„Sărăcie, intelectualitatea mediocră, lipsa de cultură, puţine individualităţi…” – veridică, în parte, această afirmaţie şi totuşi nu concludentă. Ea reprezintă la ora actuală un contra răspuns la ceea ce înseamnă vidul dintre „societate” şi „elite”. Aceasta se învârte consternant în jurul unor poziţii mai mult sau mai puţin conforme realităţii, reprezentată de câteva persoane care s-au ridicat prin condamnarea altora la obscuritate.

Poate părea puţin forţat termenul de „obscuritate”, dar realitatea şi adevărul, în general, nedistorsionate, nu trebuie evitate. Este drept, nu manualele de limba şi literatura română ne învaţă faptul că „nu toţi marii scriitori români” s-au implicat până peste cap în varii chestiuni profitabile pentru propria imagine, cum ar fi politica şi nu numai. Dacă doar prin intermediul politicii, scriitorii români îşi pot vedea împlinită imaginea, nu ştiu de ce existenţialism vor avea parte cei ce înţeleg să facă literatură în adevăratul sens al cuvântului.

Până în prezent însă realitatea nu este deloc una conformă. Nu îţi trebuie în cazul de faţă ,,talent”, sau orice fel de „har” pentru a înţelege faptul că „ceva” nu funcţionează tocmai firesc. Aceste rânduri nu se vor moralizatoare, ci pur si simplu reliefează, lucrurile mai puţin fireşti care se petrec la ora actuală în ţara noastră. Nu este greu de înţeles de ce unii scriitori români pot fi văzuţi în cu totul alte circumstanţe decât cele curriculare, de ce unii au chiar emisiuni la diverse posturi de televiziune şi radio, sau de ce îi putem vedea pe culoarele Parlamentului. Aceasta este România. O Românie în care cultura merge mână în mână cu toate cele.