Mai nou în Parlamentul României se votează până când ies exact acele legi pe care le vrea puterea. Este cazul Legii pensiilor unitare, cu toate că în plen nu mai exista cvorum în momentul adoptării acesteia de către Camera Deputaţilor. Este o practică nouă veţi spune, numai că la fel se proceda şi în urmă cu peste două decenii, în Marea Adunare Naţională. Nu-şi mai pune nimeni speranţa în sistemul democratic şi în statul de drept. Revenind la noua lege promulgată, aceasta impune vârsta de pensionare, atât la femei cât şi la bărbaţi la 65 de ani şi multe alte chestiuni de neconstituţionalitate. Pentru ce cotizăm la fondul de pensii? Ca de la o anumita vârstă să beneficiem de ea. Care este speranţa de viaţă în România? Luăm datele statistice şi daca ea este sub 65 ani atunci ar trebui orice cetăţean să beneficieze de cel puţin un an de pensie. Ar exista o soluţie: să dăm în judecată statul român şi să solicitam în cazul decesului înainte de vârsta de pensionare, ca urmaşi să primească integral suma cotizată. În final doar sunt banii noştri, pe serviciile noastre. Şi ar mai fi ceva. La ora actuală nimeni nu mai ţine cont de grupele de muncă (gr. I si gr. II). Cum rămâne cu cei care au lucrat în condiţii de muncă grele şi foarte grele şi aveaau dreptul câştigat prin lege la un coeficient de indexare a punctului de pensie? Cu ce drept actualii parlamentari le-au anulat acest drept? Ne-am întors la Marea Adunare Naţională.