Lagăre pentru sfinţi

De mâine vom construi prăpăstii între noi – după proiectul zidurilor fără case,   şi lagăre pentru sfinţi întru odihna…

Ziduri fără case

Zidurile nu mai au case în acest oraş,   Iisus a intrat călărind un măgar   şi uşile templului deschise…

Grădina de vizavi

Nu mai locuiesc în mine.   În dispreţul lui Dumnezeu, mă sprijin pe-un perete vizavi de grădina în care Adam…

Vitraliu

Cu unghiile tale Doamne, cum scrijeleşti aşa sufletul meu, vitraliu sfânt îmi pare că devin şi ţintă pentru îngeri.  …

Accesorii

Foşnet de aripi în colivia îngerilor – ospiciu de lux.   În trecerea la cele veşnice se amanetează puţină aghiazmă…

Semnal editorial

Amintiri, locuri şi oameni din alte vremuri, cartea publicistului Marin Dumitru, apărută de curând la Editura Arves din Craiova, reprezintă…

Apocalipsă

Se moare pe ruguri de paie şi sfinţi plictisiţi fredonează Ave Maria,   caii apocalipsei înhămaţi la şaretă.   Bat…

Poezii din turnul cu sfinţi

În urmă cu aproape o lună de zile am finalizat manuscrisul de poezii, intitulat Livezi de oase, care cuprinde versuri…

Despre cultură

Lumea artelor trece printr-o perioadă de transformări neobişnuite ca să nu-i spunem criză, nu atât reală cât mai degrabă artificială,…

Transcedere

Chiar astăzi, răstignit între cuvinte îmi simt cum sufletul transcede către tine…

Gorjeanul Zilei

Gorjeanul Zilei 29.03.2011 – Andrei Popete Pătraşcu este omul zilei pentru că s-a implicat activ în organizarea manifestărilor realizate la…

9 micropoeme

LITIGIU   Între bărbat şi femeie Dumnezeu aşezând un măr   – litigiul izgonirii…     PREA DEVREME   Coboară…

Şapte poezii…

ASFINŢIT   În podul palmei am închis asfinţitul   – lumina ce sfârteca cerul coborând de pe cruce…   OSTENIRE…

Fără gânduri

Respir tăcerea mărşăluind spre vise în subconştientul nopţii   – umbre fără gânduri din stele obsidiane oniric zămislite…

Cuvintele păsări

Ca într-o colivie mi-e sufletul înconjurat de gânduri.   Din palme îmi cresc cuvinte ce se transformă în păsări –…

Denunţ

Pe tabla de şah nebunul a devenit rege.   Trag linie între mine şi lume.   Stăpân îi sunt celui…

Umbra mea

Zăpezi sihastre coboară spre noi   – ca o trădare fără răspunsuri, cu umbra mea încă greblez pământul…

Sărbătoarea de Dragobete

Ion Ghinoiu, în „Obiceiuri populare de peste an – Dicţionar” (1997), asociază numele de Dragobete cu un personaj din mitologia…

Rugină

I-am oferit acelei aripi un trup, iar ea mi-a aşezat un nimb de rugină pe creştet.

Vitralii

Lângă umbra gândului tău insistent zâmbeşte asfinţitul.   Vitraliile nopţii, ascunzându-ţi privirea desenează obtuz utopii ce vindecă perfid agonia tăcerii…