Izvoare istorice inedite: Cronica de curte a domnitorului Matei Basarab

Cronica de curte a domnitorului Matei Basarab

     „Izvoarele istorice sunt urme lăsate de gândirea şi faptele oamenilor din trecut. Ele slujesc la cunoaşterea şi reconstituirea ştiinţifică a evoluţiei societăţii. Pentru secolele XIV-XVII izvoarele istorice sunt relativ numeroase şi variate.”[1]

     Printre aceste izvoare se numără şi cele narative, care au menirea să transmită urmaşilor cunoaşterea unor fapte de caracter istoric. Astfel de izvoare sunt: analele, cronicile ş.a.m.d.

     Din punct de vedere al locului unde au fost scrise, izvoarele narative se împart în interne şi externe. In principiu, cele dintâi aduc informaţia cea mai bogată şi mai preţioasă,[2] amintind aici: Letopiseţul anonim, Cronicile slave moldoveneşti, Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, Letopiseţul cantacuzinesc, Cronica Bălenilor etc. 

     Până nu de mult se ştia că istoria Ţării Româneşti se află consemnată în două scrieri de la sfârşitul secolului al XVII-lea: Letopiseţul cantacuzinesc şi Cronica Bălenilor. Mai recent, cercetările lui Dan Zamfirescu, au modificat datarea versiunilor Letopiseţului cantacuzinesc.[3] Există o cronică anterioară acestui „letopiseţ”, scris către 1688, şi Cronicii Bălenilor, redactată între 1678 şi 1688: prima versiune a letopiseţului scris pentru familia Cantacuzinilor, care se încheie în anul 1665.[4]

     În urma unei investigaţii însă a fost scoasă la lumină o şi mai veche cronică a Ţării Româneşti. Virgil Cândea a găsit într-o bibliotecă de lângă Beirut o cronică în limba arabă, scrisă de către patriarhul Antiohiei Macarie Zaim, în realitate o traducere  după un text grecesc (reprezentând, la rândul său, o transpunere după o cronică românescă), la care patriarhul a adăugat unele ştiri.[5] Cronica românescă, în versiune arabă,  ar fi fost scrisă înaine de 1658, după cum arată Virgil Cândea, acest an reprezentând anul reîntoarcerii patriarhului la Damasc.[6]

[continuare…]