După semnarea Tratatului de aderarea al României la Uniunea Europeană, de la Bruxelles, oficiali ai U.E. se declarau surprinşi de procentul extrem de ridicat, în jur de 70%, al populaţiei din România care declara că doreşte integrarea în structurile europene. Astăzi, aceiaşi oficiali ar fi, probabil, extrem de surprinşi să afle că 70% din cei 70% (sic!) nu prea cunoşteau ce înseamnă Uniunea Europeană: impunerea unui deficit bugetar de maximum 3%, sau a unei rate a inflaţiei de sub 10%; cât de stricte sunt rigorile impuse de U.E. în privinţa liberalizării preţurilor, a importurilor şi exporturilor; ce efecte va genera accelerarea procesului de restructurare a economiei, prin valurile de disponibilizări. Niciodată nu e prea târziu…

După două decenii de capitalism şi democraţie şi perioada ultimilor patru ani în care foştii guvernanţi au ajuns să jignească orice român care îşi strigă disperarea, românii par să fi deschis ochii. Până astăzi, de fiecare dată cetăţeanul a închis ochii şi a aplicat oblic ştampila rotundă, atât cât conturul acesteia să se încadreze în chenarul electoral. Marea famiglie a fostei guvernări, cu mercedesuri clasa S şi genţi Louis Vuitton a sfâşiat o Românie peticită economic după aderarea la Uniunea Europeană. Obscen, trist şi incredibil… ne-am meritat torţionarii.   

Cât suntem de săraci ştim şi singuri, fără să mai arate Uniunea Europeană cu degetul. Cel puţin nu suntem singurii est-europeni cu această problemă şi împărţim frustrarea cu vecinii bulgari. Slujba, partenerul de viaţă şi locuinţa sunt cele mai importante elemente ale unei vieţi bune pentru români, după cum arată un studiu întocmit de Fundaţia Europeană pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă. Este curios la prima vedere cum ştiu străinii, mai bine decât noi, cu ce probleme ne confruntăm şi de ce avem nevoie. Dar nu aceasta ar fi problema care să necesite tratarea cu antinevralgic sau, ştiu eu, orice alt tratament recomandabil pentru legarea la cap, atunci când te doare cotul (sic!).

Fără a trece peste interesele statelor occidentale, cele ale Uniunii Europene care ne doreşte cu ardoare cât mai calici, peste atât de zvonitele interese „oculte”, peste „complotul internaţional” despre care se discută la nivelul cetăţeanului de rând, sau peste criza economică, actualilor guvernanţi, cei ai domnilor Ponta şi Antonescu, le va fi greu, ca să nu spunem imposibil, să conducă singuri o ţară atât de mică. Sigur, poate ar trebui menţionat felul în care s-a realizat, în ultimii ani, privatizarea economică a României, atât de către foşti (a se citi P.S.D.-işti sau P.N.L.-işti, P.D.L.-işti, U.N.P.R.-işti, U.D.M.R.-işti, minorităţi şi ce-or mai fi fost), cât şi de către actuali (U.S.L.-işti, în trecut P.S.D.-işti şi P.N.L.-işti). România a fost vândută pe nimic, iar acum a acumulat şi datorii. Actualului guvern îi va fi foarte greu să redreseze o economie ineficientă în care nici Uniunea Europeană nu crede, dar pe care (sic!) se bazează.