Despre globalizare și ștergerea identităților naționale

Globalizarea nu presupune doar consecințe pozitive, astfel încât există și riscuri, iar acestea nu sunt deloc de neglijat. Unele dintre acestea sunt riscurile economice, iar fenomenul de globalizare este adesea însoțit de o filosofie a învingătorilor din perspectivă economică prin ștergerea unor întregi sisteme economice, mai puțin adaptabile la noul fenomen.

La o scară macro vorbim despre sisteme economice în care industria și agricultura sunt în continuă reducere și redimensionare, traversând un trend descendent. Globalizarea presupune, în același timp, o împărțire severă între cei foarte bogați (prea puțini) și cei foarte săraci (prea mulți). O asemenea evoluție nu este neapărat un rezultat al globalizării, dar, printr-o analiză atentă, se poate remarca faptul că globalizarea are darul de a accelera fenomenul de ștergere a unor sisteme economice, cu rădăcini locale și desigur apariția acestor decalaje sociale.

Vorbind despre acestea din urmă, ele sunt profund ancorate și într-un anumit tip de cultură ce le acompaniază, ajungându-se într-un final la ștergerea acesteia. Este și cazul României, în care evoluția economică din mediul rural și ștergerea tradiției prin plecarea celor mulți din acest mediu, conduce la părăsirea tradițiilor locale deci a culturii. Se vorbește foarte mult, astăzi, despre o moștenire a secolului trecut, în care normele etice și morale sunt reconsiderate și ca urmare a fenomenului de globalizare. În discursul său, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, scotea în evidență, de exemplu, în mod voluntar, carențele de ordin național și cultural ale Uniunii Europene, atrăgând atenția asupra riscului aplicării sintagmei unitate în diversitate. Dacă până în secolul XX, tradițiile naționale constituiau puncte de reper, norme etice și morale, astăzi, acestea se estompează și voit sunt șterse, în accepțiunea sa, în contextul europenizării statelor bătrânului continent.

Până la un punct, putem accepta remarcile sale, în care subliniază că specificul național, cultural, sub aspectul tradițiilor, poate dispărea, în dorința aceasta de uniformizare europeană și firesc, liderul rus nu vede cu ochi bun acest aspect, prin crearea unui bloc compact sub natură național-cultural, Europa cunoscând o bipolarizare accentuată: U.E. versus Rusia.

Reclame

Între comunism și capitalism, rămășițele unei foste țări bogate

Despre economia din România înainte de ‛89 și despre rămăşiţele care au dispărut cu desăvârşire în momentul când ţara noastră a fost integrată în Uniunea Europeană, am tot citit fie tangențial, în diverse articole sau studii, fie într-o serie de lucrări de specialitate, fiindu-mi greu să accept că perioada comunistă reprezintă doar o pată neagră pentru economia românească.

Unde a greșit Nicolae Ceaușescu, atunci când România, până în 1982, a fost singura țară comunistă care obținuse credite de la Fondul Monetar Internațional (F.M.I.), de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (B.I.R.D.), dar și de la Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (organizație sovietică)? În 1983, un raport al F.M.I. sublinia necesitatea unor „schimbări profunde în sistemul financiar al României”. Iată cum istoria se repetă, iar țara noastră se împrumută și astăzi, deși avem o grămadă de specialiști în economie capitalistă. Sau poate asta înseamnă capitalismul (sic!), dar nu am înțeles noi mecanismele sale reale. Știți care a fost reacția lui Nicolae Ceaușescu în fața directivelor impuse de F.M.I.? Rambursarea înainte de termen a datoriei externe, socotită ca o prioritate de stat.

