În peregrinările noastre prin Ierusalim, am ajuns în după-amiaza zilei de 17 noiembrie, după ce vizitasem şi Zidul plângerii (situat în partea de vest a cetăţii, loc sacru pentru evrei, deoarece e tot ce a rămas, după distrugerea romană din anul 70, din faimosul templu al lui Solomon) la Biserica Sfântului Mormânt.

     În partea din faţă a bisericii se află o curte spaţioasă în care se adună pelerinii, în timpul marilor sărbători şi procesiuni creştine de peste an, dar şi pentru a asculta indicaţiile ghizilor, aşa cum era şi în cazul nostru, despre istoria bisericii şi a evenimentelor sfinte petrecute aici. Forfota mulţimii de pelerini din jur avea să înceteze odată intraţi în Biserica Sfântului Mormânt unde, la numai câţiva metri de la intrare, ne-am recules la „ Sfânta Piatră a Ungerii”. Este de fapt o lespede roşiatică din marmură care,  aşa cum aveam să aflăm de la ghidul nostru, Myra Erez, protejează locul în care Iosif din Arimateea şi Nicodim, au aşezat trupul lui Isus Hristos după ce l-au coborât de pe cruce. Deasupra plăcii de marmura atârnau mai multe candele de dimensiuni apreciabile, numeroşi pelerini, atingând cu palmele „Sfânta Piatră a Ungerii”.   

     La câţiva metri de acest loc, spre răsărit se înalţă o stâncă încadrată astăzi într-un paraclis mai spaţios cu două altare. Acest paraclis este zidit, se spune, pe piatra Muntelui Golgota, pe locul în care a fost înălţată Crucea pe care a fost răstignit Isus Hristos. Am urcat treptele masivei scări de marmură, ajungând în dreapta Crucii, acolo unde se află primul altar care marchează locul în care Isus a fost dezbrăcat de hainele Sale şi pironit în cuie pe lemnul crucii. În mijlocul altarului principal, numit Sfânta Golgotă, este fixată în crăpătura stâncii o cruce care ne aminteşte de răstignirea Domnului.

     Astăzi, pe acest loc se află Sfânta Masă a altarului pe care se slujeşte zilnic Sfânta Liturghie. În partea de jos a Sfintei Mese nişte panouri transparente protejează stânca Golgotei, crăpată de cutremur. Am atins şi noi această stâncă printr-un orificiu al unui disc din aur, împodobit cu scene de pe Drumul Crucii, donat Sfântului Mormânt, aşa cum aveam să aflu la întoarcerea în ţară, de către domnitorul român Şerban Cantacuzino. Locul este cunoscut în Evanghelie sub numele de „Locul Căpăţânii”.

     Coborând scările de la Altarul Golgotei, ne-am întors iarăşi spre Piatra Ungerii, în partea de apus a bisericii şi am înaintat spre Sfântul Mormânt, în care a fost depus trupul lui Hristos. Îmi priveam colegii. Profesori de istorie, de reală vocaţie, din mai multe judeţe ale ţării. Niciunul nu se mai îndoia că locul în care ne aflam nu ar fi cel al Sfântului Mormânt. Discutaserăm mult şi în autocar despre autenticitatea locului, aceasta după mărturisirea profesorul israelian Dan Bahat că „nu putem fi absolut siguri că locul Bisericii Sfântului Mormânt este locul înmormântării lui Isus Hristos, dar nu există alt loc care să ridice pretenţii de importanţa acestuia”.

     Sfântul Mormânt se află în partea de vest, înaintea Bisericii Învierii, în mijlocul unui spaţiu circular de mari dimensiuni acoperit cu o cupola uriaşă susţinută de coloane din piatră. Sub centrul acestei cupole se află „cuvuclionul”, cu forma unui mormânt ebraic vechi. Cuvantul „cuvuclion” înseamnă tezaur împărătesc şi aici marchează, conform tradiţiei locul exact al Sfântului Mormânt din care a înviat Hristos.

     Această biserică se află în centrul întregului complex bisericesc şi aparţine în exclusivitate ortodocşilor. Aceasta este catedrala propriu-zisă a Sfântului Mormânt. Aici se săvârşesc slujbele zilnice ale ortodocşilor, la care de obicei participă un mare sobor de preoşi şi arhierei. În mijlocul bisericii stă aşezat un sfeşnic special, care marchează după Sfintele Scripturi centrul geografic şi spiritual al pământului. Biserica este foarte mare şi impresionează prin stilul arhitectonic de tip romanic şi prin atmosfera interioară tipic ortodoxă.

     Sub aceeaşi rotondă imensă a Sfântului Mormânt, se află şi alte altare şi paraclisere, însă noi ne vom opri aici, cu precizarea că  Sfântul Mormânt este locul în care s-au petrecut cele mai mari minuni ale creştinătăţii şi ele continuă şi astăzi să impresioneze.