Țara în care nu săracii protestează

Când cineva încearcă să ne convingă cât de opresiv a fost regimul comunist din România, dar uită că istoria nu se predă și nu se învață în stradă, lecția despre Ialta este dată uitării, subiectivismul devine o parte importantă a prezentului. Da, România a fost sacrificată pe atunci de țările față de care astăzi ne exprimăm servilismul, cele care ne învață lecția despre valori, principii și stat de drept. Țări care atunci, ca și acum, își întăresc propriile interese economice în state precum România, cu industrie zero și capital străin.

Că lecția despre Ialta nu a fost însușită o aflăm din corul celor în care de aproape doi ani s-a trezit conștiința justiției corecte și invocă „ciuma roșie”, adusă în România culmea, nu atât pe tancurile sovietice, cât mai degrabă prin condamnarea noastră ca cetățeni ai Europei de atunci de către oameni precum Winston Churchill.

Revenind în prezent, România este țara în care nu săracii protestează. Nu cei care se chinuie de azi pe mâine cu pensii și salarii mizerabile, ci soiul acesta de român nou, angajat de străin. Mă uitam la fețele triste ale oamenilor din piață, cumpărători, vânzători, egali ca expresie a grijilor pentru ziua de mâine. Am văzut și fețele românilor #rezist, ieșiți să protesteze, dar pe ale căror chipuri nu am citit vreo urmă de tristețe. Nicio asemănare. Iată de ce România este mai ușor de supus de cei ale căror interese „veghează” la dezbinare, în chiar anul Centenar al Marii Uniri.

Nu putem cere unui partid ales prin respectarea principiilor democrației, să plece de la putere, cât timp nu există nicio altă alternativă. Nu cumva indiferența celor care astăzi scandează doar pentru că aud în stânga și dreapta lozinci incoerente, a făcut ca România să fie condusă de corupți? Politicieni ca Dragnea, față de care nu empatizez, nu s-au votat singuri. Ei au reprezentat opțiunea unei majorități a populației care pe 11 decembrie 2016 a mers la vot! Ceea ce pare să nu înțeleagă cei care #rezistă, este că toți cei care au furat din România și nu au făcut-o noaptea, arată cu degetul spre hoții noștri mulțumiți cu firimituri. Folosesc strada în numele justiției și a luptei împotriva corupției și a celor care și-au umplut buzunarele cu firimituri. Asta au adunat toți politicienii „corupți” până în măduva oaselor, folosiți astăzi pentru a scoate în stradă românii creduli, dar nu săraci, cu principii și valori declamate prin lozinci, dar nu triști.

Nu așa îmi doream să arate România centenară. România în care valorile trecutului și principiile oamenilor care altădată simțeau și gândeau românește, sunt considerate anacronice. Ne-am îndepărtat de ele pentru a pierde tot, pentru a le mulțumii altora că ne învață lecția despre cum să încălcăm legea, pentru a cere să se respecte legea.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s