Volumul de versuri pe care astăzi, Anca Elena Cojocaru îl propune cititorilor săi nu este o surpriză. Ideea acestei cărţi s-a născut în urmă cu patru ani, aşa cum însăşi autoarea ne declara. Poezia sa, una a transcederii feminine din spaţiul obiectiv, într-unul oniric, dar nu total desprins de concret, este fericit conturată printr-un intelectualism atent filigranat de raţiune: „Poţi să priveşti prin suflet vise! / E ca o hartă de-nţelesuri” (Hartă de-nţelesuri) sau „Atât de simplă-i lumea / Când înglobăm senzaţii” (Psihologie).

Identificăm în poeziile autoarei profilul unui psiholog pasionat de metatextualism. Fără accente livreşti, care ar fi putut scădea din valoarea construcţiilor sale metaforice, Anca Elena Cojocaru îşi mărturiseşte propriile întrebări şi reflecţii parcă pentru sine mai mult: „Te-ai gândit să ieşi vreodată / Din al sorţii labirint? (…) Eu te văd ca pe-o revoltă / Când impui ce-ai vrea să fii” (Ce-ai vrea să fii?).

Cu dorinţa mărturisită de a nu „tasta secrete pe gând” (Eşti), tânăra poetă ne dezvăluie, resimţind acut, imposibilitatea de „a opri tăcerea” (Hazard).   

Anca Elena Cojocaru recunoaşte atunci când i se oferă „ocazia” – „îmi râd în hohote celulele, şi cerul! (…) Mă joc cu pixul desenând hărţi indelebile / Analizând prospectul şi toate cele…” (Ocazie), mizând pe un pragmatism aparte, centrat pe „psihologia” cuvântului „NOI”.

Sensul cuvintelor transcede într-o „hartă de gânduri codată-n înţelesuri” (Seara unui vers), poezia devenind pentru autoarea cărţii „Noi de lapte”, „psihologia unei fiinţe ce-n palmă îţi rămâne”.