Au trecut şi Sfintele Paşte, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, aceasta semnificând Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Este, dacă vreţi, perioada în care fiecare creştin se simte mai aproape de Dumnezeu şi încearcă, mai mult decât în oricare altă perioadă a anului, să identifice calea spre mântuire.

Asistam pe parcursul acestor zile la un veritabil „marketing de cult ortodox”, Patriarhia Română punând la dispoziţia enoriaşilor ortodocşi cu ocazia sărbătorilor pascale la „preţul modic” (reţineţi ghilimelele) de 7 lei, „noul model de candelă” Produsă de Fabrica de lumânări „Făclia Sfinţilor Români” a Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Vă întrebaţi poate care este motivul? Patriarhia Română consideră că „acest nou model de candelă (de culoare galbenă) era necesar credincioşilor ortodocşi, care erau nevoiţi să cumpere, din supermarket-uri sau pieţe, candele de diferite forme şi culori, improprii cultului creştin ortodox. Având în vedere că unele dintre aceste candele de pe piaţa liberă au lipite iconiţe ortodoxe, acestea ajungeau după ardere să fie aruncate şi profanate cu sau fără voie.” Mai lipsea să ni se spună că noul model de candelă este şi făcător de minuni!culoare galbenă) era necesar credincioşilor ortodocşi, care erau nevoiţi să cumpere, din supermarket-uri sau pieţe, candele de diferite forme şi culori, improprii cultului creştin ortodox. Având în vedere că unele dintre aceste candele de pe piaţa liberă au lipite iconiţe ortodoxe, acestea ajungeau după ardere să fie aruncate şi profanate cu sau fără voie.” Mai lipsea să ni se spună că noul model de candelă este şi făcător de minuni!

Mai nou, noaptea sacră a Învierii a devenit un spectacol în care „mai marii noştrii aleşi” stau în picioare în pridvorul bisericii, cât mai la vedere, pentru a se vedea gradul lor de evlavie, sau cât sunt ei de credincioşi.Că realitatea este alta o ştim cu toţii şi ne mai întrebăm la ce bun? Că de Paşti se iartă „greşelile greşiţilor”, nu mai ţine nimeni cont. În timpuri nu neapărat arhaice, în prezenţa vârstnicilor din orice comunitate, avea loc, în faţa bisericii, în ziua de Paşti, reconcilierea între familiile care au fost certate până atunci… O datină de mult apusă, s-ar grăbi unii să afirme şi nu departe ar fi de adevăr. Că acestă sărbătoare şi prăsnuire creştină nu are nevoie de bani, nici de cheltuială, ci de voinţă şi de bună cugetare, să o spună cine vrea, dar… întreb şi eu ce Paşte este acela fără o masă puţin mai deosebită decât de obicei?

Cea mai dramatică constatare este aceea că românii sunt lipsiţi de speranţă, sărăcia care dezbină şi înrăieşte nu poate îmbuna lumea doar pentru o zi sau două, pentru că şi anul acesta, creştinii ortodocşii şi greco-catolicii au sărbătorit separat Paştile (de parcă Hristos ar fi fost judecat, răstingnit şi a înviat de două ori!). Că aceste rânduri ar fi trebuit să sune altfel o ştiu la fel de bine precum cei care citesc acum cele scrise, dar nu… Mai mult sau mai puţin conştienţi de faptul că Dumnezeu este întrupat în fiecare din noi, continuăm să ne amăgim cu noimele întâlnite la orice pas. Că ne propunem să fim mai buni şi nu reuşim, că suntem prea ocupaţi să vedem făţărnicia propriei persoane şi chiar mai mult, a celor din jur, iată doar câteva din temeiurile suficient de puternice pentru a înţelege ca măcar acum, în ultimul ceas, am putea să fim mai buni.