Prin comparație, nu știu ce s-ar putea spune despre economia capitalistă a ultimilor 28 de ani în România, când, spre exemplu, în industrie, o evidență a fabricilor în funcție astăzi, numeric nu ar depăși probabil 5% din totalul existent în 1989, puțin peste 1000 de unități. Sau asta înţeleg marile puteri ale U.E. când vorbesc despre economia din ţări precum România, ca fiind la „recuperare intensivă”? Vehicularea unui singur concept: privatizarea, care în teorie ar fi adus retehnologizarea și reintrarea pe piață, dar în practică nu a însemnat altceva decât lichidarea unităților (fabricilor), vânzarea utilajelor la fier vechi și eliberarea terenurilor aferente, acaparate rapid de investitori din alte țări.

De prea mulți ani, fie la putere, fie în opoziție, politicienii români au închis ochii, fără a uita să strângă în mână, mai tare, punga şi averea căpătuită de pe spinarea celor mulţi şi tot mai săraci. Acestora din urmă li s-a impus să strângă doar cureaua, așa cum s-a întâmplat și în 1983, iar istoria iată s-a repetat. Diferența între comuniști, tehnocrați sau politicieni români de astăzi? Rămâne să o constatați în continuare.

România se împrumută astăzi în stânga şi-n dreapta, uitând probabil că orice împrumut trebuie restituit şi cu dobândă. Cei care se fac a nu pricepe cum stă această treabă, ne-au afundat în datorii, dar continuă să încerce să ne convingă că direcţia României este cea corectă.

INEDIT: Fotografii cu desenele rupestre de pe Cheile Sohodolului din Gorj

Între anii 1925-1930, academicianul C.S. Nicolăescu-Plopșor, nimeni altul decât nepotul deputatului gorjean Dincă Schileru, descoperea câteva picturi rupestre, a căror publicare avea să facă subiectul unor dezbateri aprinse.

La nord de satul Runcu, în locul zis „Lunca cu Pruni”, din Cheile Sohodolului, în dreptul Peșterii Popii, pe malul stâng al râului Sohodol, C.S. Nicolăescu-Plopșor a descoperit o serie de gravuri rupestre „executate cu priboaie de bronz sau fier”. Descoperirile au fost ulterior publicate în „Arhivele Olteniei” și reprezintă „imagini antropomorfe și zoomorfe, desene geometrice și simboluri solare”.

În ultimii ani s-a scris, în general fără o sumară verificare a surselor de documentare, despre manifestările artistice preistorice din județul Gorj: desenele rupestre. Pe foarte multe site-uri care promovează turismul din Gorj, desenele rupestre de la Runcu, de pe Cheile râului Sohodol, constituie veritabile atracții, pentru curioși. Dezamăgire cruntă însă! Desenele rupestre de aici nu sunt de găsit…

De la academicianul C.S. Nicolăescu-Plopșor, la abatele francez Henri Breuil

După ce a copiat desenele și gravurile, reputatul arheolog cu origini gorjene le-a trimis abatelui Henri Breuil. Pe vremea aceea, francezul era autoritatea necontestată a arheologiei paleoliticului și a artei rupestre primitive. În 1924, de pildă, acesta se afla în Ardeal, unde săpa în mai multe peșteri, împreună cu profesorul Marton Roska.

Răspunsul abatelui a aprins speranțele că reprezentările artistice de la Runcu, de pe Cheile Sohodolului, sunt autentice. El le-a comparat cu picturile și gravurile din Spania și Scandinavia, de vârstă neo-eneolitică.

Imagini zoomorfe vechi de mii de ani

Exista însă în desenele rupestre de pe Cheile Sohodolului o aură de mister. În afară de C.S. Nicolăescu-Plopșor, nu a mai văzut nimeni picturile și gravurile rupestre de pe Cheile Sohodolului, sau aproape nimeni. Practic nu exista nicio dovadă a existenței lor, în afara mărturiilor și reproducerilor lui C.S. Nicolăescu-Plopșor. În repetate rânduri chiar, în ultimii ani, specialiștii români au căutat desenele rupestre indicate de acesta, fără a le da de urmă. Se pare totuși că unul dintre cercetătorii locali, prof. Grigore Smeu a reușit să identifice presupuse desene rupestre publicând și un studiu în această direcție.

