„Julit în coate / Timpul / cobora Golgota / livid şi plin de sânge / purtând infinitul pe umeri. /…Pe cruce / Isus îşi râse în barbă…”. Dacă ar fi să urmărim cu mare băgare de seamă impropria situaţie în care am aşteptat şi anul acesta  Sfintele Sărbători de Paşti, s-ar putea înţelege, poate, mai bine şi versurile de mai sus. Mai nou, noaptea sacră a Învierii este un spectacol în care „mai marii noştrii aleşi” stau în picioare în pridvorul bisericii, cât mai la vedere, pentru a se vedea gradul lor de evlavie, sau cât sunt ei de credincioşi. Că realitatea este alta o ştim cu toţii şi ne mai întrebăm la ce bun? Că de Paşti se iartă „greşelile greşiţilor”, nu mai ţine nimeni cont. În timpuri nu neapărat arhaice, în prezenţa vârstnicilor din orice comunitate, avea loc, în faţa bisericii, în ziua de Paşti, reconcilierea între familiile care au fost certate până atunci… O datină de mult apusă, s-ar grăbi unii să afirme şi nu departe ar fi de adevăr. Că acestă sărbătoare şi prăsnuire creştină nu are nevoie de bani, nici de cheltuială, ci de voinţă şi de bună cugetare, să o spună cine vrea, dar… întreb şi eu ce Paşte este acela fără o masă puţin mai deosebită decât de obicei? De ce realitatea este adesea distorsionată voit? Cea mai dramatică constatare este aceea că românii sunt lipsiţi de speranţă, sărăcia care dezbină şi înrăieşte nu poate îmbuna lumea doar pentru o zi sau două, pentru că şi anul acesta, creştinii ortodocşii şi greco-catolicii sărbătoresc separat Paştile (de parcă Hristos ar fi fost judecat, răstingnit şi a înviat de două ori!). Că aceste rânduri ar fi trebuit să sune altfel o ştiu la fel de bine precum cei care citesc acum cele scrise, dar nu… Mai mult sau mai puţin conştienţi de faptul că Dumnezeu este întrupat în fiecare din noi, continuăm să ne amăgim cu noimele întâlnite la orice pas. Că ne propunem să fim mai buni şi nu reuşim, că suntem prea ocupaţi să vedem făţărnicia propriei persoane şi chiar mai mult, a celor din jur, iată doar câteva din temeiurile suficient de puternice pentru a înţelege ca măcar acum, în ultimul ceas, am putea să fim mai buni.