Ce mai pot spune acum cei care au votat fosta putere şi pe Traian Băsescu preşedinte, după ce mai mulţi lideri pedelişti şi-au recunoscut vina de a fi minţit „prin omisiune”, pentru evitarea riscului sinucigaş de a pierde alegerile? Ce? Că au avut încredere în nişte demagogi mincinoşi care apoi au ridicat din umeri? Nu ştiu cine îi poate scuza pentru asta. Există o vorbă plină de înţelesuri pentru cei care au urechi să audă şi cap să priceapă: Când cineva te păcăleşte odată nu e vina ta. A doua oară nu mai ai însă niciun pretext care să te disculpe, ţinând seama şi de faptul că de pe urma iresponsabilităţii tale au de suferit şi alţii.

De fapt, amintindu-și de gustul amar al dezamăgirii, încearcă acum să denigreze noua putere afirmând, la colț de stradă, că aceeași soartă o vor avea și cei care astăzi cred în promisiunile U.S.L. Doar că eroarea în care aceste minți se află este una și mai mare. U.S.L. nu are ce să omită în discursul electoral care îi supără pe aplaudacii portocalii. Astăzi deja știm că ne confruntăm cu o criză economică, știm că România este o țară mică și se poate trece foarte ușor peste interesele sale și, mai important, știm că trebuie să punem umărul pentru a reconstrui ceea ce alții au distrus în ultimii ani. Ce ar putea omite U.S.L. din teama că ar putea să piardă alegerile?

         Să nu uităm în plus că dacă ar fi să privim mai atent în direcţia P.D.L. am avea multe de remarcat. În primul rând ar fi de spus că această formaţiune politică nu are o doctrină prea clară. Partidul s-a numit F.S.N. (sic!), apoi P.D., apoi P.D.L. Au trecut deci de la stânga la dreapta. Oamenii din partid sunt aceeaşi, cel puţin la nivelul conducerii, dar cred că şi în teritoriu, aşa cum ştim bine că se întâmplă în politica românească. Se numesc şi liberali, adică de dreapta, dar sunt în cel mai bun caz, de centru dreapta, adică populari. Oricum sunt oficial afiliaţi la Partidul Popular European. Aşadar, un partid cu o doctrină incertă, care nu înţelegem cum convinge alegătorii. Sau la mijloc nu este altceva decât demagogie? Până una alta, ştim sigur că românul fie iartă, fie uită.

După amalgamul politico-economico-social pe care România îl traversează în prezent, am copiat şi noi o nouă atitudine. Este supărător să vă treziţi de la preşedintele ţării la ideologia de partid,  de la presa liberă la economia suferindă a ţării în plină criză sau de la corupţii unora la interesele politice ale altora? Trăim, în continuare, într-o Românie a clişeelor în alb şi negru, condamnaţi să colorăm fiecare speranţă. Din nefericire, sfârşim să ne plictisim, crezând că vom trăi mai bine. Cu toate acestea nici nu putem accepta felul în care unii arată astăzi cu degetul după ce şi-au exercitat iresponsabilitatea nu odată ci de două ori, atunci când, lipsiţi de ceea ce am putea numi generic „educaţie politică”, au închis ochii şi au aplicat ştampila de vot.