Lumea artelor trece printr-o perioadă de transformări neobişnuite ca să nu-i spunem criză, nu atât reală cât mai degrabă artificială, în care lamentările îşi au locul lor. Voit aprofundată de toate mediile capabile să acţioneze în sprijinul relansării unei culturi normale, această „perioadă-criză” la nivelul artelor are şi rolul ingrat de catalizator cultural. Nu cred că ne putem plânge de lipsa artei autentice în acest cotidian saturat de kitsch-uri. Arta de bună calitate în general este într-o ascensiune formidabilă. De altfel, săptămânal au loc vernisaje, simpozioane, festivaluri, iar editurile scot mii de cărţi – este drept, în ziua de azi cantitatea dă tonul, contează mai puţin calitatea.

Dar unde intervine problema care intrigă şi irită în aceeaşi măsură atât oamenii de cultură cât şi simplii iubitori de artă? Numărul consumatorilor de cultură din ţara noastră este mai mic decât numărul celor ce fac astăzi cultură în România, iar în lumea artelor acest aspect se resimte. Pare paradoxal acest fapt prin unicitatea sa, dar real. O realitatea a cărei reclădire pare doar un vis îndepărtat. Poate ar mai fi de ştiut şi aspectul care, aflat într-o nepermisă umbră de contur, potenţează realitatea firească, în cele din urmă.

Preţul şi calitatea sunt cele două talere ale balanţei ce cântăreşte astăzi cultura. Din nefericire pentru marea majoritate, preţul atârnă de fiecare dată greu. Este o atitudine care creează plafonarea şi, nu în cele din urmă, adevărate sincope. Cel care se îndeletniceşte cu arta trebuie să înţeleagă faptul că apropierea de publicul său este esenţială. Generaţia tânără, de exemplu, poate constitui o categorie ţintă pentru noul val din lumea artelor. Perioada de „transformări neobişnuite” de care aminteam poate aduce un nou suflu benefic, revigorant. Vreau să cred că, în cele din urmă, se va descoperi locul pe care cultura tinde să îl ocupe în viaţa cotidiană supusă de altfel perisabilităţii..

Este limpede încercarea celor în măsură să creeze structura unei vieţi culturale ascendente, dar lipsiţi de aportul, cel puţin moral, al celor vădit incomodaţi de „simple” mirări, nu se întrevăd bune auspicii. Redimensionată, lumea artelor ar putea beneficia de acel climat prielnic freamătului creator de care „cetăţenii din lumea artei” au trebuinţă. Truda acestora este, nu în cele din urmă, truda sufletelor ce consimt să împartă fericirea cu toţi.