Viaţa fiecărui om cuprinde o multitudine de momente, dintre care unele pot fi socotite a fi mai importante, iar altele ca având o însemnătate secundară. După cum şi în unele biografii poţi afla clipe care au determinat o evoluţie ori alta şi au stabilit un anume sens în constituirea propriei biografii.

Unii oameni sunt înclinaţi să afirme că o anume dată a avut o influenţă hotărâtoare asupra propriului destin. Stă în firea omului să coreleze o mulţime de date cu propriul destin. În artă, factologia îşi are propriul rol. Nu există însă un început sau un capăt, nu există o dată anume. Arta nu a apărut odată cu desenele rupestre ale  Altamirei, iar aceasta mă face să cred că nu există capăt în universul artistic. Arta s-a filigranat treptat, dar ea a existat încă din actul creaţiei omului.

Întotdeauna ai de făcut mult mai mult decât ai realizat în această lume, supusă unor veşnice schimbări, care atrag după sine modificări substanţiale de gusturi, de deprinderi artistice, ca şi de modalităţi de exprimare.

Dacă vreodată a existat un artist care să fie mulţumit de ceea ce a realizat – amăgit fiind de gustul împlinirii premature – atunci, cu siguranţă, că şi-a condamnat la pieire propria artă, ca şi propria personalitate artistică. Nu cred să existe o datorie mai mare a artistului decât aceea de a fi veşnic tânăr în însuşi actul artistic. Ce doresc să afirm este că ziua de mâine, în artă, aparţine tinereţii ca stare naturală a omenirii în tot ceea ce are ea mai bun: dăruirea de sine.

Când vorbim de tinereţe în artă nu vorbim de o dată anume, căci o astfel de dată nu există. Arta este veşnic tânără prin însăşi forma ei. Modelul de perfecţiune pe care arta ni-l propune nu este imitabil, iar superioritatea ei rezidă tocmai din acest aspect asumant, dar pe care omul nu şi-l poate asuma. Tinereţea destinului în artă implică, într-o convingere profundă, certitudinea că dincolo de frumuseţea sa, arta nu poate fi supusă timpului. Nimic nu poate scrijeli arta în esenţa sa. Aceasta este supusă doar conştiinţei umane, spiritului, spaţiului şi nicidecum timpului în care este săvârşită.