România funcţionează pe datorie

Avem şi confirmarea! Oficialii cehi, spre deosebire de cei români, nu se sfiesc să spună ceea ce gândesc. Aşa se face că aceştia au expus pe larg de ce cred că F.M.I.-ul a alimentat criza economică din Europa de Est şi au determinat ţările din această zonă să ceară ajutorul (vezi şi cazul României care în urmă cu trei ani a semnat un acord stand-by pe doi ani cu Fondul Monetar Internaţional pentru un împrumut de 12,95 miliarde de euro). În realitate instituţia incriminată de cehi ducea lipsă de clienţi şi a interpretat „eronat” anumite date economice. Perfect logic! Cum în România adevăraţii specialişti lipsesc, pentru cămătarii de la F.M.I. a fost floare la ureche să convingă de necesitatea unui împrumut.

Apoi să nu uităm încă vreo două-trei amânunte. Am constatat cum din aderarea României la Uniunea Europeană, agricultura şi industria au avut cel mai mult de suferit, în timp ce sectorul financiar-bancar, serviciile şi turismul au continuat politica aceluiaşi pe loc repaus. Ţara noastră nu era evident pregătită din punct de vedere economic să adere la Uniunea Europeană, iar criza a făcut ca această situaţie să adâncească lipsurile şi insuficienţele. O simplă radiografie ne arată că piaţa economică românească, de carton de altfel, nu este capabilă să devină funcţională prea curând.

Dezechilibrele economice pe care le-am contabilizat în ultimii ani atrag atenţia că în România există o piaţă nefuncţională. Exporturile şi investiţiile sunt încă deficitare, iar consumul, principalul motor al creşterii economice în România nu este, deocamdată, funcţional. Veniturile populaţiei sunt aşadar rezulta-tul „perpetuării ineficienţei în economie”.

Se afirma pertinent că pentru a tinde la statutul categoriei sociale de mijloc, ar trebui să avem salarii de 2.000 – 3.000  lei. Înţelegem deci, că în România, mai mult de două treimi din populaţie trăieşte la limita (sub)existenţei, din moment ce salariul minim pe economie abia depăşeşte 600 lei. Şi apoi, într-un moment izolat de sinceritate, „cineva” recunoştea sfidător: „Veniturile sunt prea mici, corupţia prea mare”.

Fie că ne place sau nu, România funcţionează astăzi pe datorie. Norocul nostră că avem mentalitate de „supravieţuitori” conform opiniilor specialiştilor europeni. Românii posedă „tehnici de supravieţuire dezvoltate în timpul crizelor epocii Ceauşescu”. Datorită rămânerii nostre în urmă, spre deosebire de occident, putem „supravieţui mai uşor” crizei, încearcă să ne convingă aşa-zişii specialişti. Le-am mulţumii frumos pentru tot efortul depus în munca de lămurire, dar nu suntem nici proşti, nici tâmpiţi, cum ne cred unii. Ştim foarte bine ce interese tapetează ei pe zidurile coşovite ale României.     

Un comentariu la “România funcţionează pe datorie

  1. vorbeacide spune:

    Toate aceste lucruri s-au intamplat datorita unor politici dezastruoase,manevrate sau nu de cei de la PDL.Asa se-ntampla cand ai la putere niste oameni prosti,incompetenti si neprofesionisti din punct de vedere profesional si din punct de vedere uman.Asta este adevarul adevarat,sper totusi sa remontam acest lucru atat de important pentru tara noastra si implicit pentru noi!Avem nevoie de o alta mentalitate,trebuie sa ne hotaram sa ne sculam din somn si in ultimul rand trebuie sa nu ne mai lasam calcati in picioare de toti neaveniti astia din tara noastra,stiu ca se poate dragi romanii,am incredere in voi si sper ca si voi sa aveti incredere in voi!Sper ca aceasta schimbare sa vina urgent,nu de alta dar nu o sa mai reusim nimic din nimic in viata ,asa ceva nu se mai poate,aceasta schimbare trebuie sa fie iminenta,asta daca mai vrem ceva de la viata asta si asta daca mai vrem ca sa mai contam si noi in europa.Romania va trebui sa aibe un cuvant greu de spus in europa,trebuie sa vina momentul in care sa contam si noi in europa,va trebui sa avem un cuvant decisiv de spus in europa si o sa vina si ziua asta cea mare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s