Deşi am avut patru alternanţe la guvernare în ultimii 23 de ani, democraţia românească dă semne de oboseală, în loc să se consolideze. Încrederea publică în instituţiile fundamentale ale ordinii democratice este la pământ. Concurenţa sănătoasă a partidelor care furnizează stabilitate politică este înlocuită de conflicte, veritabile lupte de gherilă politică, de „înţelegeri oculte” ale intereselor particulare oportuniste, în timp ce opoziţia ia forma unor facţiuni sectare unite doar de exerciţiul corupţiei şi frica răspunderii penale. Nimic nou până aici, veţi spune, căci toate acestea vă sunt prea bine cunoscute.
Ce vor atunci românii? Cu siguranţă nu o societate controlată de un stat atotputernic, dar nici una aruncată în haos de pieţe dezordonate aflate în goană după profituri mincinoase, constituie obiectivul de perspectivă. Specialiştii s-au grăbit să afirme în ultima vreme că „ar fi o eroare ca eşecul politicilor capitaliste din România să retrezească din adormire concepţiile falimentare şi învechite despre un stat care naţionalizează economia, dar ar fi o eroare şi mai mare ca statul să asiste pasiv la dezmăţul corupţiei sau al pieţelor nereglementate care distrug peste noapte comunităţi întregi de oameni.” Ca întotdeauna specialiştii spun totul şi nimic.
Suntem parcă mult prea dezamăgiţi însă de actuala clasă politică şi de sistemul care a împins România într-o criză generală fără precedent. Nu parcurgem doar o criză economică, socială, morală şi politică, ci şi una de încredere, de credibilitate, de autoritate şi nu în ultimul rând de soluţii. Acestea din urmă sunt cele care lipsesc cu desăvârşire.
Ce sunt de fapt schimbările la nivelul conducerilor instituţiilor legislative ale României? Soluţiile de compromis ale unei clase politice dominată de tare precum lipsa de onestitate, secretomania, incapacitatea de a produce legi bune, interesele speciale, contractele preferenţiale şi blocarea accesului oamenilor la cei care iau decizii. Dar pentru acestea și încă pentru multe altele ne facem vinovați cu toții, odată la patru sau după caz la cinci ani.
andrei popete 
Daca tot avem un dezmat a coruptiei,nu am putea sa avem si un dezmat a cresteri economiei si un dezmat de a crea locuri de munca pentru toti ! Asa ceva nu se poate,nu ? Intr-un stat dominat de mafie si coruptie,este greu de crezut ca oameni onesti si cinstiti ar putea sa mai schimbe acest deziderat ?Se poate,dar trebuie sa se inceapa de undeva . Avem nevoie de o reforma a statului care ar trebui sa fie un stat de drept,si nu un stat bazat pe uneltiri,bazat pe spaga,pe ochi frumosi si pe culoarea partidului care se schimba o data la patru ani sau dupa caz o data la cinci ani ?!
Sau de ce nu o noua revolutie ! Numai ca nu am schimba mare lucru cu treaba aceasta,fiindca ar veni alti si mai rai ca astia de acum si ar face tot ce vor ,deci nici o reforma si nicio revolutie nu ne va salva de anarhie .
Cred ca doar propriul nostru exemplu ar mai putea sa functioneze in tara noastra.Cred ca trebuie sa ne unim cu toti,sa fim solidari si responsabili !
Oare se mai poate asa ceva intr-o tara in care singura directie este anarhia . Asa vor politicieni nostri sa duca tara noastra spre aceasta directie total gresita intr-un stat democratic si intr-un stat care ar trebui sa fie de drept cu valorii depline,cu principii,obligatii si responsabilitatii la fel de sanatoase ca legea fundamentala a Romaniei si anume Constitutia Romaniei !