Personal, am căutat sistematic desenele rupestre de pe Cheile Sohodolului, începând cu vara anului 2011, fără a le da de urmă. În 2017 însă, însoțit de prietenul Valentin Diaconescu, am ajuns la nord de satul Runcu, acolo unde se crede că ar fi fost Lunca cu Pruni, despre care scria C.S. Nicolăescu-Plopșor, în anii ʽ30. Locul indicat coincide cu unul dintre versanții Cheilor Sohodolului, aici identificând reproducerile distinsului savant în urmă cu 90 de ani în „Arhivele Olteniei”, alături de alte imagini antropomorfe și zoomorfe, desene geometrice și simboluri solare de vârstă neo-eneolitică.

În aceste zile am întreprins o nouă vizită pe Cheile Sohodolului, realizând și câteva fotografii la misterioasele desene rupestre care își leagă numele de C.S. Nicolăescu-Plopșor. Puse în valoare, acestea pot deveni una dintre atracțiile istorice ale Gorjului!

 

România Centenară

În semn de recunoștință pentru cei ce n-au pregetat să-și jertfească tinerețea, visele și viitorul pentru patrie și neam: „Au căzut la datorie, apărând glia lăsată moștenire de Burebista și Decebal. Noi și Munții Predealului mereu îi vom plânge. Etern le vom aprinde o lumină în suflet și un gând pios, mereu se va îndrepta spre ei!
(Cimitirul Internațional al Eroilor din Predeal, 19 august 2018)

20180818_111546

Românii și România anului 2018

Două treimi dintre români habar nu au care este rolul puterilor în stat, al Parlamentului și al Guvernului, în general, sau al Președintelui, în particular. Să ne surprindă că doar 34% dintre cei chestionaţi, conform unui studiu dat recent publicităţii de Asociaţia ProDemocraţia, au identificat rolul Președintelui – acela de a reprezenta statul român și de a fi garantul independenței naționale, al unității și integrității teritoriale a țării? Alţi 34% dintre respondenţi au afirmat că rolul Președintelui este să vegheze la bunul mers al ţării şi să îmbunătăţească nivelul de trai al populaţiei, iar restul au vorbit despre rolul de conducere sau de reprezentativitate, iar 10 % au dat răspunsuri negative la adresa Președintelui. Asta aşa pentru a ne face o idee despre cei care de 28 de ani votează în România. Nu ar fi rău dacă buletinele de vot ar include pe viitor şi câteva întrebări din Constituţia României, mai cu seamă Articolul 80, pentru viitoarele alegeri.

Ştiţi ce e trist? Că la ultimele scrutinuri electorale, în secţiile de votare din România, am văzut prea puţini tineri, dar suficient de mulţi bătrâni care atunci când au avut ştampila de vot în mână s-au gândit la viitorul nepoţilor lor. România ultimilor ani suferă de o criză acută de ignoranţă a tinerilor, pentru care non-valorile au devenit valori şi modele. Pe ei și pe românii din diaspora îi vedem însă tot mai des la proteste, bâlbâind ceva ce nici ei nu înțeleg prea bine, animați de un soi de solidaritate ambiguă prezentă pe rețelele de socializare, acolo unde sunt îndemnați să manifeste deschis împotriva unor reprezentanți ai clasei politice aleși prin vot, în mod democratic. Nu #rezist, nu proteste, nu cuvinte obscene însăilate pe te miri ce, nu intimidările diasporei înseamnă democrație în România.

Da, știm și faptul că mizând pe ignoranţa unora şi prostia altora, politicienii români, indiferent de culoarea politică, și-au adaptat stilul unui anume soi de capitalism în care de cele mai multe ori primează interesul personal, fără a fi interesaţi să asigure „viitorul ţării”, prin locurile de muncă, educaţie sau sănătate. Sigur, toate acestea sunt mai puţin prioritare atunci când locuiești într-o vilă de sute de miliarde de lei, conduci una sau mai multe mașini de zeci de mii de euro, îţi tratezi problemele de sănătate în clinici particulare din străinătate sau îţi trimiţi copiii la studii în afara ţării.

