„Există un scop în toate lucrurile. Pentru a-l înţelege, trebuie să te desfaci de tine însuţi” – afirma Brâncuşi. Acest sentiment se desluşeşte şi în desenele sculptorului, căci niciodată acestea nu sunt ceea ce se înţelege îndeobşte prin „desen de sculptor”, schiţă pentru o viitoare lucrare, etapă premergătoare a unei opere tridimensionale.

     Personajele sunt, semnificativ, mai ales femei şi copii. O lume a graţiei, a inocenţei pătrunde în filele acestea unde apare atât de des, de exemplu, motivul ovalului, dovadă că Brâncuşi era urmărit mereu de ideea unor forme esenţiale. Unul dintre cei mai prodigioşi graficieni români, numindu-l aici pe Octav Grigorescu, făcea cândva o observaţie de mare acuitate: „Curbele acestea (în desenele lui Brâncuşi) sunt ca nişte ţâşniri de fântâni, calmate în mersul lor ascendent de necesitatea închiderii formei, exact în momentul când spaţialitatea ei a fost definită. Nimic nu e în plus, de dragul arabescului şi cu toată lipsa de rigiditate a ansamblului, o privire atentă îţi dezvăluie o gândire precisă, de matematician”.

     Brâncuşi era un desenator, tocmai în sensul că nu simţea desenul ca pe o etapă intermediară a unei alte opere. Un studiu de mâini în care recunoaştem mişcarea elegantă a Domnişoarei Pogany are o feminină rotunjime a formei: respectul faţă de real impune notarea unor detalii care, în nici un caz, nu urmau să treacă în sculptură, inelele de pe deget, de exemplu. Sau desenul care se numeşte Studiu pentru „Prinţesa”, astăzi la Muzeul din Philadelphia: curbele se înscriu aici în forme închise, elipse şi ovaluri ce se succedă ritmic.

     Contururile sunt notate adesea stenografic, dar stilizarea se realizează în sensul respectării formelor reale. Alteori, linia se desfăşoară cu o dezinvoltură care contrazice exigenţele proiectului de sculptură. Un grup de femei , unul de copii sunt desenate cu o spontaneitate ce pare a tălmăcii mai curând reflexiile unui artist ce meditează asupra înfăţişării formelor vii. Brâncuşi a ilustrat un volum de Ilarie Voronca şi unul de Fundoianu, a colaborat la reviste de avangardă din Paris, fiind chiar autor – împreună ci Picasso – al unui afiş, în 1924. Sculptorul a fost stimat de contemporani (şi) ca un mare desenator.

     Într-unul din desenele sale Brâncuşi reda profilul unei păsări ciudate, veghind – cu ochi aproape orbi – asupra misterelor; un altul, o spirală şi trei linii verticale. Chiar şi atunci când C. Brâncuşi realiza schiţe pentru o lucrare de sculptură, linia dobândea un fel de autonomie, păstrând o inefabilă graţie, o armonioasă unduire a formelor.