„Sufletul, ca o grenadă”. Un manifest poetic actualizat

untitled-3

De curând, poetul, publicistul și istoricul Andrei Popete Pătrașcu ne-a surprins cu o nouă carte de poezii, ce a văzut lumina tiparului la Iași, în condiții grafice deosebite. Volumul intitulat „Sufletul, ca o grenadă”, ne aduce în prim plan un manifest poetic actualizat, într-o lume în care graniţa dintre sacru şi profan este anulată.

Dana Ștefania Brașoavă

„Sufletul, ca o grenadă”, volumul de versuri pe care Andrei Popete Pătraşcu l-a propus de curând cititorilor săi, vine să reconfirme o anumită predilecţie a acestuia pentru permanenta căutare a sinelui, demers la care fiecare dintre noi este condamnat, dar de care nu toţi devenim conştienţi.

Având „sufletul/ captiv între cuvinte” (VERSET APOCRIF), Andrei Popete Pătraşcu îşi transformă cititorii în confidenţi ce resimt acut dorinţa sa de a-şi face cunoscut manifestul poetic, purtător al unor puternice accente laice: „Sunt posesorul/ unui nimb/ prea ruginit/ – ca cineva, măcar,/ să-ncerce a-l curăţa…” (UN NIMB PREA RUGINIT).

Prin modul în care sunt decupate şi şlefuite, versurile îi trădează însufleţirea personală reflectată perfect atât în spaţiul citadin: „Priveam împrejur,/ la sufletele atârnate/ în cârlige de inox,/ ca la abator/ – sentimente lumești/ din care încă/ se prelinge păcatul…” (SENTIMENTE LUMEȘTI), cât şi în cel oniric, evadarea din concret realizându-se doar prin intermediul cuvântului.

Asumându-şi o înstrăinare voită de sine, fapt ce îi particularizează mesajul poetic, Andrei Popete Pătraşcu declară război unui oponent veritabil, sieşi: „Mă lepăd, suflete, de tine,/ ca de o mască/ încrustată cu orgolii/ – recurs la penitenţă…” (SCHIMBAREA LA FAŢĂ), în timp ce, cu francheţe, recunoaşte că nu se teme decât de el însuşi: „Mi-e teamă/ să rămân singur/ cu mine.” (STRĂIN), „Cu mine însumi/ mă întâlnesc/ pe ascuns,/ atunci când/ am vreun gând/ de renovat/ – altfel, definitiv/ s-ar pierde,/ între cuvinte…” (GÂNDURI ÎN RENOVARE). Autorul mizează totodată pe certitudinea că rănile căpătate în lupta cu sinele său se vindecă mai repede ca hârtia pe care au fost scrijelite sentimente cu condeiul: „Am răni din care/ nu mai curge/ sânge” (ÎNTREBĂRI).

În poezia lui Andrei Popete Pătraşcu, timpul nu mai curge, el obsedează, iar amintirile devin mai devastatoare ca niciodată: „Cu gânduri/ prelinse pe tâmplă/ – ca dintr-o rană,/ îmi colorez prezentul/ cu resturi din trecut/ şi cioburi de vitraliu…” (CULORI). Trecutul devine hotar spre o altă existență: „Ascuţisem/ pe lama timpului/ secundele/ unui întreg an/ – pentru a ţine/ trecutul departe…” (PRECAUŢIE), un obstacol de netrecut, în faţa căruia cei mai mulţi capitulează, ajungând să fie martori la propria descompunere în alte identităţi: „Cu sufletul/ bătut în cuie/ – îmi rescriu trecutul…” (ISTORIE RESCRISĂ).

Doar cerul şi pământul îşi mai păstrează valenţele mântuitoare, într-o lume în care graniţa dintre sacru şi profan a fost anulată: „Stăteam/ cu sfinţii laolaltă.” (SENTIMENTE LUMEŞTI). Rolurile se schimbă, iar zborul devine un exerciţiu eliberator, care se subscrie, însă, unor cadre inaccesibile: „Cu sufletul/ zmeu de hârtie,/ mă-nalt spre Tine,/ Doamne,/ – să văd cum e/ să fii deasupra tuturor…” (DEASUPRA TUTUROR). Chiar şi mişcările ascensionale prezente în poezii: „Sculptez tăceri/ din aripi de lumina/ – zbor frânt/ în noaptea învierii…” (ZBOR FRÂNT) poartă cu sine pecetea unei căderi inverse. „Am sufletul/ tot mai sărac” (ÎN ALB), mărturiseşte poetul care nu se teme de iminenţa unui final după care ajunge, chiar, să râvnească, căci: „Ne reîntoarcem toţi/ în acest pământ/ – încă purtând/ ADN-ul/ unui oarecare Adam…” (UN OARECARE ADAM).

„Grenada” îşi revendică, în mod firesc, două poveşti în care detonarea capătă funcţie cathartică. În prima, autoflageralea la care poetul se supune benevol are o atribuţie vindicativă pentru suflet, păstrându-şi înainte de toate, tocmai definiţia distructivă: „Mi s-a promis/ o a două naştere,/ dar despărţit/ de umbra mea…” (DESPĂRŢIT). În cea de-a doua, explozia face victime în rândul celor ce îl înconjoară pe purtătorul grenadei, însă se face absolut necesară pentru că obligă la reconstrucţie și regenerare.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s