La ora actuală în ţara noastră circulă câteva sute de falsuri după opere de o inestimabilă valoare a artei româneşti. Falsuri de diverse tipuri, expertize măsluite, impostori care se dau drept experţi de artă, iată doar câteva din exemplele mucegaiului ce a împânzit piaţa obiectelor de artă din România.

N. Grigorescu - Car cu boi

     Industria falsurilor, căci se poate vorbi despre aşa ceva şi în ţara noastră, a luat în ultimii ani o amploare nebănuită. Nume mari, precum Grigorescu, Andreescu, Luchian şi aceasta fără să mai amintim de C. Brâncuşi, se găsesc pe listele falsificatorilor şi experţilor impostori.

     Sunt trei mari categorii de falsuri. Într-o primă categorie se găsesc acele falsuri din perioada în care autorul a fost în activitate, în special picturi. A doua categorie de falsuri aflată pe piaţa obiectelor de artă din România este aceea a lucrărilor nesemnate, care aduc ca realizare şi repertoriu cu lucrările unui anumit artist. În  fine, a treia mare categorie de falsuri şi cea mai „nocivă”, după părerea criticilor şi istoricilor de artă, este cea a falsurilor „contemporane”.

     Această categorie este foarte greu controlabilă, fapt datorat mijloacelor tehnice superioare din zilele noastre. Astfel de falsuri sunt pregătite „din punct de vedere tehnic după toate rigorile creaţiei autorului respectiv” (Pavel Şuşară – reputat critic şi expert de artă).

     În ultimul timp, pe piaţa obiectelor de artă au apărut câteva zeci de piese atribuite lui Brâncuşi. Spre exemplu, prin 2002, Casa ALIAS a scos la licitaţie o lucrare intitulată „Domnişoara Pogany 3”(!), la un preţ ciudat pentru o sculptură a lui Brâncuşi – doar 26.000 RON. Am putea spune, un preţ „inacceptabil” pentru cota lui Brâncuşi şi unul prea mare pentru o simplă copie. Interesant este faptul că Brâncuşi nu a avizat decât două copii după „Domnişoara Pogany”. Responsabilii pentru acest fapt fără precedent nu sunt de găsit. Cui aparţine vina?

     Nu trebuie să uităm, de pildă, că tribunalele ignoră şi astăzi dispoziţiile legale şi folosesc „pseudoexperţi”, adică persoane neacreditate de Ministerul Culturii. Oricum, ştim foarte bine şi ce fel de experţi din mediul artistic acreditează cei de la Cultură, deci nu trebuie să ne intrige prea mult „pseudoexperţii”. Fiecare cum se pricepe şi cum se descurcă…