România suferă astăzi și odată cu ea, toți cei care simt românește sau știu că Președintele veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice, că nu caută să instige, ci să exercite funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.

Produsul unui sistem educațional reprezintă viitorul unui popor

Începem editorialul de astăzi cu o întrebare care chiar dacă nu se află pe buzele multora, cu siguranță naște noi întrebări și generează diverse răspunsuri. Ce ar trebui făcut pentru ca școala să redevină acel loc în care copiii își însușesc adevăratele valori morale, învață să fie oameni, învață să prețuiască munca și puterea educației?

Cu cât nivelul educațional al României descrește, cu atât mai mult scad și șansele noastre de redresare ca țară. Produsul unui sistem educațional reprezintă viitorul unui popor. Dacă acel produs final e defect, mediocru, lipsit de valori morale și onestitate, atunci nici nu putem avea pretenția unei evoluții. Afirma un fost președinte că „școala românească scoate tâmpiți”. Reacția imediată a întregii opinii publice a fost una de vehementă dezaprobare.

Astăzi, un alt președinte, declară că un sistem educațional performant necesită, printre altele, „un segment preuniversitar suficient de consistent, dar nu bazat exclusiv pe acumulare  de informații, ci pe o formulă duală care îmbină în mod creativ teoria cu practica și care oferă opțiuni diferite de ieșire, în funcție de abilități și competențe”. Da, știm deja că este nevoie de un sistem propriu și performant în educație, pe bază de „proceduri”. Ce facem însă atunci când aplicăm teorii fără fond?

S-a afirmat prea des că, în urmă cu vreo 10 ani, mecanismul de învățare încă era unul rudimentar, bazat pe memo-rarea a sute de pagini și nu pe stimularea creativității și libertății de exprimare a elevilor. Astăzi, subiectele nerezolvate la Evaluările Naționale și Bacalaureat, deși au un grad redus de dificultate, au devenit ținta petițiilor online. Cum e mai bine, sau cui aparține vina? Poți să-i ceri implicare și putere de muncă unui dascăl atunci când remunerația lui pe o lună este echivalentă cu prețul telefonului mobil al unui elev care vine la ora lui cu lecția neînvățată, deranjează colegii sau răspunde obraznic când este scos la tablă? Nu generalizăm, cu toate că astfel de cazuri există în aproape fiecare clasă.

Mergem pe stradă și dăm la tot pasul de proastă creștere, limbaj vulgar și gesturi obscene. Ajungem să ne gândim mereu la ce nivel de educație ne situăm noi, ca nație? De ce copii de școală generală îți lezează timpanul cu înjurături murdare și comentarii răutăcioase la adresa oame-nilor în vârstă sau elevii de liceu ies în evidență mai mult prin modul ostentativ de a se îmbrăca sau afișa un telefon mobil de ultimă generație? Parcă avem de-a face cu mai multe întrebări decât răspunsuri, iar atunci când acestea ne copleșesc dăm vina pe „sistem”.

În ce măsura cei care trec prin școală rămân într-adevăr cu ceva după, iar aici nu ne referim doar la cunoștințe și competențe, ci și la valori morale? Pentru că un om educat și cultivat are întâi de toate valori morale și principii pe care le respectă. Pe acest cumul de valori se construiește o societate, nu pe cârpeli și false exemple de viață, promovate tot mai mult în societatea românească, fără ca școala, pentru a le face față, să poată aplica „procedurile” care se impun. Deși avem „n” proceduri în sistem, cele pentru valori și principii… lipsesc.

