Nu mică le-a fost surprinderea enoriaşilor unei parohii să afle că de ceva timp, parohia lor a fost împărţită în două. Pentru că tot aveau două biserici, una capelă, mai degrabă, căci tot era în incinta cimitirului, mai marele peste mitropolie s-a hotărât să facă două parohii. Cum în realitate acesta vroia să pună prea sfânta-i mână pe o parte din averea parohiei şi oamenii, simplii enoriaşi, s-au opus, presfinţitul a recurs la principiul „divide et impera” şi parte din avere a revenit celei de-a doua parohii. Nu a contat că la mijloc era şi testamentul unei vechi familii boiereşti, care dona întreaga avere bisericii din parohie. Înaltpreasfinţia sa nu s-a lăsat înduplecat nici de rugăminţile bătrânilor, legaţi de vechea rânduială, şi care acum aprind lumânări la capul morţilor lor în altă parohia. Aceasta e astăzi România, ţara în care se fură şi morţii. Ce blesteme răscumpărăm? Şi cum timpul nu s-a oprit în loc, după un an, morţii tot în parohia vecină au rămas.