De câteva zile asistăm la un veritabil război al declarațiilor între premierul Mihai Tudose și conducerea Băncii Naționale a României, miza fiind creşterea nivelului indicelui ROBOR. Premierul a reproșat conducerii BNR că probabil aceștia „au fost puţin plecaţi de acasă, pentru că era rolul Băncii Naţionale să intervină…”. Tudose a mai spus că vrea să aibă o întrevedere cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pe tema creșterii dobânzii ROBOR. El a spus că ar vrea să știe dacă BNR „mai este Banca Națională a României sau o structură de zei care se ocupă de propria lor existență, foarte bună de altfel”. Care va fi reacția lui Mugur Isărescu o să aflăm zilele acestea.

Până atunci să nu uităm însă că la felul în care stau lucrurile cu leul românesc, acesta nu mai este demult al românilor, ci al lui Mugur Isărescu şi al bunului său plac. Cine şi ce dictează până la urmă deprecierea monedei româneşti, în general? La fel și creșterea dobânzii ROBOR, adică rata medie a dobânzii în băncile românești, care influențează valoarea ratelor lunare la credite în lei? Sunt convins că o serie de „specialişti” în finanţe s-ar grăbi să răspundă, doar că răspunsurile lor vor fi despre factorii teoretici ai deprecierii oricărei monede, asimilând aici şi leul românesc, respective a indicelui ROBOR.

Ce cred eu despre cursul Leu – Euro de pildă? Diferenţa între moneda românească şi moneda euro este într-adevăr foarte mare. Cursul este însă unul artificial şi fără acoperire deoarece leul se va aprecia doar atunci când salariile din România vor creşte. Cursul reprezintă doar un anumit tip de „reglaj financiar” cu urcuşuri şi coborâşuri de pe urma căruia unii „băieţi deştepţi” ştiu să profite.

Mai ştim că la începutul lui 2010, preşedintele Traian Băsescu i-a conferit lui Mugur Isărescu (de altfel şi un important producător de vinuri) cea mai înaltă distincţie a statului român, Steaua României în grad de Colan, pentru „efortul deosebit depus în vederea elaborării şi implementării politicilor care au asigurat stabilitatea financiară a României”. Cu un an în urmă acelaşi Traian Băsescu l-a avansat pe Mugur Isărescu şi la gradul de colonel al armatei române.

Să nu uităm nici faptul că de 27 de ani Mugur Isărescu este guvernator al Băncii Naţionale a României, poziţie pe care a rămas în ciuda schimbărilor de pe scena politică românească. Puţini ştiu faptul că Mugur Isărescu a fost menţinut pe această poziţie la presiunile unor organisme financiare mondiale, care au ameninţat că îşi retrag împrumuturile acordate României, de fiecare dată când s-a pus problema schimbării din funcţie a lui Isărescu. Ce interese „oculte” îl menţin de peste două decenii în această funcţie pe cel care, întâmplător, este şi membru de gradul 33 al Francmasoneriei? Întrebarea este desigur una retorică.