Proiect de cercetare: „Viaţa spirituală în lumea satului interbelic. Judeţul Gorj”

     click aici PROIECT DE CERCETARE 

     În lumea satului românesc interbelic, problema cunoaşterii lui Dumnezeu în Biserica Ortodoxă se raporta la felul în care credinciosul şi-l reprezenta pe Dumnezeu, de altfel, aceasta fiind şi una din trăsăturile specifice fundamentale ale fiecărei religii sau credinţe.

      Acest tip de reprezentare indica nivelul de accedere la divinitate şi structura relaţiilor cu ea. „Cine este Dumnezeu?”, „Cum a apărut El?”, „Care sunt trăsăturile Lui specifice?”, iată doar o serie din întrebările pe care ţăranul român din perioada interbelică şi le adresa, plecând de la început, pe calea rugăciunii fără prea multe cuvinte, la proeminenţa contemplaţiilor sale. Oportună, pe această cale, ni se arată şi observaţia făcută de Părintele Stăniloaie în anul 1938, când afirma că trebuie: „să ne dezobişnuim de a mai considera pe ţărani nişte copii care nu înţeleg şi nu se preocupă de nimic din ceea ce formează conţinutul credinţei şi, prin urmare, îi putem purta cu vorbe goale spuse pe ton sentimental”.[1]

     În judeţul Gorj, viaţa religioasă a ţăranului, în care intră total poziţia creştină, alături de tradiţiile, credinţele, obiceiurile şi nu în ultimul rând sincretismele păgâno-creştine, nu poate fi neglijată. Tocmai de aceea ne propunem să identificăm specificul spiritual al spaţiul rural – dat de manifestările stratului păgân originar şi a elementului creştin adăugat – din această zonă a Olteniei, plecând de la imaginarul unei vieţi spirituale complexe.

     Nu vom miza în demersul nostru pe exhaustivitatea firească tratării unui astfel de subiect, încercând să determinăm o tratare proporţională cu interesul urmărit pe întreg parcursul lucrării.

      Metoda pe care o vom folosi în redactarea acestei lucrări va fi o îmbinare a metodei descriptive cu cea istorică şi exegetică, privind cele mai importante momente spirituale ale comunităţilor rurale, creştin-ortodoxe, din spaţiul judeţului Gorj.  

     Caracterul iniţiatic al foarte multor evenimente, sărbători, tradiţii şi obiceiuri religioase păstrate în lumea satului interbelic, vine să atragă atenţia asupra unui imaginar spiritual bogat în spaţiul Gorjului.

     De la complexul „ciclu familial” – naşterea, nunta şi moartea – la „ciclul calendaristic”, viaţa spirituală împletită cu cea comunitară, reprezentări mitice ş.a.m.d., spiritualitatea în lumea satului interbelic reflectă simplitatea pozitivă a sufletului, dar, în acelaşi timp şi starea de permanentă apăsare, în exprimarea de credinţă, faţă de Dumnezeu. 

     Dacă la sosirea lui din preexistenţă în existenţă, noul născut este primit cu duioase cântece de leagăn, la plecare în postexistenţă mortul este petrecut cu tânguitoare cântece de înmormântare.[2] Ori tocmai aici este „neînţelesul” credinţei în Dumnezeu. Deşi credinţa în supravieţuirea sufletului după moarte constituie un reper al spiritualităţii,[3] această veşnicie este asaltată de atâtea şi atâtea întrebări, încât îşi pierde din consistenţă. Dumnezeu nu este clintit, în lumea satului, ci doar postexistenţa alături de acesta.

     În contextul unui subsidiar accesibil doar celor iniţiaţi, credinţa creştin-ortodoxă se răsfrânge asupra practicilor din viaţa de zi cu zi a colectivităţii rurale prin simboluri şi reprezentări. Prezenţa principalului însemn creştin, crucea, de pildă, în gospodăriile ţărăneşti. Ea se afla fie adăugată pe acoperiş, fie traforată în frontoanele podurilor sau pe porţi, fie desenată pe pereţii caselor, fie în alte locuri.  Tot cu semnul crucii era însemnată şi pâinea înainte de a fi începută.

     Contextual, iată cât de variat era uzitat cultul creştin în lumea satului interbelic şi în ce măsură s-a menţinut acesta până în prezent.

     Incursiunea noastră în spaţiul spiritual al Gorjului rural, din deceniilor trei – patru ale secolului trecut, are darul de a edifica acele aspecte, cunoscute sau mai puţin cunoscute, din atmosfera conservatoare a unei vieţi religioase trăită intens, cu profunde semnificaţii existenţiale.

     Structurat în cinci capitole, proiectul de cercetare „Viaţa spirituală în lumea satului interbelic. Judeţul Gorj” (Incursiuni în imaginarul vieţii spirituale a judeţului Gorj, Rolul bisericii în viaţa satului, Marile sărbători religioase, Posturile, Tradiţii, credinţe şi obiceiuri religioase. Sincretisme păgâno-creştine), propune o tratare  în legătură cu  rolul fundamental jucat de viaţa spirituală în lumea satului interbelic argumentat fiind: ontologic, teleologic, moral, istoric şi teologic.

