Poţi să placi persoanelor pe care le întâlneşti, să ai  succes  după  succes, să  uluieşti  lumea  cu  inteligenţa ta, dar toate aceste calităţi „sociale” nu-ţi permit totuşi să fii  îngăduitor cu propriile tale defecte. Căci acel „cunoaşte-te pe tine însuţi”, celebrul epigraf gravat pe templul  lui Apollo din Delphi, este un sfat demn de urmat cu toate că e un  examen, dintre cele mai severe, la care trebuie să te supui permanent. Calităţi şi defecte: virtuţi – vicii, dărnicie – avariţie, recunoştinţă – nerecunoştinţă, sinceritate – făţărnicie, cinste – hoţie, cuvânt de onoare – călcarea jurământului, discreţie – indiscreţie, politeţe – insultă, moderaţie – exagerare, ascultare – neascultare, economie – risipă, stăpânire de sine – mânie, răbdare – grabă, curaj – laşitate ş.a.m.d. Avem cu toţii calităţi şi defecte. Unii mai multe, alţii mai puţine. Conştientizând că nu suntem perfecţi, ajungem să înţelegem că perfectibilitatea este un obiectiv pe care omul îl urmăreşte întreaga sa viaţă. Şi tocmai pentru că adesea este întruchipată, perfecţiunea este un cumul de calităţi. Nu a ajuns nimeni însă la perfecţiune, dar ne imaginăm adesea cum arată „perfecţiunea întruchipată”.