In memoriam

Dezvelirea bustului eroului martir

sublocotenent Mihai Cristian Oancea

În seria acţiunilor dedicate memoriei evenimentelor din decembrie 1989 şi a eroilor gorjeni căzuţi la datorie, s-a înscris şi manifestarea desfăşurată joi, 20 decembrie 2012, la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu, cu ocazia dezvelirii bustului eroului martir sublocotenent Mihai Cristian Oancea.

Pentru a cinsti memoria eroilor căzuţi pentru libertate şi dreptate, avem cu toţii datoria de onoare de a transmite crezul lor noilor generaţii. Adăugată ca un semn de neuitare şi dedicată cinstirii eroului gorjean sublocotenent Mihai Cristian Oancea pentru tributul de sânge vărsat în timpul evenimentelor din decembrie 1989, manifestarea omagială organizată de către Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj, Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu-Jiu a fost onorată de prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, dascăli şi militari, elevi şi familie.

308

Ceremonialul dezvelirii bustului eroului martir sublocotenent Mihai Cristian Oancea a debutat cu intonarea Imnului Naţional al României, fiind urmat de un Cuvânt de deschidere rostit de prof. dr. Gheorghe Nichifor, Preşedinte al Filialei Gorj S.Ş.I.R. şi director al Colegiului Naţional  „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu. În prezenţa unui public numeros, acesta a evocat personalitatea eroului, fost elev al prestigiosului liceu gorjean, între anii 1982-1986, pildă de sacrificiu pentru tânăra generaţie: „Sensul omagiului nostru nu este numai de a scoate din uitare un chip de erou, ci de a le spune acestor copii că trebuie să facă speranţele de atunci realităţile de azi şi de mâine. Să păstrăm veşnic vie amintirea celor care au plătit cu viaţa libertatea noastră. Sunt prietenii noştri, copiii sau fraţii noştri… Nu avem voie să-i uităm!”  

Omagiu eroului martir

Manifestarea a continuat cu dezvelirea bustului eroului martir sublocotenent Mihai Cristian Oancea şi cu alocuţiuni rostite oficialităţi locale. Au luat cuvântul vicepreşedintele Consiliului Judeţean, domnul Ciprian Florescu, subprefectul judeţului Gorj, domnul Sorin Arjoca, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, domnul Aurel Popescu, prof. Dan Talabă din partea Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” şi înv. Grigore Haidău, tatăl unui alt erou martir gorjean căzut în zilele reci de decembrie 1989, sublocotenentul Cătălin Haidău.

Prezentă la ceremonialul dezvelirii bustului eroului gorjean a fost şi familia sublocotenentului Mihai Cristian Oancea, prin grija căreia a fost amplasat acest monument în faţa Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, pentru via memorie a eroului, fiului şi fratelui pierdut în ziua de 22 decembrie 1989, la Sibiu.

Manifestarea a continuat cu un serviciu religios de pomenire a sufletului eroului gorjean, cu depuneri de coroane de flori din partea Consiliului Judeţean Gorj, Prefecturii Judeţului Gorj, Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Lt. Col. Dumitru Petrescu”, Asociaţia Eroilor Martiri Gorj, Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu, Liceului Energetic Nr. 1 Târgu-Jiu.

În încheierea ceremonialului dezvelirii bustului eroului martir sublocotenent Mihai Cristian Oancea, actorul George Drăghescu de la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu-Jiu şi Corala „Forte” a Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu (dirijor C. Secară) au susţinut un moment artistic evocator.

prof. Andrei POPETE-PĂTRAŞCU

Lasă un comentariu