Adevărata problemă a României nu este economia, care, în sine, nu ar merge atât de prost, luând în calcul ajutorul din partea Fondului Monetar Internaţional şi Uniunii Europene, spun analiştii internaţionali, aceştia uitând parcă să precizeze că tot noi îl vom suporta în timp. Problema este la clasa politică, în frunte cu fostul căpitan de navă la conducere, iar România are toate şansele să se izbească pentru a doua oară în ultimii trei ani de „stâncile” economiei.

Să nu uităm, chiar dacă încă nu se pun în practică, există şi un set de măsuri şi programe pentru reforma sistemului fiscal, condiţie impusă de instituţiile internaţionale, dar cine are timp pentru aşa ceva, când încă mai sunt bani de stors şi buzunare de umplut? Degeaba există şi finanţare şi programe pentru reformă, dacă nu avem şi politicieni care să distribuie banii şi să aplice măsurile. Să ne mai mire că doamna Udrea a fost „cea mai ministră”, reuşind „absorbţia”, cu tot cu pantofii cu toc şi pantalonii strâmţi ai domniei sale?

În timp ce analizele internaţionale sunt optimiste, nici nu ar avea cum altfel (sic!), consultanţii financiari români au ajuns în primele luni ale anului 2012 la un grad ridicat de pesimism, folosind expresii şi sintagne ce nu au nimic în comun cu limbajul tehnic: „economia este în depresie, obosită, bolnavă şi dezamăgită”, „economia se stinge” sau „supravieţuirea este starea care defineşte anul 2012 din perspectiva economică”. Că este în metastază am înţeles şi noi de mai multă vreme, dar nu înţelegem de ce specialiştii români continuă să ţină economia românească sub linia de plutire, administrându-i sedative şi nu colaci de salvare? Nu cumva asta înseamnă o moarte sigură, ce se poate traduce prin faliment total?

Am primit de curând răspunsul din partea noului cabinet instalat la Palatul Victoria: „În ciuda riscurilor de implementare a noilor programe de redresare, mai ales în plan fiscal, în condiţiile în care economia s-ar putea contracta cu 6% în acest an, credem că programul României cu FMI îmbunătăţeşte şi în continuare perspectivele ţării pe termen mediu. În acest sens, credem că există mize mai mari în implementarea altor acorduri decât depăşirea crizei. O aplicare credibilă ar trebui să îi uşureze României drumul spre aderarea la ERM-2 (zona de aşteptare pentru adoptarea euro – n.a.) în 2012”.

Concluzia? Se poate vorbi despre „măsuri luate pentru conservarea principalelor funcţii vitale ale economiei, aflată în plin proces de hibernare, reducându-şi consumul, până la nivelul de supravieţuire şi aşteptând vremuri mai bune, atât pe plan naţional, cât şi european.”

Dacă un astfel de răspuns va adus lămuririle necesare înseamnă că suntem pe drumul cel bun. Pentru mine, o astfel de abordare nu face decât să arate, fie incompetenţa, fie lipsa de interes, atunci când vorbim de economia românească.