Restitutio 18 noiembrie / 1 decembrie 1918. Marea Adunare Națională de la Alba Iulia

Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a avut loc la 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, fiind convocată de către Marele Sfat Național Român, prin Consiliul Național Român Central de la Arad, la care au participat 1228 de delegați pentru a vota Rezoluția de la Alba Iulia, prin care se pecetluia Unirea Transilvaniei cu Regatul Român. Locul desfășurării a fost cazinoul militar din Alba Iulia, într-o sală care astăzi poartă numele de Sala Unirii.

Sursă fotografie: Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.

În timp ce Transilvania şi Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, pe stil nou, 1 decembrie 1918, Regatul României şi Basarabia foloseau stilul vechi, 18 noiembrie 1918.

În „Manifestul Marelui Sfat Naţional din Ungaria şi Transilvania”, dat publicităţii la 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, adresat popoarelor lumii, se arăta că naţiunea română şi-a declarat voinţa de a se constitui într-un „stat liber şi independent protestând, totodată, împotriva încercării guvernului ungar de a o supune dominaţiei şi oprimării”.

Redăm o fotografie care surprinde atmosfera Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, din ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, realizată de Samoilă Mârza, singurul fotograf care a imortalizat acel moment de aur al istoriei României, cu un aparat de fotografiat cu burduf, achiziționat din banii obținuți în urma vânzării unei perechi de boi. Tehnica de fotografiere greoaie și vremea neprielnică i-au permis să realizeze numai cinci fotografii care au fost folosite de delegația română la Conferința de Pace de la Versailles, pentru ca aliații să vadă clar susținerea populară a evenimentului. Este posibil ca și ele să fi influențat decizia Marilor Puteri de a recunoaște Marea Unire.

La Alba Iulia, Samoilă Mârza a încercat să intre în sala în care se desfășurau discuțiile, dar, întrucât nu avea credențional (permis de intrare), i-a fost refuzat accesul. Pentru această ceremonie importantă fusese angajat un fotograf german, pe nume Arthur Bach, dar care, din motive necunoscute, nu s-a mai prezentat la eveniment.

Din fericire, Samoilă Mârza a avut inspirația de a realiza cinci clișee (imagini fotografice negative): trei cu mulțimile care asistau la evenimentul istoric, pe Platoul Romanilor, și două cu tribunele oficiale, la care au luat cuvântul dr. Aurel Vlad, președinte al Consiliului Național Român, Episcopul greco-catolic Iuliu Hossu și Episcopul ortodox de Caransebeș Miron Cristea. Acestea au rămas singurele imagini de la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s