Înainte de a ajunge în Israel, în urmă cu un an de zile, percepţia generală era aceea că voi merge într-o ţară militarizată. Urmărisem la televizor sau pe internet despre controalele stricte la aeroport, soldaţii cu armele la vedere pe stradă… alfel spus, mă aşteptam să găsesc o ţară într-o permanentă stare de război.

     La prima impresie această percepţie s-a confirmat, soldaţi tineri, nu mai mult de 19-20 de ani, patrulau prin întreg Jerusalimul, purtând arme. Am aflat apoi că raportat la populaţie, Israelul nu are mai mulţi soldaţi decât Franţa sau Italia. Numai că militarii israelieni sunt mai vizibili pe stradă decât la Paris sau la Roma. Această situaţie se datorează problemelor interne pe care Israelul le are, legate de acţiunile teroriste ale populaţiei arabe. Mai ales după anul 2000 s-au înmulţit atentatele sinucigaşe, astfel că trebuie să depună eforturi continue pentru a le evita.

     Deşi pare cinic, războiul este un specific al acestei regiuni de mii de ani. Israelul de astăzi a fost un teritoriu de cucerire. În ultimii 200 de ani aici au avut interese otomanii, englezii, francezii, americanii şi ruşii. După al doilea război mondial au intrat şi alţi „actori”, cum ar fi Arabia Saudită, Egiptul, Irakul sau Libanul.

     Poate vă întrebaţi cum este organizată armata Israelului şi de ce aşa mulţi tineri? Baza puterii militare israeliene sunt forţele continentale (terestre). În Israel, armata este obligatorie, fiind formată deci din tineri recruţi (băieţi şi fete), plus cadrele în rezervă, în caz de conflict. În ultimii 15 ani însă s-a pus accentul mai mult pe militarii de carieră. Populaţia ţării a crescut faţă de 1947-1948. Atunci erau cam 650.000 de evrei în Israel, în 1968 numărul crescuse la 2.000.000, iar astăzi se estimează că populaţia este în număr de aproximativ 7.000.000. Astfel că o armată de recruţi nu mai este eficientă în condiţiile în care armamentul s-a modernizat, iar războiul se poartă prin mijloace noi faţă de jumătatea secolului trecut, respectiv tirurile de rachetă şi atentatele teroriste. Totuşi, nu s-a renunţat la armata de recruţi. Aceştia sunt foarte tineri şi ceea ce m-a impresionat poate cel mai mult, a fost să îi găsesc şi la Yad Vashem, la cursuri, în incinta Institutului de Studiere a  Holocaustului. Armele, câte 20-30, erau aşezate alături de rucsacurile soldaţilor şi câţiva dintre aceştia le păzeau, în timp ce colegii lor asistau la cursuri.  

     În Israel şi femeile fac stagiu militar, însă cam 40%-50% invocă motive religioase pentru a scăpa de această sarcină. Şi bărbaţii refuză să vină în armată din aceleaşi motive, în număr din ce în ce mai mare, în accepţiunea lor – cam 10% astăzi.

     Israelul investeşte enorm în securitate, în cercetarea celor mai noi tehnici de apărare. A existat şi o parte bună a dezvoltării industriei militare şi aeronautice, deoarece economia s-a specializat pe producerea echipamentelor de înaltă tehnologie. Israelul ocupă astăzi locul întâi în lume la fabricarea mai multor produse din gama high-tech.

     Când te uiţi la televizor, ai impresia că aici tot timpul oamenii se omoară între ei sau că organizează atentate sinucigaşe, dar plimbându-mă pe străzile Jerusalimului, am observat că nu este acelaşi dramatism pe care-l transmite media. Cu siguranţă, nu întotdeauna atmosfera este paşnică.

     Regulile sunt mereu stricte. În centrele comerciale de exemplu, sau locurile în care sunt aglomerări de populaţie, este obligatorie paza la intrare. Controalele sunt mereu stricte, cu percheziţii corporale şi bagajele scanate. Patronii marilor magazine nu primesc autorizaţie de funcţionare de la Poliţie până când nu-şi angajează personal permanent de pază.

     Israelienii văd însă măsurile sporite de securitate absolut normale, oricât de exagerate ni s-au părut nouă. Acestea sunt menite să le asigure protecţia faţă de atentatorii sinucigaşi care s-ar putea strecura în aglomerările de populaţie. Spre exemplu, militarii ţin armele asupra lor, chiar şi când pleacă acasă sau în permisii. Ei sunt pregătiţi oricând să intervină împotriva unui atentator sau a unei ambuscade, căci moartea în Israel poate face parte din viaţa de zi cu zi.