„Performanțele” României europene…

Poate analiștii economici sunt mulțumiți că la nivelul Uniunii Europene se arată că în acest an România a avut o evoluție bună în special datorită îmbunătățirii semnificative a cheltuielilor de consum, dar asta nu înseamnă că trebuie să acceptăm ideea de a deveni o țară preponderent dependentă de consum. Uităm parcă prea ușor că în urmă cu vreo două-trei decenii România a avut o industrie care de bine, de rău, performa, apoi bucată cu bucată totul a ajuns la fier vechi, precum și un important sector agricol. La integrarea în Uniunea Europeană, țării noastre i s-a impus doar consumul, fără industrie, fără agricultură, iar efectele le resimțim din plin astăzi. Despre cum „performează” România, oferim un singur exemplu: în anul 2015 au fost inaugurați 13 km de autostradă și au fost închiși 22 de km.

În urmă cu cinci ani, România semna acordul stand-by cu Fondul Monetar Internaţional, aceasta şi pentru că lipseau adevăraţii specialişti, iar pentru cămătarii de la F.M.I. a fost floare la ureche să convingă de necesitatea unui împrumut. Nu ştim sigur dacă aceşti specialişti au apărut astăzi odată cu noul guvern tehnocrat condus de Dacian Cioloș, dar știm că ţara noastră a contabilizat o datorie externă pe care de câțiva ani ne străduim să o acoperim. Ne întrebăm însă, retoric bineînțeles, cum poate fi cusută o gaură dacă nu avem nici ac și nici ață?

Dezechilibrele economice pe care le-am contabilizat în ultimii ani atrag atenţia că în România există o piaţă nefuncţională. Exporturile şi investiţiile sunt încă deficitare, iar consumul, principalul motor al creşterii economice în România nu este, deocamdată, funcţional. O simplă radiografie ne arată că piaţa economică românească, de carton de altfel, nu este capabilă să devină funcţională, deşi a beneficiat în ultimul timp de serioase tratamente… cosmetice.

La nivelul Uniunii Europene, ţara noastră nu a fost nicicând un bun exemplu, doar că este nevoie de noi acolo. România se împrumută astăzi în stânga şi dreapta, uitând probabil că orice împrumut trebuie restituit şi cu dobândă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s