Filiala Gorj a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România a participat în aceste zile la manifestările prilejuite de împlinirea a 191 de ani de la Revoluţia din 1821 şi comemorarea lui Tudor Vladimirescu, la Padeş. Prin vocea istoricului Gheorghe Nichifor, s-a susţinut nevoia de istorie şi reîntoarcerea la valorile poporului român, printre acestea numărându-se şi personalitatea „marelui pandur”. 

Evenimentul intitulat simbolic „Imn pentru Tudor Vladimirescu” – Padeş 2012 a debutat pe Câmpia Soarelui, în semnal de trompete, în dimineaţa zilei de duminică, 24 iunie 2012, cu primirea oficialităţilor, intonarea Imnului de Stat al României, apoi Imnului Eroilor şi Ceremonialul depunerii de coroane. Au fost prezente numeroase oficialităţi locale şi judeţene, rostind alocuţiuni evocatoare: primarul comunei Padeş, Mihai Troacă, prefectul judeţului Gorj, Liviu Andrei, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, preşedintele Asociaţiei Culturale „Fii Gorjului”, Alexandru Păsărin şi preşedintele Filialei Gorj a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, Gheorghe Nichifor. Ansamblul profesionist „Doina Gorjului”, alături de actorii Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu au prezentat un moment literar-muzical evocator.

Manifestările organizate cu prilejul împlinirii a 191 de ani de la Revoluţia din 1821 i-au reunit ca în fiecare an şi pe Fiii Gorjului din întreaga ţară. Prezenţi la manifestare au fost şi membrii Filialei Gorj a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, care prin vocea istoricului Gheorghe Nichifor, au susţinut nevoie de istorie şi reîntoarcerea la valorile poporului român, printre acestea numărându-se şi Tudor Vladimirescu. 

Personalitatea lui Tudor Valdimirescu

În primăvara anului 1821, în fruntea pandurilor din Oltenia, Tudor Vladimirescu intra în Bucureşti. Originar din Vladimirii Gorjului, Tudor dobândise experienţă militară, luptând ca voluntar în armata rusă în războiul din anii 1806-1812. După încheierea războiului, s-a angajat atât în activităţi negustoreşti cât şi în cariera administrativă. „Era un bărbat energic, decis şi înzestrat cu spirit de iniţiativă. Capacitatea de comandă şi prestigiul de care se bucura în Oltenia erau temeiuri hotărâtoare de a-i încredinţa conducerea unei mişcării de emancipare a românilor” (Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2002, p. 191).

Programul revoluţiei de la 1821 era, înainte de toate, opera sa, aşa cum se afirmă în Tratatul de Istoria Românilor, editat de Academia Română, vol. VII, tomul I, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003, p. 25. După lansarea proclamaţiei de la mănăstirea Tismana (intrată în conştiinţa publică drept cea de la Padeş!), „cu o retorică destinată să înflăcăreze populaţia stoarsă de o fiscalitate nemiloasă”, Tudor Vladimirescu s-a îndreptat spre Bucureşti, deplasarea „Adunării norodului” având caracterul unui „marş strategic”, disciplinat (Tudor reprimând sever dezordinile).

În afara zonei aflate sub controlul lui Tudor Vladimirescu, ţărănimea clăcaşă (fără pământ) a înţeles să profite de starea de confuzie din ţară pentru a ataca şi prăda domeniile boiereşti. Au existat, aşadar, două paliere de desfăşurare a evenimentelor din 1821: o acţiune organizată, condusă de Tudor Vladimirescu, urmărind scopuri politice, şi o alta anarhică.

Ajuns la Bucureşti şi instalat la mănăstirea Cotroceni, Vladimirescu a trecut la acţiuni efective de guvernare, după încheierea unui acord cu boierii, considerându-se chiar conducător al ţării: „iar Tudor la Cotroceni – scria cronicarul bucureştean Dobrescu – îşi punea titlul de domn. Iar câţi boieri mai era, toţi asculta şi ce ra poruncea, aceia făcea. Boieri boierea, ispravnici punea, poştile la el venea, judecăţi făcea şi jălbi primea, boierii ca la un stăpân îi slujea.” (Tratatul de Istoria Românilor, Academia Română, vol. VII, tomul I, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003, p. 39)

Autoritatea lui Tudor Vladimirescu era de necontestat, o bună parte din boieri a fugit dincolo de hotare, iar cei rămaşi i s-au supus necondiţionat. Insuficient sprijinit politic, în faţa turcilor care au trecut Dunărea, dar şi a eteriştilor, Tudor Vladimirescu a părăsit Bucureştiul. Izolat de armata formată din pandurilor săi, a fost arestat de către membrii Eteriei, dus la Târgovişte, torturat, supus unui „simulacru de judecată” şi în cele din urmă ucis mişeleşte. Trupul său nu a mai fost găsit niciodată.

Iată doar câteva din mărturiile istorice pentru care Tudor Vladimirescu este astăzi în filele cărţilor de istorie cunoscut sub numele de „Domnul Tudor” sau „marele pandur”.