-a construit un hotel, un bulevard între oraş şi Grădina Publică, o reţea de apă potabilă, s-a deschis o piață cu gherete sistematice, iar suma rămasă a fost cheltuită pentru reconstrucţia de străzi şi trotuare. De asemenea, Colegiul Naţional „Spiru Haret”, astăzi unul dintre liceele de elită în judeţul Gorj, a fost ridicat pe vremea sa. La 3 iulie 1897 s-a inaugurat Podul de Fier de peste Jiu, cunoscut și sub numele de Podul Ferdinand, după planurile arhitecților francezii Daide şi Pille. Tot în mandatul lui Titu D. Frumuşanu s-a pus piatra de fundament a Palatului Comunal, actuala Prefectură și a început să funcţioneze primul nucleu al Băncii Naţionale în judeţul Gorj.

La începutul secolului al XX-lea, lucrările publice sunt continuate cu aceeași însuflețire, apar noi construcții care impresionează și astăzi prin eleganță și aspect. După încheierea Primului Război Mondial, multe dintre clădiri sunt refăcute în urma distrugerilor suferite în timpul ocupației germane și austro-ungare, pentru ca în anii 1937-1938, orașul să fie înfrumusețat cu operele sculptorului gorjean Constantin Brâncuși, în amintirea eroilor români.

prof. Andrei Popete Pătrașcu,

Președintele Asociației cultural-istorice „Dumitru și Maria Pleniceanu”

prof. Adriana Rădoi,

Director al Școlii Gimnaziale „Gheorghe Tătărăscu” din Târgu-Jiu

România între două mitinguri și Marea Adunare din urmă cu un secol

Între Marea Adunare de la Alba Iulia din urmă cu 1oo de ani și cele două mari adunări de la București, prima a celor de la #rezist, a doua a celor care deși se află la putere susțin că în România funcționează un stat paralel, sunt atât de multe diferențe încât am crede că noi cei de astăzi, nu suntem urmașii, de-a treia sau de-a patra generație, a celor de atunci. Pentru că nimic nu ne aseamănă pe noi, cei din 2018, cu ei, cei din 1918, care nu și-au pus întrebarea dacă merită să își sacrifice amărâta de viață pentru copiii, nepoții și strănepoții de astăzi. Iar noi, ce facem? Mitinguri care ne dezbină, mitinguri care arată cât de neputincioși suntem în fața unei sorți nu atât potrivnică și nedreaptă, cât mai degrabă decisă de alții, în locul nostru.

Noi nu mai credem în România! Suntem preocupați să ne huiduim unii pe alții, să râdem de prostia unora și să invidiem inteligența altora, ne este rușine unii cu alții și ce mi se pare mai josnic, ne vindem pe degeaba de cele mai multe ori. Mimăm până și interesul pentru Centenarul Marii Unirii, punem jerbe de flori la mormintele eroilor știuți sau neștiuți fără să cugetăm la moștenirea pe care ne-au lăsat-o și evităm să folosim harta României Mari, ca să nu supărăm nici stânga și nici dreapta. Nu primul vers al imnului național, „Deșteaptă-te române, din somnul cel de moarte” să ne tremure pe buze, ci ultimul… „Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nostʼ pământ”.

Ba stat de drept, ba stat paralel. Și cu toate acestea puțini, chiar și cei din Parlament, pot să îți spună ce e unul și ce e celălalt. În ultimele luni am asistat la tot mai multe încălcări ale legii în România statului de drept. Sau fiecare înțelege fix ce vrea din această sintagmă a statului de drept, așa cum fiecare înțelege ce vrea din statul paralel. Strada înțelege să își manifeste pornirile fără să mai țină cont de legi sau context, de cordoanele de jandarmi sau de bunul simț. Alții își abandonează gunoaiele și se grăbesc să plece acasă. Și unii și alții uităm pilda de acum un secol și că toți, fără deosebire, ne numim români. Măcar atât, că ne mai numim astfel și tot ar trebui să ne facă să înțelegem că în timp ce ne aruncăm unii altora cuvinte grele, alții își freacă mâinile și își râd în barbă. Pentru asta nu avem nici unii, nici alții, vreo scuză. România Marii Adunări de la Alba Iulia nu seamănă cu România adunărilor din Piața Victoriei.