„Minunile” din România lui Dragnea & comp.

După un scurt inventar al problemelor de la fiecare minister, guvernul condus de Sorin Grindeanu, urmând directivele președintelui PSD, Liviu Dragnea, a trecut la adoptarea unor acte normative, care i-au lăsat chiar și pe contestatari cu gura deschisă, așa încât o nouă întrebare îi macină pe unii și alții: de unde bani?

Mai că am crede într-o înțelegere secretă dintre Dragnea și Putin pe tema tezaurului României, văzând dărnicia cu care guvernul proaspăt uns împarte în stânga și dreapta majorări salariale și la pensii, scăderi de impozite și anularea a sute de taxe. De unde bani pentru toate acestea, ne întrebăm firesc, cunoscând că România are în prezent un deficit bugetar de 3,5% din PIB și o creștere economică realistă, puțin peste 4%. De unde, de neunde, actualul guvern trebuie să găsească bani pentru a-şi îndeplini promisiunile electorale, păstrând finanţele publice în echilibru.

Privit de acum ca un veritabil Mesia, de către electoratul de stânga, Liviu Dragnea a dat o lovitură de grație și Fondului Monetar Internațional, care recomanda României să amâne sau chiar să anuleze măsurile fiscale promise, pentru a se putea face economii la buget şi a se readuce datoria publică pe un trend descendent. Probabil în aceste zile, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Reza Baqir, este de-a dreptul șocat de măsurile noului guvern. În ciuda intervenției sale și a recomandărilor, România pare să se reinventeze într-un climat de prosperitate și liniște socială. Nu știe însă nimeni ce se ascunde în spatele acestei noi realități care dă frisoane unora și îi face pe alții să exulte.

Sigur sunt și voci care contestă toate cele întâmplate în ultimele zile, printre cei vizați aflându-se și Mugur Isărescu, cel care nu știm sigur ale cui interese le mai reprezintă. Declarațiile guvernatorului BNR atenționează că prețurile ar putea crește din cauza incertitudinilor privind bugetul pe acest an, dar nu explică și de ce România nu primește dobândă pe rezerva de aur românesc păstrată în Anglia și tranzacționată pe piață. E curios cum, acest personaj de Lojă Masonică, conduce din 1990 BNR, fiind cel mai longeviv șef de bancă centrală din lume. 

Alături de el, în corul celor care critică majorarea veniturilor, sunt desigur și alții, adversari ai PSD și ALDE, uitând că și ei vor beneficia de măsurile fiscale ale  noului guvern. În curând vom afla și de unde vor veni banii pentru toate „minunile” din România lui Dragnea & comp.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s