Astăzi, gorjenii ar fi trebuit să-l omagieze pe generalul Ioan Culcer! Au uitat, așa cum se întâmplă tot mai des când vine vorba despre istorie și eroi!

În urmă cu 168 de ani, se năștea la Târgu Jiu, generalul care a condus Armata I Română în timpul Primului Război Mondial.
Generalul Ioan Culcer s-a născut în ziua de 29 iulie 1853, la Târgu Jiu, fiind al patrulea fiu al doctorului Dimitrie Culcer şi al Anicăi Otetelişanu. A ales cariera militară încă de tânăr ca absolvent al Şcolii Militare şi locotenent în Războiul de Independenţă. După războiul din 1877-1878 îşi va continua studiile la Şcoala Politehnică din Paris şi Şcoala de Aplicaţie de la Fontainbleau. A promovat fiecare grad militar şi funcţie până la cea de inspector general al Armatei Române.

În timpul Primului Război Mondial el va fi numit la început la comanda Armatei I. Încă din 1914 fusese unul dintre cei care militaseră pentru neutralitate deoarece cunoştea situaţia dezastruoasă a armatei, slab echipată şi înarmată, dar cu toate acestea stătuse totdeauna departe de patimile politice. Până şi participarea noastră la război fusese văzută diferit de generalul gorjean, el militând pentru o ofensivă în sud, o joncţiune cu grecii şi englezii şi o apărare pe Carpaţi până la marele moment. „Concepţia sa militară nu a fost însuşită, dar s-a văzut că nu greşise când anticipase că România nu putea lupta pe două fronturi cu doar 600.000 de soldaţi”. În toamna anului 1916, a fost retras de la conducerea Armatei I, în locul său fiind numit generalul Ion Dragalina. După război a intrat în politică, fiind ministru și senator din partea Partidului Poporului, condus de gen. Alexandru Averescu, precum și președinte al Asociației Generale a Ofițerilor în Rezervă și Retragere.

🇷🇴 În cartea sa „Recenzie asupra Istoriei Războiului pentru Întregirea României”, apărută la Imprimeriile „Independența” din București, la un an după moarte, generalul Ioan Culcer își exprima nemulțumirea față de afirmațiile celor care susțineau că ofițerii români au dat „probe de incapacitate vădită”.
Bătrânul general îi numește, ironic, pe ofițerii francezi veniți pe frontul românesc „noii dascăli”, afirmând cu autoritate că „înaintea războiului mondial nu se făcea mai mult în Franța decât la noi și pot să adaug, că la noi era mai bine, de oarece infanteria noastră avea uneltele portative pe oameni, ceea ce nu exista în Franța. (…) Practica războiului dus din 1914 până în 1916, i-a învățat însă de la vrăjmaș multe lucruri noui, pe care doctrinele și principiile profesate în școli, nu voia să le admită; doctrine greșite, despre care am scris combătându-le. Din ceea ce scriu rezultă că ofițerii noștri aveau înainte de războiu, toate cunoștințele tactice și tehnice practicate în Franța.”

Ioan Culcer devine vehement în unele pasaje ale cărții sale, subliniind că „nu admite ca ofițerii noștri să fie defăimați, numai ca să fim plăcuți aliaților noștri” . El critică și ordinele primite de la Marele Cartier General, în toamna anului 1916, care „în absolută necunoștiință de situațiunea reală, ordona să lase la Jiu numai 6 batalioane, în timpul când vrăjmașul era gata să spargă poarta de la Jiu, cu patru divizii de infanteria și valerie.”
Intenția generalului de a scurta frontul armatei, retregându-se pe linia Oltului, bine fortificată, în vederea organizării unei apărări serioase, nu a fost împărtășită de Marele Cartier General, care a răspuns că „nu admite să se vorbească de retragere” .
Din păcate, generalul Ioan Culcer nu se înșelase, iar Muntenia și Dobrogea au fost în scurt timp ocupate de către armatele Puterilor Centrale.

