O serie de monumente și opere comemorative de război din județul Gorj au fost distruse sau au dispărut în ultimii ani, fără ca autoritățile să aibă vreo reacție. Conform Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, în județul Gorj există peste 150 de opere comemorative de război, două dintre acestea aflându-se pe lista monumentelor istorice din România. Conceptul de operă comemorativă de război, așa cum este definit în Legea nr. 379/2003, include edificii, monumente de artă, plăci și altare comemorative, troițe, cruci, cenotafuri sau orice alte construcții realizate în memoria eroilor.
În Gorj, din nefericire, monumentele și opere comemorative de război sunt condamnate neglijenței și indiferenței autorităților. Doar prilejul unor ceremonii de anvergură au făcut ca Cimitirului Internațional al Eroilor din Târgu-Jiu, unde au fost înhumați peste 1.500 de eroi români, germani, austrieci, unguri și ruși, să fie reamenajat de conjunctură, astăzi, în incinta acestui cimitir regăsindu-se doar câteva însemne de căpătâi și morminte ale eroilor căzuți pe teritoriul județului Gorj în timpul Primului Război Mondial.
În ultimii ani o serie de monumente și opere comemorative de război au fost furate, abandonate, năpădite de buruieni, deteriorate sau chiar distruse în totalitate. În cimitirul catolic din Târgu-Jiu, de exemplu, parcela eroilor polonezi este neîngrijită și abandonată. La Brătuia, în comuna Dănești, există un monument inaugurat în anul 1930, de sub care izvorăște ca prin minune o apă rece care ostoiește setea trecătorilor. Un vultur de piatră, ale cărui aripi măcinate de timp sunt astăzi susținute cu sârmă pentru a nu cădea, veghează memoria pilduitoare a gorjenilor ce s-au jertfit în luptele de la Jiu, Mărăști, Mărășești și Oituz, alături de „Semnul aducerii aminte”, dăltuit în bronz, credem noi, singurul păstrat pe teritoriul Gorjului. La Rasovița, abia mai poate fi recunoscută relicva unei vechi cruci amplasată de germani în anul 1919. În alte localități din Gorj au dispărut cu desăvârșire troițe închinate eroilor gorjeni, iar monumentele se află într-o nepermisă stare de degradare, lovite, zgâriate, crăpate, cu părți furate și scrisul ilizibil, lipsite de vulturi, simbolul drept al credinței și jertfei eroilor pe ale căror oase odihnește astăzi pământul Gorjului.