„Pe Craiu nu îl lega nimic de pământ! Pe mormântul său, au plans camarazii și fetele de pretutindeni au adus flori de l-au acoperit. Putea-va oare lacrămile și florile să-l împace în fine, cu pământul încât să-i fie ușoară țărâna ce îl acoperă? Sigur că nu. Sufletul său sburdalnic va rupe și aceste legături pentru a-și relua avântul iar dorul și amintirea acelor cari l-au cunoscut și l-au iubit, căutându-l prin zări, vor aduce, de câte ori un avion va străluci în soare, cuvintele obișnuite în chip firesc pe buze: Zboară Craiu!” (căpitan obs. Grigore Gafencu, din rezerva Aviației, în „Cultul eroilor noștri”, An II, nr. 3, 1921, p. 10)

Astăzi, primul As al aviației românești, eroul gorjean Vasile Craiu, nu are o cruce la căpătâi, o placă comemorativă sau un monument funerar, nici măcar un mormânt, care să amintească celor de mâine cuvintele aflate pe buzele tuturor în anii Primului Război Mondial: „Zboară Craiu!”. Zbor lin, eroule, în împărăția de dincolo, a neamului românesc, și veghează-i pe toți ai tăi!