România, ţara tuturor posibilităţilor, s-a vândut ieftin, pe bani puţini, atârnând pe talerul unei balanţe ridicol de măsluite, în care totul era de vânzare. Mai puţin iluziile, acestea oferindu-se gratis odată la patru ani, sau după caz, la cinci. S-a vândut flota naţională, s-au vândut societăţi (industriale, comerciale) pe nimic, doar-doar companiile mari vor veni să investească aici, s-a vândut chiar şi pământ românesc. Negustorii nu au tocmit, nu au negociat, doar au vândut. Desigur, aproape totul pe doi bani, ca să nu ieşim din tipar.

Pentru ca semnele de însănătoşire a României să fie evidente ar trebui să se înceapă cu acest prim capitol, iar ţara asta, să nu mai fie de vânzare, nici ieftin, nici scump. Treptat se poate relansa şi industria şi agricultura, iar oportunităţile economice să reapară. Pentru toate acestea e însă nevoie, de un Guvern care să îşi onoreze promisiunile și de o altă clasă politică.

Să mai spunem că acest an a debutat altfel decât unii dintre români s-ar fi aşteptat. Taxele şi impozitele nu s-au diminuat, dimpotrivă, Consiliile locale având acum mână liberă, iar bugetul pe anul 2013, cu foarte multe semne de întrebare, arată altfel decât se estima.

Dezechilibrele economice pe care le-am contabilizat în ultimii ani atrag atenţia că în România există în continuare o piaţă nefuncțională. Exporturile şi investiţiile sunt încă deficitare, iar consumul, principalul motor al creşterii economice nu este deocamdată funcţional. 

Fie că ne place sau nu, România continuă să funcţioneze pe datorie, iar la vechea datorie Guvernul Ponta a adăugat în anul 2013 noi datorii. Renunțăm la ideea zeflemistă a analiștilor occidentali că avem mentalitate de „supravieţuitori”, posedând „tehnici de supravieţuire dezvoltate în timpul crizelor epocii Ceauşescu”, precizând că românii de astăzi nu mai seamănă cu românii de atunci, economia de atunci nu mai seamănă cu economia de azi, după cum nici leul românesc nu mai este ce-a fost odată. Dacă toate acestea sunt doar etape ale colonizării, ce va urma după?

Ne-am obişnuit ca oameni şi instituţii ale statului să caute mereu vina altora pentru propriile neîmpliniri sau eşecuri, încât nimic nu pare nou, la vremuri noi. Cum a stat treaba și cu marca înregistrată „Să trăiți bine”, tot președintele ne-a lămurit: „Nu a fost promisiune! Doar urare!”.