INEDIT: Fotografii cu desenele rupestre de pe Cheile Sohodolului din Gorj

Între anii 1925-1930, academicianul C.S. Nicolăescu-Plopșor, nimeni altul decât nepotul deputatului gorjean Dincă Schileru, descoperea câteva picturi rupestre, a căror publicare avea să facă subiectul unor dezbateri aprinse.

La nord de satul Runcu, în locul zis „Lunca cu Pruni”, din Cheile Sohodolului, în dreptul Peșterii Popii, pe malul stâng al râului Sohodol, C.S. Nicolăescu-Plopșor a descoperit o serie de gravuri rupestre „executate cu priboaie de bronz sau fier”. Descoperirile au fost ulterior publicate în „Arhivele Olteniei” și reprezintă „imagini antropomorfe și zoomorfe, desene geometrice și simboluri solare”.

În ultimii ani s-a scris, în general fără o sumară verificare a surselor de documentare, despre manifestările artistice preistorice din județul Gorj: desenele rupestre. Pe foarte multe site-uri care promovează turismul din Gorj, desenele rupestre de la Runcu, de pe Cheile râului Sohodol, constituie veritabile atracții, pentru curioși. Dezamăgire cruntă însă! Desenele rupestre de aici nu sunt de găsit…

De la academicianul C.S. Nicolăescu-Plopșor, la abatele francez Henri Breuil

După ce a copiat desenele și gravurile, reputatul arheolog cu origini gorjene le-a trimis abatelui Henri Breuil. Pe vremea aceea, francezul era autoritatea necontestată a arheologiei paleoliticului și a artei rupestre primitive. În 1924, de pildă, acesta se afla în Ardeal, unde săpa în mai multe peșteri, împreună cu profesorul Marton Roska.

Răspunsul abatelui a aprins speranțele că reprezentările artistice de la Runcu, de pe Cheile Sohodolului, sunt autentice. El le-a comparat cu picturile și gravurile din Spania și Scandinavia, de vârstă neo-eneolitică.

Imagini zoomorfe vechi de mii de ani

Exista însă în desenele rupestre de pe Cheile Sohodolului o aură de mister. În afară de C.S. Nicolăescu-Plopșor, nu a mai văzut nimeni picturile și gravurile rupestre de pe Cheile Sohodolului, sau aproape nimeni. Practic nu exista nicio dovadă a existenței lor, în afara mărturiilor și reproducerilor lui C.S. Nicolăescu-Plopșor. În repetate rânduri chiar, în ultimii ani, specialiștii români au căutat desenele rupestre indicate de acesta, fără a le da de urmă. Se pare totuși că unul dintre cercetătorii locali, prof. Grigore Smeu a reușit să identifice presupuse desene rupestre publicând și un studiu în această direcție.

Personal, am căutat sistematic desenele rupestre de pe Cheile Sohodolului, începând cu vara anului 2011, fără a le da de urmă. În 2017 însă, însoțit de prietenul Valentin Diaconescu, am ajuns la nord de satul Runcu, acolo unde se crede că ar fi fost Lunca cu Pruni, despre care scria C.S. Nicolăescu-Plopșor, în anii ʽ30. Locul indicat coincide cu unul dintre versanții Cheilor Sohodolului, aici identificând reproducerile distinsului savant în urmă cu 90 de ani în „Arhivele Olteniei”, alături de alte imagini antropomorfe și zoomorfe, desene geometrice și simboluri solare de vârstă neo-eneolitică.

În aceste zile am întreprins o nouă vizită pe Cheile Sohodolului, realizând și câteva fotografii la misterioasele desene rupestre care își leagă numele de C.S. Nicolăescu-Plopșor. Puse în valoare, acestea pot deveni una dintre atracțiile istorice ale Gorjului!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s