Unsprezece clase

Cu 11 clase sunt ministrul Educaţiei şi Guvernul „peste toată conducerea P.S.D.”, afirma Daniel Funeriu, sigur pe el, fără a i se mai şopti la ureche. Probabil a repetat această frază de vreo 11 ori până a reţinut-o, pentru a evita să mai stârnească ilaritate, ca la precedentele intervenţii neinspirate. Şi când te gândeşti că toate acestea au pornit de la discuţia legată de studiilor sale. Oricât de strălucitoare au fost rezultatele studiilor sale în străinătate, clasa a XII-a la Lycée International des Pontonniers din Strasbourg, diploma de inginer în chimie, dar şi titlul de doctor, conform legilor din România, ministrul Educaţiei continuă să aibă doar unsprezece clase în condiţiile în care nu şi-a echivalat diplomele pe care le-a obţinut în străinătate, nici după ce a preluat portofoliul Educaţiei.

Un comentariu la “Unsprezece clase

  1. avramescu_roxana spune:

    Nici cu 11 clase nici cu o 1000 de doctorate nu e in stare sa faca ceva pentru invatamantul romanesc.Asa ca sfatul meu mai bine sa fuga cat mai poate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s