Vizitarea vechii cetăţi a Ierusalimului ne-a adus şi în faţa celui mai venerat obiectiv spiritual al evreilor din întreaga lume – Zidul Plângerii, situat în partea de vest a cetăţii, la mar­ginea Muntelui Templului (moscheea de sub cupola aurie). Acesta se află la intersecţia a două mari culturi şi credinţe: cea evreiască şi cea musulmană, fiind socotit cel mai sfânt loc al evreilor, deoarece este tot ce a mai rămas din Templul lui Solomon de odinioară.

     Pentru a pătrunde în incinta Zidului Plângerii, am fost supuşi unei percheziţii riguroase şi scanarea genţilor, pentru siguranţa celui mai important loc sacru al iudaismului. Odată ajunşi pe esplanada din faţa Zidului, am putut vedea cum credincioşii evrei plasează în spaţiile dintre pietrele zidului bileţele pe care îşi scriu dorinţele, în timp ce alţii se roagă cu voce tare în cele mai diverse limbi.

     Acest loc este cunoscut sub mai multe nume: Zidul de Vest, Zidul Plângerii, Kotel. În vechile texte ebraice, locul este numit cel mai adesea „zidul de vest”, însă nu se ştie exact dacă referinţa viza zidul actual ori un altul, din Templu, care astăzi nu mai există. Termenul de „Zidul Plângerii” a apărut abia prin secolul al XIX-lea, în literatura engleză.

     Un scurt istoric al Zidului Plângerii ne relatează faptul că în secolul al X-lea î. Hr. Templul lui Solomon a fost construit de către evrei şi distrus de babilonieni în anul 586 î. Hr. Cel de-al doilea Templu a fost terminat şi închinat în anul 516 î. Hr. În jurul anilor 19-37 î.Hr., regele Irod cel Mare a iniţiat o imensă lucrare de extindere a Muntelui Templului. El a extins artificial platforma muntelui, rezultatul fiind un imens platou. S-au construit patru ziduri în jurul esplanadei, pentru susţinerea ansamblului edificiului. Zidul actual este de fapt peretele vestic de susţinere a platformei artificiale, pe care se înălţa Templul, care adăpostea Chivotul Legii, fiind distrus în anul 70, de către romani.

     Zidul se înalţă în sectorul oriental al Oraşului Sfânt cucerit şi anexat Israelului în timpul războiului din iunie 1967. El este situat la nivelul inferior al Esplanadei Moscheilor, al treilea loc sfânt al Islamului, după Mecca şi Medina. Zidul Plângerii este cea mai sensibilă zonă a Ierusalimului, sfântă atât pentru evrei, cât şi pentru musulmani.

     Mare parte din zidul lung de 488 de metri este subterană şi se întinde în oraşul vechi. Zidul are o înălţime de 32 de metri, din care doar 19 sunt la vedere, şi cuprinde un număr de 45 de rânduri de piatră, dintre care 28 la suprafaţa solului, iar 17 dedesubt. Primele şapte straturi de piatră sunt aşezate încă din perioada lui Irod cel Mare. Următoarele patru niveluri de piatră au fost aşezate în secolul al VII-lea, iar următoarele 14 straturi au fost puse în perioada de dominaţie otomană, fiind atribuite lui Sir Moses Montefiore (1866). Ultimele trei straturi au fost aşezate de către Muftii din Ierusalim, înainte de anul 1967.

     La un moment dat, o parte din pietrele Zidului Plângerii, au început să se sfărâme, iar autorităţile au trebuit să se ocupe de restaurarea obiectivului religios, pentru a proteja credincioşii care vin aici să se roage. Având peste şase milioane de vizitatori pe an, Zidul Plângerii este de departe cel mai frecventat obiectiv turistic israelian. În mod curios, pietrele originale, zidite în urmă cu 20 de secole, au rezistat în timp, iar cele mai recente, mai mici, plasate în partea de sus a zidului, dau semne grave de uzură.

     Reparaţiile riscă să provoace însă conflicte între bătrânii evrei. Potrivit unor numeroase interpretări ale legii iudaice, este interzis să deplasezi, să înlocuieşti sau să repari pietrele din Zidul Plângerii.

     În după-amiaza zilei în care noi am vizitat Zidul Plângerii, peste 100 de tineri soldaţi ai armatei israeliene s-au adunat pe esplanada din faţa zidului şi s-au rugat pentru pace. Am aflat că pe lângă rugăciuni, aici au loc şi alte evenimente. Lunea şi joia dimineaţa se desfăşoară ceremonii în timpul cărora băieţii de 13 ani primesc majoratul religios, vinerea seara, studenţii celebrează, la apusul soarelui, sosirea Sabatului, tinerii căsătoriţi vin să se fotografieze, iar copiii din clasa I primesc aici prima lor biblie.