     Rolul bisericii în viaţa satului nu poate fi minimalizat, aceasta având un caracter formator prin rânduiala şi ritualurile impuse comunităţii spirituale.    Având ca scop binecuvântarea şi sfinţirea credincioşilor săi, precum şi a lucrurilor de care omul avea nevoie în viaţa sa religioasă, în general, biserica venea în spijinul doleanţelor de natură spirituală a omului din mediul rural în perioada interbelică.

     Biserica, era prezentă şi asista, „cu harul şi binecuvântarea ei”[5], pe omul de la sat, în toate momentele şi împrejurările mai importante ale vieţii sale, de la leagăn, până la mormânt. Ea îl întâmpina încă de la venirea lui pe lume şi îl însoţea până în ultimele clipe ale existenţei sale pământeşti, petrecându-l şi pe calea cea fără de întoarcere a mormântului.[6] Cele mai importante momente spirituale ale comunităţilor rurale, creştin-ortodoxe, din spaţiul judeţului Gorj tratate de noi în cuprinsul lucrării sunt: botezul, căsătoria şi înmormântarea.

      În Biserica Ortodoxă din lumea satului interbelic a judeţul Gorj, sărbătorile religioase se împărţeau în mai multe categorii, după importanţa lor.

a) Astfel, cele mai importante erau praznicele împărăteşti sau sărbătorile domneşti, care se referă la persoanele dumnezeieşti şi în special la Iisus Hristos. Între ele erau socotite de obicei şi sărbătorile Maicii Domnului, precum şi Duminica (sărbătoarea săptămânală a creştinilor)”[7].

b) A doua categorie o alcătuiau „sărbătorile sfinţilor mai importanţi, între care intrau şi sărbătorile sfinţilor români”[8], sărbătorile sfintei crucii, precum şi hramurile – sărbători religioase specifice fiecărui sat.

     Pentru a se putea păstra un echilibru între trebuinţele spirituale ale sufletului şi nevoia de hrană a trupului, Biserica a orânduit şi posturi şi ajunări, de una sau mai multe zile, înaintea unor sărbători mari, precum şi în zilele care amintesc de patimile şi moartea Mântuitorului Hristos.[9]

     Postul, adică abţinerea de la anumite alimente numite „de dulce”, pe un timp determinat, în perioada interbelică, în lumea rurală a Gorjului era un mijloc necesar pentru promovarea virtuţilor morale şi prin urmare pentru mântuirea sufletului.

     Postul înfrâna instinctele naturale şi „poftele cele rele ale trupului”, „întărea sufletul în lupta împotriva ispitelor, a patimilor şi ale viciului”. Dar, în general postul nu era privit ca fiind un scop în sine, ci numai un mijloc de a tinde la perfecţiunea morală, un exerciţiu spre virtute. De aceea, postirea de bucate, adică abţinerea de la mânare şi băutură, ca să aibă valoare religioasă, trebuia să fie însoţit şi de rugăciune, „de mărturisirea păcatelor, de umilinţă”.

     Un accent deosebit am pus pe supravieţuirea tradiţiilor religioase precreştine în viaţa spirituală a satului-ortodox interbelic resimţite şi în judeţul Gorj. Aşa, de pildă, amintirea zeilor furtunii a supravieţuit în legendele despre Sfântul Ilie, anumite mituri şi cultele diverselor zeiţe au fost integrate în folclorul religios al Sfintei Maria[10] ş.a.m.d.

     Ar fi zadarnic să menţionăm însă toate categoriile de „supravieţuiri păgâne”[11] (neortodoxe), limitându-ne în cele ce urmează la doar câteva exemple de sincretism păgâno-creştin, care să ilustreze rezistenţa moştenirii tradiţionale, până, iată, spre mijlocul secolului al XX-lea.

     Am ales complicatul ritual al celor Douăsprezece Zile, căci el are rădăcini în preistorie.[12] Deoarece nu îl puteam prezenta în întregul său (ceremonii, jocuri, cântece, dansuri, cortegii de măşti animaliere), am insistat asupra cântecelor rituale[13] de Crăciun, Anul Nou şi Bobotează.

     Am continuat cu mitul Dragobetelui, în credinţa populară din satele Gorjului interbelic, Sânzienele, obiceiuri de Paşti, Paparuda, unele reprezentări mitice cum ar fi: Muma Pădurii, Ielele, Şarpele casei, Uriaşii sau Jidovii, Zmeii, Arătările, Vârcolacii, Strigoii ş.a.m.d.

     Toate acestea evidenţiază aşadar potenţialul religios, spiritual, chiar ritualic, al satelor din spaţiul Gorjului interbelic.

     Prin aceasta se confirmă totodată şi complexitatea unei logici rurale asimilată şi transmisă din generaţie în generaţie, cu rol hotărâtor în desfăşurarea firească a vieţii spirituale din lumea satului gorjenesc.