Înomenirea Fiului lui Dumnezeu este un eveniment universal, care dă o nouă dimensiune vieţii de comunicare a omului cu Dumnezeu şi a legăturii cu realitatea istorică. Datorită acestui fapt taina Naşterii Domnului devine centrul lumii şi al vieţii duhovniceşti, al mântuirii şi al spiritualităţii noastre ortodoxe.
Pacea Domnului nostru Iisus Hristos, Cel care S-a născut în ieslea din Betleem, să cuprindă sufletele şi inimile dumneavoastră, pentru a deveni mai buni, mai iertători şi mai credincioşi. Rugăm pe Mântuitorul Hristos să vă dăruiască anul acesta, în care vom intra, sănătate. linişte şi iubire în familiile dumneavoastră şi pace în lume.
Înalt Preasfinţitul Părinte dr. Irineu
Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei
* * *
Cu aleasă preţuire scriem aceste rânduri, mulţumind Înalt Preasfinţitului Părinte Acad. Prof. Univ. Dr. Irineu Popa, Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei, pentru deosebita bucurie ce a prilejuit-o în pragul Sfintelor Sărbători ale Naşterii Mântuitorului Nostru Isus Hristos, enoriaşilor Parohiei Vădeni „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu-Jiu. Este o distinsă onoare, prezenţa bisericii ctitorită la sfârşitul secolului al XVII-lea, de Marele Ban al Craiovei Cornea Brăiloiu, în stilistica „Pastoralei la Naşterea Domnului Iisus Hristos”, a celor două calendare bisericeşti pentru anul 2012, precum şi în paginile agendei personalizate cu ilustraţii ale bisericilor şi mânăstirilor din Oltenia, care văd astăzi lumina tiparului cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Craiovei şi Mitropoliei Olteniei. Cu o grafică deosebită, de înaltă ţinută artistică, acestea îşi vor găsi locul în casa şi în viaţa de zi cu zi a tuturor celor care îşi mărturisesc credinţa în Dumnezeu.
Se cuvine să menţionăm bucuria gândului că şi enoriaşii altor parohii din Oltenia pot afla despre biserica din Vădeni, de altfel cel mai vechi lăcaş religios de zid al judeţului Gorj, cu o istorie impresionantă de peste trei veacuri. Vă transmitem toate gândurile noastre de bine, afecţiune şi preţuire, alături de urarea „Crăciun Fericit”!
prof. Andrei Popete-Pătraşcu
Societatea de Ştiinţe Istorice din România – Filiala Gorj