Deşi am avut suficiente alternanţe la guvernare în ultimii 30 de ani, democraţia românească în loc să se consolideze, dă semnele unei crize generale fără precedent. Încrederea publică în instituţiile fundamentale ale ordinii democratice este la pământ. Concurenţa sănătoasă a partidelor care să furnizeze stabilitate politică este înlocuită de conflicte, veritabile lupte de gherilă politică, de „înţelegeri oculte” ale intereselor particulare oportuniste, în timp ce opoziţia ia forma unor facţiuni incapabile să transmită mesaje coerente, unite doar de exerciţiul corupţiei şi frica răspunderii penale.

Nimic nou până aici, veţi spune. Ce vor atunci românii? Cu siguranţă nu o societate controlată de un stat atotputernic, dar nici una aruncată în haos de pieţe dezordonate aflate în goană după profituri mincinoase, constituie obiectivul de perspectivă. Specialiştii s-au grăbit să afirme în ultima vreme că „ar fi o eroare ca eşecul politicilor capitaliste din România să retrezească din adormire concepţiile falimentare şi învechite despre un stat care naţionalizează economia, dar ar fi o eroare şi mai mare ca statul să asiste pasiv la dezmăţul corupţiei sau al pieţelor nereglementate care distrug peste noapte comunităţi întregi de oameni.” Ca întotdeauna specialiştii spun totul şi nimic.

Suntem parcă prea dezamăgiţi de actuala clasă politică şi de sistemul care a împins România într-o criză generală. Afirmam că nu parcurgem doar o criză economică, socială, morală şi politică, ci şi una de încredere, de credibilitate, de autoritate şi nu în ultimul rând de soluţii. Acestea din urmă sunt cele care lipsesc cu desăvârşire.

Ce sunt de fapt schimbările la nivelul conducerilor instituţiilor excesiv politizate ale României? Soluţiile de compromis ale politicienilor dezinteresați de România și preocupați doar de propriul buzunar. Lipsesc valorile, principiile și responsabilitatea. România se prăbușește în fiecare zi sub greutatea bocancilor clasei politice!