Cu toate că unii istorici, chiar locali, s-au grăbit să susțină progermanismul generalului gorjean, acesta își exprimă profunda admirație pentru Franța: „Păstrez pentru dânsa toată recunoștința mea, fiindcă în Franța mi-am complectat studiile. În sfîrșit păstrez pentru camarazii mei de școală francezi, aceeași iubire și considerațiune pe care am am avut-o tot timpul cât am trăit între dânșii”, dar nu ezită să afirme răspicat că „demnitatea mea națională îmi impune ca, atât cât voiu trăi, să pun întotdeauna înainte țara mea, astfel cum sunt sigur, că ar face orice francez, care s-ar găsi în aceeaș situațiune. Voiu avea același curaj acum, sprijinit pe fapte și acte oficiale, să spun adevărul, descriind jertfele și greutățile ce s-au impus țărei și armatei române, fără folos, pentru interesul general al războiului mondial”.

În toamna anului 1928, în Cimitirul Eroilor de la Târgu Jiu, generalul Ioan Culcer a fost înmormântat cu onoruri militare. Generalul de divizie pe care istoria l-a nedreptățit, își veghea de acum eroii de la Jiu.
În cuvântarea rostită la înmormântarea generalului gorjean, în numele Asociației Generale a Ofițerilor în Rezervă și Retragere, generalul Alexandru Lupașcu-Stejar a evocat personalitatea celui născut în anul 1853, la Târgu-Jiu, cu studii la Paris și școală superioară la Fontainebleau. „Dotat de natură cu o inteligență sclipitoare – afirma gen. Lupașcu Stejar – cu o memorie prodigioasă și cu o mare putere de muncă, studiile sale superioare îl consacră ca cel mai instruit și mai cult ofițer de geniu al armatei române, din generația lui.”

Generalul Lupașcu-Stejare nu a uitat nedreptatea făcută generalului Culcer, în toamna anului 1916 și retragerea conducerii armatei I-a, din subordinea sa. „În fața mormântului tău deschis, noi, foștii tăi elevi, și subalterni, noi bunii tăi camarazi, cari te-am cunoscut foarte bine, cari am învățat foarte mult de la tine, cari am cunoscut înaltele tale însușiri și virtuți ostășești și civile, frumoasa, curata și demna ta viață, ce a făcut să mori sărac, dar cu sufletul curat ca roua dimineței și senin ca azurul cerului, cari știm perfect de bine că o retragere tactică executată la momentul oportun, în scop de a economisii forțele, de a evita sacrificii inutile și chiar dezastruaose, echivalează cu un succes, îți strigăm din adâncul conștiinței noastre: Generale Culcer, ai fost un comandant de armată în război, capabil și viteaz, ai fost un general mare și glorios al țărei și al armatei tale, ai fost un mare nedreptățit, ai fost victima capacităței tale însă-ți și a celor cari nu te-au înțeles, dar fii liniștit, dormi în pace somnu-ți de veci, căci fără îndoială, istoria armatei și a țărei tale, obiectivă, imparțială și dreaptă, o va recunoaște și mărturisii.”
La scurt timp după moartea sa, a fost dezvelit și un bust de bronz, operă a sculptorului Oscar Severin, înscris în Lista Monumentelor Istorice din România, cu cod LMI GJ-IV-m-B-09481. Generalul Ioan Culcer își găsise în sfârșit liniștea, între ai săi. După anii ’90, bustul generalului a fost furat de pe soclu și în urmă cu doar câțiva ani a fost turnat un nou bust.

Postum generalul Culcer împarte soarta altor sute de mii de eroi români uitați în glia țării pentru care au luptat. Deși unora dintre ei le-au fost închinate busturi sau opere comemorative de război, astăzi mai mult sau mai puțin îngrijite, autoritățile, societatea civilă, își amintesc de ei rar, la sărbătoarea Eroilor, făcând paradă cu flori, coroane și tricolor prins în piept, fără să poarte în suflet vreo fărâmă de demnitate națională. Nu vă uitați eroii. Ei sunt trecutul, prezentul și viitorul neamului românesc!

andreipopete.com

Un comentariu la “Astăzi, gorjenii ar fi trebuit să-l omagieze pe generalul Ioan Culcer! Au uitat, așa cum se întâmplă tot mai des când vine vorba despre istorie și eroi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s