În aceste zile Biblioteca Județeană „Christian Tell” din Târgu-Jiu găzduiește expoziția de fotografie „Veneția. Orașul dintre ape”, realizată de Daiana Popescu, o tânără de 16 ani pasionată de fotografie, membră a Fotoclubului C.N.E.T. de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”.
Liceenii pasionați de fotografie de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” continuă să impresioneze și în această toamnă. Printre aceștia se numără și Daiana Popescu, elevă în clasa a X-a, profilul bio-chimie, care a transformat fotografia din pasiune în stil de viață. „Iubesc fotografia și mă despart foarte rar de aparatul de fotografiat. Lumea văzută prin intermediul obiectivului de fotografiat e altfel, în primul rând pentru că îți permite să vezi ceea ce dorești. Lucruri plăcute, frumoase, care să te inspire, sau să impresioneze pe alții atunci când privesc o fotografie realizată de tine. De curând am vizitat Veneția, un oraș care fără a fi spectaculos prin magnitudinea sa, impresionează prin șarmul și istoria sa. Sigur că poți surprinde prin intermediul aparatului de fotografiat și o altă latură a Veneției, dar ca și în cazul oamenilor, nu poți spune că placi cu adevărat o persoană până nu îi vezi și defectele, iar când și defectele astea au un șarm aparte în ochii tăi, atunci e ceva serios. Știi sigur că îți vei dori să revii în Veneția, pentru că nu are cum să nu te fascineze unicitatea acestui loc și nu mă refer doar la specificul orașului, cel pe care aproape toată lumea îl ştie, cel care i-a dat numele de Oraşul dintre Ape, ci şi la toate micile particularităţi care derivă din această caracteristică principală”, ne mărturisește Daiana Popescu.
Veneția, visul oricărui pasionat de fotografie
„Fotografiile realizate de eleva noastră, Daiana Popescu, surprind contrastele fascinante ale orașului venețian, între apă și uscat, între vechi și nou, reușind să convingă să ne lăsăm fascinaţi de modul în care oamenii au reuşit să se adapteze şi să convieţuiască în aceste condiţii atât de ieşite din comun, de arhitectura sa, de canalele sale, de podurile sale, de romanticele gondole, de cântecele gondolierilor, de oameni, de cultură şi, de ce nu, de arta culinară a zonei, atât de particulară”, crede prof. Andrei Popete-Pătrașcu, coordonatorul Fotoclubului C.N.E.T.
O vacanță în Veneția, fără o plimbare cu gondola e aproape de neimaginat. „Se poate foarte bine și fără, dar ar fi păcat”, glumește Daiana, dar Veneția nu înseamnă doar apă și gondole. „Piața San Marco impresionează prin dimensiunile sale. La fel și Basilica Sf. Marco, având o arhitectură bizantină cu influențe gotice, un interior foarte spațios și pereții acoperiți de mozaicuri (făcute din bucățele de aur), iar stilul bizantin cu cel gotic se imbina spectaculos. Lipit de Basilica Sf. Marco se află Palatul Dogilor. O clădire impunătoare, în stil gotic, ce se îmbină cu cel renascentist, iar exteriorul este contruit din marmură albă. Imediat la stânga după Palatul Dogilor se află Puntea suspinelor sau Ponte dei Sospiri în limba italiană, denumită astfel pentru că cei care erau condamnați la moarte, mergeau spre Palatul Dogilor și de pe acest pod vedeau pentru ultima oară soarele, priveliștea lagunei și insula San Giorgio. Vis-a-vis de Palatul Dogilor se află Campanile, de fapt un turn înalt ce 99 de metri, unde se poate urca, iar de acolo se vede toată Veneția in splendoarea ei. Sunt acestea motive pentru care cred că Veneția este visul oricărui pasionat de fotografie”, ne-a declarat Daiana Popescu.
Minodora Sucea