La 313 ani de la moartea lui Cornea Brăiloiu, misterul apariției unei sfere luminoase suscită și astăzi curiozitate

În urmă cu 313 ani, pe 13 iulie, „într-o vineri, leat la vremea chindiei,  se stingea din viaţă Cornea Brăiloiu, mare ban al Craiovei. În vizitele de documentare pentru cartea Biserica din Vădeni. Trecut și prezent (apărută în 2007, la Târgu-Jiu) sau pentru romanul Blestemul la care lucrez în prezent, l-am identificat pe Cornea Brăiloiu pictat în pronaosul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Vădeni, în pridvorul bisericii  Sfintei Mănăstiri Tismana, dar și Mănăstirea Sfinții Voievozi de la Baia de Aramă . În toate cele trei fresce, marele ban al Craiovei impresionează prin ţinută şi atitudine. Despre personalitatea sa aflăm din mărturiile vremii că „era un bărbat aspru, cu judecată, prompt şi iscusit în răspunsuri”.

cornea braoiloiu

Marele ban Cornea Brăiloiu, frescă Biserica Adormirea Maicii Domnului din Vădeni (Târgu-Jiu)

Despre moartea marelui ban dar și despre un fenomen straniu care s-a petrecut a doua zi, în timpul slujbei de înmormântare, aflăm dintr-o mărturie a vremii, aflată în arhivele craiovene, cunoscută sub numele de Cronica lui Tănasie: „Şi când au fost la iulie 13, într-o vineri, leat la vremea chindiei, sufletul în mâna îngerului lui Dumnezeu s-au dat. A doua zi, sâmbătă, în tron trupul l-au aşezat şi părintele Chir Athanasie egumenul sfintei mânăstiri, împreună cu cucernicul întru ermonahi chir Pahomie, carele multe călătorii au făcut cu dumnealui la Ţaringrad şi la Odrii, avându-l rugător către Dumnezeu şi cu mulţime de egumeni şi de preoţi la sfânta mânăstire l-au dus…. Iar acolo aşa, în vederea multora, deasupra trupului său, în cer, mare şi luminată stea s-au văzut şi pîn`s`au făcut slujba pagrebanii toţi la dânsa au privit. Şi după ce în pământ s-au astrucat, steaua nu s-a mai văzut…

Steaua, la care se referă cronica, era probabil o sferă luminoasă care s-a manifestat timp îndelungat, atât cât a durat slujba de înmormântare, în privirile a mii de credincioşi adunați de un eveniment atât de rar în zonă, respectiv îngroparea unui personaj foarte important. O astfel de sferă luminoasă ar fi putut să fie chiar un obiect zburător neidentificat (OZN) descris, în maniera proprie nivelului de percepție al oamenilor epocii, în urmă cu trei secole de către cronicarul Tănasie în a sa lucrare.  Zona mănăstirii Tismana, se afirmă în unele lucrări și site-uri, prezintă un interes energetic teluric şi cosmic deosebit. Datorită gradului său ridicat de spiritualitate, Sfântul Nicodim ştia de existenţa acestui punct sacru pe care l-a căutat mai mulţi ani la rând prin apropieri succesive, fiecare etapă beneficiind de o mânăstire pe suprafaţa Olteniei, mai întâi la Vodița, apoi la Vișina. În faza finală căutarea a fost mai frenetică, călugărul Nicodim, pe atunci, folosindu-se de un toiag de fier cu care lovea pământul, acesta comportându-se ca o antenă a subteranului. Aşa a găsit acesta și amplasamentul mănăstirii de la Tismana. O astfel de energie aparte ar putea atrage prezențe misterioase, greu de explicat chiar și pentru generația contemporană? Mit sau realitate, prezența unui obiect zburător neidentificat  în urmă cu peste 300 de ani deasupra Mănăstirii Tismana, nu poate astăzi decât să suscite curiozitate și  de ce nu, să fie subiectul unor discuții pro sau contra acestui fenomen.